YouTube, obligată la plata a milioane de dolari pentru că ar fi colectat în mod ilegal date personale de la utilizatori minori

[jp_post_view]
date personale de la utilizatori minori
Foto: Pexels.com
Platforma YouTube a fost obligată la plata a 170 de milioane de dolari, fiind acuzată că ar fi colectat în mod ilegal informații personale de la minori, fără consimțământul părinților acestora, a anunțat miercuri Comisia Federală de Comerț din Statele Unite, citată de Agerpres. Concret, platforma a fost acuzată de colectare de date personale prin cookie-uri, utilizate pentru identificarea utilizatorilor pe internet.

Comisia Federală de Comerț din Statele Unite a susținut că YouTube a colectat datele de la utilizatori ai canalelor pentru copii cu vârsta sub 13 ani, fără a-i notifica înainte pe părinții acestora şi fără a le obține consimțământul, încălcând astfel legea privind protecția online a vieții private a copiilor.

Date personale de la utilizatori minori: cum sunt utilizate acestea de marile companii

Preşedintele Comisiei Federale, Joe Simons, a declarat că ”YouTube şi-a promovat popularitatea în rândul copiilor în fața potențialilor clienți corporativi”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. ”Totuşi, când a fost vorba să respecte COPPA, compania a refuzat să recunoască că aceste zone ale platformei sale erau direcționate clar către copii. Nu există nicio scuză pentru încălcarea legii de către YouTube”, a susținut Simons.

În plângerea Comisiei Federale de Comerț din SUA se arată că YouTube ar fi câştigat milioane de dolari folosind cookie-uri pentru a livra publicitate țintită utilizatorilor canalelor. Comisia a cerut Google, care deține YouTube, să plătească 136 de milioane de dolari către FTC şi 34 de milioane de dolari statului New York, mai notează agenția de presă.

În replică, YouTube a anunțat că, în aproximativ 4 luni, va schimba modul în care tratează datele asociate conținutului dedicat copiilor.

Citește și: Breaz dă liber la angajarea în școli a celor care au luat sub 5 la titularizare: o nouă schimbare a regulilor, publicată în Monitorul Oficial în săptămâna în care au loc angajările

Vom trata datele oricărei persoane care urmăreşte conținut adresat copiilor pe YouTube ca provenind de la un copil, indiferent de vârsta utilizatorului”, a transmis compania într-un comunicat publicat pe site-ul său. ”Aceasta înseamnă că vom limita colectarea şi utilizarea datelor cu privire la conținutul video dedicat în exclusivitate copiilor la ceea ce este necesar pentru a susține funcţionarea serviciului”, a adăugat compania.

YouTube a anunțat și că nu va mai rula anunțuri personalizate şi va dezactiva comentariile şi notificările asociate conținutului dedicat copiilor, notează DPA, potrivit Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sfaturi pentru predarea online

Elevii care pot face școală online – lista oficială a motivelor și afecțiunilor pentru care pot fi scutiți de prezența fizică a fost completată cu elevii care au în familie persoane cu risc

În ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației a fost publicată, la articolul 5, lista motivelor și afecțiunilor pentru care elevii pot solicita învățarea online. Pentru preşcolarii/elevii care se află…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

2.000 de locuri pentru cei care vor să devină profesori, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern / Cifra de școlarizare pentru creșe, grădinițe, școli și facultăți

Sunt alocate 2.000 de locuri pentru cei care vor să devină cadre didactice, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de către Guvern. „Este vorba…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea, despre fișa de feedback din noul Statut al Elevului: Mă întreb şi acum ce voi face în situaţia în care un număr important de feedbackuri sunt pozitive şi un număr important de feedbackuri sunt negative

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima TV, despre fișa de feedback pe care o au de completat elevii pentru profesorii de la…
Vezi articolul