Elevi și studenți din Hong Kong protestează în prima zi de școală

[jp_post_view]
Foto: Captura Youtube.com
Școlile și universitățile din Hong Kong sunt paralizate în prima zi din noul an școlar de o grevă la nivelul întregului oraș, scrie Agerpres. Greva elevilor vine în contextul în care studenții au participat la cel mai recent protest antiguvernamental din acest centru financiar al Asiei. Numeroase efective de poliție sunt prezente la metrou, după ciocniri care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute între protestatari şi poliție peste tot în oraș.

Numeroşi elevi şi studenți s-au adunat în curțile şcolilor şi universităților, îmbrăcați în uniforme şcolare şi purtând măşti de gaz, ca parte a acțiunii greviste planificate în prima zi de şcoală, relatează Agerpres.

La Universitatea Sun Yat-sen, care este considerat fondatorul Chinei moderne, mai mulți studenți i-au pus unei statui care îl înfăţişează pe Sun Yat-sen mască de gaz, cască şi ochelari de protecție. Ziua a început cu o manifestație a unor elevi de gimnaziu, urmată de o demonstrație la Universitatea Chineză din Hong Kong, scrie agenția de presă citată.

Un marş de protest şi o grevă generală au fost de asemenea convocate luni de către protestatarii antiguvern, dar este încă neclar câți oameni vor participa la ele, notează Agerpres.

Peste 60 de oameni au fost arestați la sfârşitul săptămânii trecute la protestele antiguvernamentale, printre care un elev de 13 ani, potrivit postului public de radio RTHK citat de Agerpres.

Protestele din Hong Kong au început pe 9 iunie, după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat. Însă protestele au escaladat în cea mai mare criză politică din Hong Kong de la retrocedarea fostei colonii britanice către China.

LIVE Protestele din Hong Kong:

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Religia, de fapt catehizare, îndoctrinare, rămâne parte a trunchiului comun și se studiază 13 ani – ceea ce nu se întâmplă nici măcar cu Limba română și Matematica, semnalează fostul președinte ARACIP Șerban Iosifescu: Oricum nimeni nu se pune cu BOR, cea mai mare putere în stat

Șerban Iosifescu, fost președinte al agenției care evaluează școlile – ARACIP, remarcă într-un articol publicat pe blogul său că „Religia (de fapt, catehizare, îndoctrinare) rămâne parte a trunchiului comun și…
Vezi articolul
Rezolvarea subiectelor la Istorie, simulare BAC 2025

INTERVIU Semnificația zilelor de 9 și 10 mai, pe înțelesul tuturor. Profesoara de istorie Nicoleta Zărnescu, despre regalitate, alegeri și ziua Europei: Tinerii se regăsesc într-un discurs echilibrat. Este necesar ca tocmai aceștia să fie mai implicați, să contrabalanseze tendințele ultranaționaliste

Nu mai puțin de șase evenimente s-au petrecut în istorie pe 9 și 10 mai, importante atât pentru istoria României, cât și la nivel internațional: de la Ziua Monarhiei, Independență…
Vezi articolul

VIDEO Experiența „Școlii din valiză”: Conținutul este printre principalele provocări ale educației digitale / Trebuie să abordezi și problemele de bază ale comunităților – Angela Galeța, Fundația Vodafone România

Realizarea de conținut pentru educație digitală este una dintre cele mai mari provocări, iar orice proiect de digitalizare în învățământ trebuie să meargă dincolo de furnizarea de ajutor precum dispozitive,…
Vezi articolul