Jumătate dintre elevii și studenții lumii, afectați de închiderea școlilor din cauza noului coronavirus – UNESCO

[jp_post_view]
Harta scolilor inchise la nivel national sau local – 18 martie / Sursa: UNESCO
Peste 850 milioane de tineri în lume, adică aproape jumătate din elevii şi studenţii de pe mapamond, trebuie să rămână acasă, fără să frecventeze instituţiile de învăţământ, conform celui mai nou bilanț anunțat miercuri de UNESCO, citat de AFP şi DPA și preluat de Agerpres.

Odată cu închiderea totală a şcolilor şi universităţilor în 102 ţări şi parţială în alte 11, din cauza pandemiei de COVID-19, numărul elevilor şi studenţilor privaţi de şcoală a crescut de peste două ori în ultimele patru zile şi ar urma să crească în continuare, a precizat organizaţia Naţiunilor Unite responsabilă de educaţie, ştiinţă şi cultură, citată de agenția de presă.

În China, unde focarul de coronavirus a apărut în decembrie, unele şcoli selectate au început să se redeschidă pe măsură ce numărul zilnic de cazuri raportate începe să scadă. Majoritatea însă rămân închise, perturbând învăţământul pentru 233,2 milioane de elevi şi pentru 45,3 milioane de studenţi numai în China, arată cifrele UNESCO.

India, care are al doilea sistem şcolar cel mai mare din lume după China, a optat până în prezent doar pentru închiderea şcolilor în unele regiuni.

„Amploarea şi viteza cu care se închid şcoli şi universităţi reprezintă o provocare fără precedent” pentru sectorul educaţiei, a adăugat UNESCO, subliniind că, peste tot în lume, autorităţile responsabile cu educaţia încearcă să suplinească închiderea instituţiilor de învăţământ prin soluţii de învăţare la distanţă, fie că este vorba de soluţii necesitând mijloace tehnologice perfecţionate (lecţii în direct prin video), fie mai puţin elaborate (programe educative la televiziune sau la radio).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Facultățile vor primi o instrucțiune de la Ministerul Educației să treacă activitatea în online, din 25 octombrie până pe 5 noiembrie – decizia Comitetului pentru Situații de Urgență

Ministerul Educației urmează să trimită instituțiilor de învățământ superior o instrucțiune prin care se va recomanda trecerea în sistem online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021 – 05.11.2021, potrivit deciziei…
Vezi articolul

Extinderea perioadei de evaluare a unităților de învățământ, revizuirea mai multor registre și analiza situației evaluatorilor-colaboratori externi – măsuri dispuse după controlul Ministerului Educației la ARACIP

Agenția care autorizează și acreditează grădinițele și școlile, ARACIP, trebuie să revizuiască o serie de registre în cazul cărora au fost constatate nereguli, să întreprindă o revizuire a codului etic…
Vezi articolul