Legea privind accesul la servicii de sănătate pentru copii și persoanele în condiții de vulnerabilitate fără CNP – promulgată de Iohannis

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de promulgare a legii care permite copiilor şi mai multor categorii de persoane aflate în condiţii de vulnerabilitate să aibă garantat accesul la servicii de sănătate gratuite, chiar dacă nu deţin cod numeric personal, scrie Agerpres.

Proiectul de lege a fost adoptat pe 18 septembrie de Camera Deputaţilor, ca for decizional, și modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

Conform prevederilor adoptate, serviciile medicale vor fi asigurate pentru copii cu vârsta de până la 18 ani, persoane cu handicap, femei însărcinate, lăuze şi victime ale traficului de persoane, în cazul în care acestea nu sunt înscrise în registrele de stare civilă şi nu deţin cod numeric personal. Prevederea este valabilă şi pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, precizează agenția de presă.

O altă categorie care va beneficia de măsură o reprezintă persoanele reţinute, arestate sau deţinute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse, care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă, scrie Agerpres.

Actul normativ prevede că toate persoanele în cauză, în momentul în care vor cere servicii medicale, vor declara că nu sunt înregistrate în registrele de stare civilă. În cazul copiilor de până la 14 ani şi al persoanelor cu handicap, declaraţia va fi formulată de către persoanele care le însoţesc la furnizorul de servicii medicale. Furnizorii de servicii medicale vor anunţa de îndată organele de poliţie şi serviciile de asistenţă socială din raza teritorială a furnizorului de servicii medicale, în vederea efectuării procedurilor de înregistrare a naşterii acestor persoane în registrele de stare civilă conform legii sau identificării lor, după caz.

Legea prevede că „niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării naşterii sale în actele de stare civilă”, transmite Agerpres.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate. Ministerul Educației îi cere urgent lui Raed Arafat să prezinte graficul de livrare pentru testele pe care elevii trebuie să le facă de săptămâna viitoare: Testele rămase acum în școli sunt insuficiente chiar și pentru administrarea de luni, 13 decembrie

Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate, iar unitățile de învățământ au rămas fără teste pentru săptămâna viitoare, avertizează oficial Ministerul Educației într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații…
Vezi articolul

World Vision: Evaluarea golurilor de învățare, activitățile remediale și pregătirea profesorilor pentru aceștia, dar și educația parentală la sate – priorități pentru școală după decizia de redeschidere

Un program național de educație remedială, evaluarea pierderilor acumulate de elevi, pregătirea resurselor și a profesorilor în vederea orelor remediale, dar și programe de educație parentală în mediul rural sunt…
Vezi articolul
Noi condiții de angajare în UE

“O perspectivă europeană mai largă” inclusă în curriculum și cel puțin două limbi europene învățate până la finalul liceului – printre cererile membrilor Parlamentului European către Comisie și statele membre, în vederea Spațiului European pentru Educație

Acum un an, în plină criză pandemică ce punea o presiune fără precedent asupra educației, Comisia Europeană contura planurile înființării unui Spațiu European al Educației, un cadru de cooperare care…
Vezi articolul

Mii de profesori, părinți și copii au protestat sâmbătă seară în capitala Ungariei / Printre cereri: salarii mai mari și dreptul la grevă al profesorilor, restricționat la începutul anului de guvernul maghiar

Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă în capitala ungară în solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată…
Vezi articolul