Dacă stăm acasă de Paște, izolați, în acest an, vom putea petrece Paștele împreună anul viitor, spune ministrul Sănătății

[jp_post_view]
FOTO: gov.ro
Dacă stăm acasă de Paște, izolați, anul acesta, „vom putea face ca, anul viitor, să ne strângem în brațe cu ocazia Sărbătorilor Pascale”, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a transmis un mesaj pe Facebook românilor. Acesta explică faptul că „este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială”.

Redăm mesajul ministrului:

„Stimați Concetățeni,

Intrăm în perioada Sărbătorilor Pascale, unii dintre noi așteptând Învierea Domnului, ceilalți Sărbătoarea Floriilor.

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa.

Este Sărbătoarea familiei celebrată întotdeauna împreună cu cei dragi.

Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților.

Viața noastră s-a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile.

Din nefericire, în această luptă am pierdut vieți și unii dintre noi sunt acum în doliu, iar alții îngrijorați pentru cei care luptă cu boala.

Dragi români,

Este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială, chiar dacă este şi mai greu în acest momente. În acest fel vom salva viețile noastre și ale apropiaților și ne vom reuni curând sănătoşi.

Gândurile mele se îndreptă către toți cei care lucrează acum pentru noi in toate domeniile de activitate.

Un gând special către toți colegii mei din sistemul sanitar care se află în linia întâi și cărora le doresc putere de muncă și le solicit ca în aceste zile de grea încercare să dea, încă o dată, dovadă de responsabilitate și solidaritate. Întotdeauna personalul medical a știut să răspundă prezent și să își onoreze meseria.

Numai împreună vom putea să trecem de această perioadă și vom putea face ca, anul viitor, să ne strângem în brațe cu ocazia Sărbătorilor Pascale”

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Răducanu, director adjunct al Liceului Teoretic Jean Monnet, despre elevii care au dat simularea Bac 2025: Aceasta este generația care de 4 ani de liceu este fără programă școlară actualizată și fără manuale / Profesorii au folosit tot felul de auxiliare, dar au mers pe nisipuri mișcătoare

Generația actuală a elevilor de clasa a XII-a nu a avut programă școlară actualizată sau manuale, iar „profesorii au folosit tot felul de auxiliare dar s-a mers pe nisipuri mișcătoare”,…
Vezi articolul
Măsura sălii de detenție

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să privească negativ școala și să ajungă să fie stigmatizați sau excluși, susține Consiliul Elevilor București: O măsură drastică „într-un sistem educațional care se confruntă cu deficiențe fundamentale”

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să se raporteze negativ la școală, iar pentru cei care ajung în aceste săli – să fie stigmatizați sau excluși, consideră…
Vezi articolul

Înscrierea la orele Centrului de Excelență din București e gratuită pentru elevii de gimnaziu și liceu, dosarele se depun la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Orele au loc sâmbăta, la două săptămâni. Directorul instituției spune că este nevoie de mai mulți profesori pe anumite discipline

Elevii de gimnaziu și liceu care vor să se pregătească suplimentar la matematică, chimie, fizică, română, geografie și informatică în cadrul Centrului de Excelență din București se pot înscrie gratuit…
Vezi articolul