Ministerul Educației anunță că a eliminat taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene

[jp_post_view]
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației anunță că a eliminat taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene. „Accesul pe piața muncii se va face fără alte costuri pentru această categorie”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Taxa pentru recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare se va păstra numai pentru cetățenii din afara Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene, precizează instituția.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că „an de an, în calitate de profesor, am dat recomandări elevilor mei pentru a studia la universități din străinătate. Mulți dintre ei au ales să revină în țară. Ca ministru al educației și cercetării am decis să respect efortul depus și să îi încurajez pe românii care au studiat în spațiul european să se angajeze și să își continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaștere a diplomelor de studii. Ceea ce au învățat merită recunoscut și apreciat. Ne bazăm și pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, unei Românii Educate.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Ministerul Educației și Cercetării a eliminat taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării a emis astăzi, 7 februarie, Ordinul nr. 3193/2020 privind eliminarea și actualizarea unor taxe pentru serviciile prestate de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.

Prin ordinul emis s-au eliminat taxele de recunoaștere/echivalare a studiilor preuniversitare și universitare pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene. Accesul pe piața muncii se va face fără alte costuri pentru această categorie.

Taxa pentru recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare se va păstra numai pentru cetățenii din afara Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene.

„An de an, în calitate de profesor, am dat recomandări elevilor mei pentru a studia la universități din străinătate. Mulți dintre ei au ales să revină în țară. Ca ministru al educației și cercetării am decis să respect efortul depus și să îi încurajez pe românii care au studiat în spațiul european să se angajeze și să își continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaștere a diplomelor de studii. Ceea ce au învățat merită recunoscut și apreciat. Ne bazăm și pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, unei Românii Educate.”

Menționăm că OMEC 3193/2020 a intrat în vigoare de la data semnării lui.”

 


1 comment
  1. Cum este compensata scaderea veniturilor CNRED care este o institutie in subordinea MEC dar care se autofinanteaza exact din taxele care au fost reduse ca baza de colectare. Vor creste taxele pentru solicitantii non UE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece la consiliile județene, cu tot cu personal, a decis Guvernul, prin Legea Ciolacu, fără niciun anunț din partea Ministerului Educației / Asta deși în legea Educației Deca-Iohannis scrie că acestea pot fi preluate de către primării

Legea Ciolacu, publicată vineri în Monitorul Oficial, prevede și descentralizarea Palatelor copiilor și cluburilor elevilor și trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene. Este vorba despre Legea 296/2023…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător / Ridicăm la rang național o „șmecherie”

Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, spune prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea (n.red bursa Ligia Deca acordată elevilor sub…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația The Institute

Inspectorul școlar general al Capitalei, despre deschiderea școlilor: Când indicii erau foarte scăzuți, ni s-a cerut să închidem școlile, acum ni se cere să deschidem. Haideți să ne ținem de o linie logică

Deschiderea școlilor și a grădinițelor este o decizie care se va lua „în funcție de evoluția evenimentelor care țin de pandemie”, a declarat inspectorul școlar general al Municipiului București, Ionel…
Vezi articolul