Rafila, Societatea de Microbiologie: La iarnă va fi un al doilea vârf al infecțiilor cu noul coronavirus/Măsurile acestea ar trebui cât de cât păstrate

[jp_post_view]
FOTO: Salvați Copii România/ Marian Mocanu
Nu există nicio îndoială că în sezonul rece ne vom confrunta din nou cu SARS-CoV-2, pentru că iarna virozele respiratorii cresc oricum în intensitate, spune profesorul Rafila, potrivit Digi24.ro. El atrage atenția că tocmai de aceea măsurile din actuala pandemie ar trebui păstrate într-o oarecare măsură, cu atât mai mult cu cât probabil, până atunci, numai 30-40 la sută din populație va fi imunizată la Covid-19. Totuși, profesorul Rafila speră ca până la toamnă să existe un medicament antiviral eficient pentru Covid.

„Al doilea vârf nu știu dacă va fi la fel de înalt, sigur că va fi o creștere a numărului de cazuri, asta se întâmplă cu orice infecție respiratorie în cursul iernii. Iarna, virozele respiratorii, fie că discutăm de unele banale, fie că discutăm despre gripă, cresc în intensitate, numărul lor este mai mare. Infecția cu noul coronavirus nu are de ce să fie diferită, mai ales că populația receptivă pentru noul coronavirus va fi încă numeroasă la iarnă. N-o să treacă probabil prin infecție decât 30, maximum 40 la sută din populație și atunci, măsurile acestea ar trebui cât de cât păstrate, încât să nu ajungem la situații disperate”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.

„Eu sper însă că până în toamnă să avem acces la un medicament antiviral care să fie eficient în tratament și să prevină cazurile acestea complicate și decesele numeroase”, a mai spus expertul.

În paralel, atrage el atenția, „utilizarea echipamentului de protecție pentru personalul medical ar trebui să devină o obișnuință, pentru că sunt multe boli care se pot transmite, nu numai coronavirusul și trebuie să ne găsim o obișnuință din a proteja personalul medical. Dincolo de asta, modul de organizare a turelor din spitale, a echipelor, care să se întâlnească cât mai puțin unele cu celelalte, reprezintă o soluție, ca și eventuala izolare a echipelor medicale pentru o perioadă de timp în spații dedicate, încât riscul de a transmite infecția în comunitate sau de a se îmbolnăvi în familie să fie evitat”.

Cine este Alexandru Rafila – unul dintre comunicatorii oficiali ai autorităților în criza COVID-19

Prof. Dr. Alexandru Rafila este ăreședintele Societății Române de Microbiologie, şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

A fost directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a deţinut funcţiile de Secretar de Stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică, fiind şi în repetate rânduri consilier personal al Ministrului Sănătăţii pe problema politicilor de sănătate.

Este expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene. A deţinut funcţia de membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2014-2017) şi a reprezentat România în comitetul director al ECDC (2009-2014). Recent a fost ales de către OMS să reprezinte România în comitetul de conducere al acestei organizaţii.

FOTO: Salvați Copii România/ Marian Mocanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre anul electoral: sondajele de opinie, importante pentru cercetare, pot fi folosite pentru manipulare / Partidele clasice au capacitatea„ „să puncteze peste estimările pre-electorale”, partide precum AUR-SOS „vor obține mai puține voturi”

Sondajele de opinie precum cele referitoare la rezultatele pe care ar urma să le aibă diversele partide politice în alegerile de anul acesta au „limitări” și, deși sunt un instrument…
Vezi articolul

Cîțu despre decizia impunerii certificatelor verzi și pentru copii, fără să fie precizată vârsta: A fost o scăpare acolo. Prin HG mâine va fi corectată și vor fi cei peste 6 ani

Premierul Florin Cîțu a participat, joi seara, în emisiune la TVR1, unde a oferit câteva explicații despre propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care prevede obligativitatea prezentării Certificatului…
Vezi articolul