Secretara unei școli din București a fost prinsă în flagrant, după ce a primit 200 euro pentru mutarea unui elev – Direcția Generală Anticorupție

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Secretara unei școli din București a fost prinsă în flagrant de trafic de influență, anunță Direcția Generală Anticorupție. Secretara a fost prinsă în flagrant imediat după ce a primit 200 euro de la un martor denunțător, în schimbul aprobării mutării unui elev în cadrul acestei școli.

Părintele a sesizat Direcția Generală Anticorupție „după ce a adresat secretarei solicitarea de mutare a copilului său, iar funcționara, sub pretextul că poate interveni pe lângă factorii de decizie din unitatea de învățământ, a cerut pentru acest serviciu suma de bani menționată”, se arată într-un comunicat de presă. Secretara este sub control judiciar.

Comunicatul integral al Direcției Generale Anticorupție

Secretara unei școli din București prinsă în flagrant de trafic de influență

Secretara unei școli din București este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, după un flagrant al ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Astfel, la data de 19.09.2019, femeia a fost prinsă în flagrant, imediat după ce a primit suma de 200 euro de la un martor denunțător, în schimbul aprobării mutării unui elev în cadrul acestei școli. Acesta a sesizat situația la D.G.A., după ce a adresat secretarei solicitarea de mutare a copilului său, iar funcționara, sub pretextul că poate interveni pe lângă factorii de decizie din unitatea de învățământ, a cerut pentru acest serviciu suma de bani menționată.

Persoana în cauză este cercetată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 30 de zile, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către învățători și profesori făcut de ministrul Educației, pentru septembrie: Să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și să adapteze predarea la copii / Problema constă în resurse și în a nu privi clasele ca pe un grup și a le preda tuturor la fel, ci în a personaliza de fapt intervenția – VIDEO

Ministrul Educației, Ligia Deca, face apel la profesori și învățători ca în anul școlar care va începe în septembrie să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a…
Vezi articolul

Premierul Ciucă cere investigarea actelor de intimidare a jurnaliștilor. Ziarista Emilia Șercan a acuzat acțiuni de amenințare și defăimare, dar și scurgerea de documente din Poliția Română

Guvernul susţine total libertatea presei, iar premierul cere investigaţii vizând orice formă de ameninţare la adresa jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului…
Vezi articolul

Alexandru Rafila: Va crește numărul de cazuri de Covid-19, după începerea școlii / El susține că nu știe țări unde școala să fi reînceput fără o creștere a cazurilor / Despre interacțiunea copii-bunici: Utilizezi masca şi în casă, de exemplu

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că numărul de cazuri de infectări cu Sars-CoV-2 va crește „cu siguranță” după reînceperea școlilor, potrivit News.ro. El a afirmat, pentru Digi24,…
Vezi articolul