GRAFIC Populația aptă de muncă scade dramatic. Calificarea școlară cea mai afectată este liceul

[jp_post_view]
FOTO: Pexels.com
În doar 8 ani, din 2008 până în 2016, populația în vârstă de muncă, adică cea cu vârste între 25 și 65 de ani, care avea studiile liceale terminate a scăzut cu aproape 2,3 milioane de persoane, potrivit Eurostat. Este o diferență dramatică pentru că vorbim despre o treime din populația cu studii liceale din România.

Potrivit datelor, dacă în 2008 erau 8,8 milioane de români cu liceul absolvit, în 2006 mai erau doar 6,5 milioane. Una dintre explicații este migrația. Fenomenul poate fi corelat cu criza gulerelor albastre de pe piața forței de muncă.

O altă componentă a forței de muncă afectată vizibil este grupa fără școala, adunată cu cea a persoanelor doar cu școala primară, plus cei cu gimnaziul absolvit. Din rândurile lor reducerea a fost de aproximativ 2 milioane de oameni. Și aici, vorbim despre 4,5 milioane de persoane în 2008, din care au mai rămas 2,5 milioane în 2016. 
Singura categorie din populația în vârstă de muncă, aparent în creștere, este cea a absolvenților de facultate. Potrivit Eurostat, de la 1,6 milioane am ajuns la 1,9 milioane de persoane cu un astfel de nivel al studiilor.


Îți plac informațiile pe care le găsești la noi? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

STUDIU: Aproape 23% din copiii participanți spun că au întâlnit situații de cyberbullying în perioada pandemiei. Salvați Copiii va organiza webinarii gratuite pentru părinți despre cum să-și protejeze copiii de aceste riscuri

Utilizarea excesivă a tehnologiei (54,7%), informațiile false (39,5%), cyberbullying-ul (25,8%), publicarea și distribuirea datelor personale (22,6 %) sunt principalele riscuri resimțite de copii pe internet în perioada pandemiei, arată datele…
Vezi articolul

E obligatoriu să fie regândită titularizarea, este de părere Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din București: E foarte frustrant să iei note bune de fiecare dată și să trebuiască să repeți concursul

Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e obligatoriu” să fie regândit concursul de titularizare. „E foarte…
Vezi articolul