Ministrul Daniel David susține că și în universitar „s-a mărit norma didactică, tot cu două ore” / Legea Bolojan crește doar limita maximă pentru norma didactică în învățământul superior, fără valori obligatorii ca pentru profesorii din școli

[jp_post_view]
Foto © Kasto80 | Dreamstime.com
Ministrul Educației, Daniel David, a susținut, într-o intervenție la TVR Info, că și în universitar „s-a mărit norma didactică, tot cu două ore” ca în preuniversitar. Afirmațiile lui vin în contextul în care Edupedu.ro a semnalat că în universități norma didactică nu crește obligatoriu, așa cum se întâmplă în cazul profesorilor din preuniversitar, ci stabilește doar o „limită maximă”, care poate sau nu fi aplicată. În intervenția sa TV, ministrul  a făcut referire la această limită maximă și a menționat diferențe între cele două sisteme de învățământ, dar a relativizat concluzia, spunând în final: „Și acolo s-a mărit norma didactică, tot cu două ore”.

În emisiunea Info Edu difuzată de TVR Info duminică, 20 iulie, moderatoarea l-a întrebat de ce în instituțiile de învățământ superior norma didactică nu crește în mod similar cu sistemul preuniversitar.

„Crește”, a răspuns ministrul, după care a făcut referire la „limita maximă” care crește la 18 ore. El a menționat că sunt două sisteme diferite, cu tipuri diferite de finanțare, iar în universități „ministerul nu te ajută, nu-ți acoperă cheltuielile dincolo de acel buget și din fondurile proprii pe care le ai. Iar acolo unde nu te descurci nu ai decât să-ți crești norma până la 18”. Și a revenit pe ideea de creștere a normei didactice.

Secvența din emisiunea Info Edu:

Moderatoare: (…) De ce nu crește norma didactică și pentru profesorii din învățământul universitar?

Daniel David: Crește. Iarăși, pornim și căutăm tot felul de soluții, care de care mai bizare. Crește cu 2 ore. Limita maximă este 16. A fost că limita se poate duce până la 18. Fiindcă finanțarea este diferită, este un mecanism complet diferit de finanțare între preuniversitar și universitar. Acolo ai bugetul în funcție de studenții pe care tu îi ai și te descurci cu bugetul respectiv. Ministerul nu te ajută, nu-ți acoperă cheltuielile dincolo de acel buget și din fondurile proprii pe care le ai. Iar acolo unde nu te descurci nu ai decât să-ți crești norma până la 18. Și acolo s-a mărit norma didactică, tot cu două ore.

Context:

Edupedu.ro a semnalat, pe 19 iulie, o „dublă măsură în Legea Bolojan”, anume că norma didactică va fi obligatoriu mai mare doar pentru cadrele didactice din școli, nu și pentru profesorii universitari din toate universitățile.

În acel articol, arătam că Legea Bolojan, neintrată încă în vigoare, prevede creșteri clare de normă pentru cadrele didactice din preuniversitar, cu valori specifice pentru diverse categorii de profesori. În același timp, în universități, este prevăzută doar o modificare pentru limita maximă pe care o poate avea norma didactică săptămânală a unui cadru universitar, de la 18 la 18 ore:

  • Art. LIV – Legea învăţământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările si completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 6. La articolul 211, alineatul (15) va avea următorul cuprins: „(15) Norma didactică nu poate depăşi 18 ore conventionale pe săptămână.”

Edupedu.ro a semnalat că, astfel, măsura le dă universităților posibilitatea de a crește sarcina didactică, dar nu o impune.

Citește și:
Dublă măsură în Legea Bolojan: norma didactică nu crește obligatoriu și pentru profesorii universitari, ci doar pentru cadrele didactice din preuniversitar

Foto © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


9 comments
  1. Pai el stie mai bine, iar explicatia este stupid de simpla: este „planificata” o scadere a finantarii per elev/student. Prin urmare, scolile si universitatile nu prea au de ales. Practic, universitatile sunt fortate sa creasca normele cu 2 ore, desi asta va insemna o degradare a componentei de cercetare. Dar, in ceea ce priveste cercetarea, oricum suntem pe ultimele locuri, asa ca nu mai are importanta daca mai batem un cui in sicriul cercetarii.

    1. Romania importa aproape toate alimentele, nu mai producem nici patrunjel, industria e inexistenta, trenurile circula cu viteze mai mici decat pe vremea lui Carol I, suntem praf la absolut toate capitolele, dar…. ne preocupa „cercetarea”. 🙂 Iti sta mintea in loc, efectiv! 🙂 Completa rupere de orice realitate.

  2. Dacă te încadrezi in buget, ramai la 16 ore, asta pt. inv. universitar. Dar, de ce nu e la fel și pt. inv. preuniversitar? Aplicati dubla măsură?

  3. Art. LIV – Legea învăţământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările si completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    6. La articolul 211, alineatul (15) va avea următorul cuprins: „(15) Norma didactică nu poate depăşi 18 ore conventionale pe săptămână.

  4. Domnul ministru crede ca ne face din vorbe! E rusinos, domnule ministru! Odata ce o masura nu e prinsa intr-o lege, e clar ca nu se va aplica! Cine e fraier sa munceasca mai mult cu aceiasi bani? Poate ne ia pe noi de fraieri, asta e mai adevarat!

    1. pe noi,da. și ne taie și indemnizația de hrana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Institutul de Științe ale Educației e desființat, după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii privind funcționarea noului Centru de Politici în Educație. Scopul CNPE: „să pună în aplicare Programul de guvernare”

Institutul de Științe ale Educației a dispărut de azi, oficial, după ce în Monitorul Oficial a fost publicat actul care stabilește normele de funcționare ale noului Centru Național de Politici…
Vezi articolul

LISTĂ 9 școli pilotează anul acesta modelul de la Colegiul “Lazăr” din București: elevii de a XII-a fac doar materiile de Bacalaureat în ultimele două module ale anului școlar / Ministerul anunță 28 de noi școli-pilot

Lista celor 28 de școli-pilot în anul școlar 2022-2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Acestea se adaugă celor 6 școli-pilot care funcționează din anul școlar 2021-2022 și care „au…
Vezi articolul

Până pe 31 mai, se pot depune proiecte pentru formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală. Prioritară este formarea profesorilor din mediul rural și zone defavorizate / Ministerul Educației a scos termenul „non-binar” din Ghidul solicitantului

Ministerul Educației a lansat apelul pentru formarea a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală, de 80 de milioane de euro. Valoarea unui proiect este de minim 2,4  milioane euro…
Vezi articolul

Doar trei țări membre OCDE organizează examinări externe la finalul gimnaziului, în vederea înscrierii la liceu. În numai două state membre au loc examene de admitere, în anumite circumstanțe – raport

Estonia, Italia și Letonia sunt singurele state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)  unde elevii trec printr-o formă de examinare externă, de tipul evaluărilor naționale din România,…
Vezi articolul