Închiderea școlilor pe termen lung: Experții americani spun că e singura soluție cu impact în combaterea epidemiei de Covid-19

[jp_post_view]
Strategia propusa de CDC pentru inchiderea scolilor / Sursa: Cdc.gov
Datele pe care experții americani le dețin în acest moment arată că suspendarea cursurilor și închiderea școlilor pe termen scurt și mediu, decise devreme, nu au efect asupra evoluției epidemiei de Covid-19. Pe de altă parte, dacă survine mai târziu și este însoțită de alte măsuri de prevenție la nivelul comunității, închiderea școlilor pe termen lung ar avea un impact optim, în pofida perturbărilor produse, potrivit celor mai recente estimări ale Centrelor Americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
  • Punctul de vedere al CDC este folosit de școlile din sistemul descentralizat american pentru a decide dacă se închid sau nu, în funcție de răspândirea noului coronavirus la nivelul comunităților locale. În lume, zeci de țări au închis complet școlile în ultimele săptămâni. România le-a închis inițial până la sfârșitul acestei săptămâni, dar perioada va fi prelungită, ministrul Educației Monica Anisiei spunând duminică seară că școlile vor fi închise „până după Paște”.

CDC arată, în analiza publicată la sfârșitul săptămânii trecute, că datele actuale permit unele estimări privind efectele închiderii școlilor, dar nu sunt suficiente pentru a sugera, de exemplu, când ar fi optim ca școlile închise să se redeschidă.

Ce spune, sumar, analiza CDC:

Unele școli se pot închide doar pentru câteva zile, în cazul înregistrării unui caz de Covid-19, pentru acțiuni de decontaminare și identificare a traseului de contact. Alte școli se pot închide pe termen mediu, din cauza absențelor semnificative în rândul elevilor și personalului didactic (2-4 săptămâni).

În comunități cu răspândire extinsă a noului coronavirus, închiderea școlilor pe termen lung (4-8 săptămâni) poate fi parte a unei strategii mai ample de control.

Datele disponibile sugerează că închiderile pe termen scurt și mediu, în special la începutul epidemiei, nu au efect asupra evoluției epidemiei Covid-19 sau asupra măsurilor medicale (nr. de spitalizări), dar perturbă profund activitățile familiilor, școlilor și ale personalului medical. Închiderile pe termen mai lung (8, chiar și 20 de săptămâni) ar putea avea efect asupra răspândirii, dar analizele pe datele disponibile arată că alte măsuri (izolarea la domiciliu, spălatul pe mâini) au un impact mai mare asupra răspândirii bolii și asupra măsurilor medicale.

Pe de altă parte, dacă închiderea școlilor este decisă la momentul adecvat în evoluția epidemiei, în combinație cu alte măsuri de distanțare socială ea poate duce la un impact optim, în pofida perturbărilor produse.

  • CDC arată, în final, că „avem date ce pot fi utile în deciziile de închidere a școlilor, dar nu există aproape deloc date care să sugereze timpul potrivit pentru redeschiderea școlilor. Sugerăm să planificați pentru o anume durată și să faceți estimări în funcție de evoluția epidemiei în comunitate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Inspectoratele au trimis școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a testelor în pungi individuale / Ministrul Cîmpeanu anunță zile de concediu la schimb, pentru profesorii care participă la operațiunile de asamblare în zilele lor libere

Inspectoratele școlare județene au trimis școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a kiturilor de testare pe bază de salivă în pungi individuale. Clipul respectiv arată cum o persoană ia…
Vezi articolul

Consiliul pentru Combaterea Discriminării anunță Ministerul Educației că încalcă Constituția prin eliminarea elevilor din școlile particulare din rândul beneficiarilor de burse școlare

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educației că proiectul de OUG prin care ministrul Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limitează beneficiarii…
Vezi articolul

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Robotica la gimnaziu și liceu, proiect-pilot lansat de primăria Reșița. „Vrem să devenim un centru pentru domeniul tehnician operator roboți industriali și începem cu robotica, cu Nextlab.tech, de la copiii de vârste mici” – Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale

Primăria Reșița a lansat un proiect pilot de robotică în școli, printr-o investiție în roboți educaționali cu tehnologie Nextlab.tech, ca parte a strategiei de relansare a orașului. Iar în această…
Vezi articolul

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește siguranța / Premierul Florin Cîțu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Vezi articolul

Școala târâtă în campanie. Conducerea Inspectoratului Școlar București și secretarul de stat Lixandru, fixeri pentru candidații PSD-PNL la locale. Firea le mulțumește public că i-au aranjat o întâlnire cu peste 200 de profesori și directori de școli, la Casa de Cultură a Studenților / Legea Învățământului interzice acțiunile politice „în toate spațiile destinate educației”

Conducerea Inspectoratului Școlar București și secretarul de stat din Educație Florian Lixandru s-au transformat în agenți electorali pentru candidații PSD-PNL la alegerile locale, aranjând întâlniri politice în spații educative și…
Vezi articolul