Rezultatele finale de la Definitivat 2025 sunt publicate luni, 21 iulie / Media minimă de promovare a examenului este 8

[jp_post_view]
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Luni, 21 iulie, vor fi publicate rezultatele finale de la examenul național de definitivare în învățământ 2025, potrivit calendarului oficial. Profesorii care au fost nemulțumiți de notele inițiale de la proba scrisă au putut depune contestație în zilele de 15 și 16 iulie.

Peste 5.780 de profesori debutanți au promovat examenul național de Definitivat, potrivit rezultatelor inițiale publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) marți, 15 iulie. Aceștia au obținut media minimă necesară – cel puțin 8 – și dobândesc astfel dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Conform datelor MEC, cei mai mulți candidați promovați au avut note cuprinse între 8 și 8,50 la proba scrisă, care contează în proporție de 70% din media finală.

Înainte de contestații, 33 de cadre didactice dintre cele 8.849 care au fost notate în urma probei scrise de la examenul de definitivare în învățământ au obținut media 10. Anul trecut, 59 de profesori au avut media 10 la definitivat, ceea ce înseamnă că, anul acesta, scăderea este de 44% a numărului de note maxime.

  • Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
Calendarul pentru Definitivat 2025:
  • 15 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale
  • 15-16 iulie 2025: Înregistrarea contestațiilor
  • 16 iulie – 20 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 21 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
  • 21-23 iulie 2025: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
  • 24 iulie – 14 august 2025: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației
Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Amintim că, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, examenul de Definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028:

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

În prezent, examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Robotul logoped construit și programat de elevii de la Colegiul Național Pedagogic din Ploiești ar putea să rezolve deficiențele de vorbire la copiii între 5 și 8 ani. Soluția a câștigat locul I la Samsung Solve for Tomorrow (P)

O echipă din Ploiești a dezvoltat un robot logoped care i-a adus victoria în cadrul celei de-a treia ediții a competiției Samsung Solve for Tomorrow. Peste 900 de proiecte au…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Profesorii au ajuns birocrați. Într-un an de zile s-a ajuns la niște chestii îngrozitoare – nici nu vă închipuiți câtă birocrație e în sistemul de învățământ și nimeni nu vrea să o dea afară. De ce? Pentru că e un aparat imens în sistem care stă bine-mersi acolo

Profesorul Radu Gologan trage un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și…
Vezi articolul

Lista posturilor pentru profesori 2024-2025, actualizată luni seară pentru fiecare județ. Marți și miercuri, 20-21 august, sunt ședințele pentru suplinitori, cu note peste 7 la Titularizare și fără post – calendar

Lista posturilor vacante/rezervate pentru profesori au fost reactualizate luni după ora 22:00, de către Ministerul Educației. De acum trei săptămâni, candidații de la concursul național de Titularizare 2024 au intrat…
Vezi articolul

DOCUMENT Inspecții în licee pentru „monitorizarea implementării curriculumului la clasa a IX-a și a modului în care profesorii îl vor aplica”, impuse de Ministerul Educației prin inspectorate

Inspecții în licee pentru „monitorizarea implementării curriculumului la clasa a IX-a și a modului în care profesorii îl vor aplica”, sunt impuse de Ministerul Educației prin inspectorate, potrivit unei adrese…
Vezi articolul