Planul de relaxare a restricțiilor în Franța din 11 mai, anunțat de premier: Cursurile încep cu grădinițele și școlile primare, iar mai târziu și gimnaziul

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Premierul francez Edouard Philippe a prezentat, marți, în cadrul unui discurs susţinut în Parlament, măsurile de relaxare a restricțiilor după 11 mai, între care redeschiderea graduală a creșelor, grădinițelor și școlilor, pe bază de voluntariat și acolo unde pot fi maximum 15 copii într-o clasă; redeschiderea comerțului, cu excepția restaurantelor și a cafenelelor; redeschiderea micilor muzee și a bibliotecilor; menținerea sistemului de telemuncă pentru toate activitățile care se pot realiza la distanță. Deplasarea liberă a cetățenilor va fi permisă pe o distanță de 100 km de domiciliu, măștile vor fi obligatorii în transportul public, iar ceremoniile religioase nu vor putea fi oficiate mai devreme de 2 iunie. Toate aceste măsuri de relaxare sunt dublate de promisiunea unei capacități de 700.000 de teste pe săptămână.

„Întoarcerea copiilor la școală este un imperativ pedagogic și de justiție socială”, a afirmat premierul francez în discursul său, potrivit Le Figaro. Astfel, Edouard Philippe a anunțat că Guvernul își propune redeschiderea progresivă a grădinițelor și a școlilor primare, din 11 mai, pe bază de voluntariat și cu maximum 15 elevi în clase. În a doua fază, din 18 mai, dar doar în departamentele în care circulația virusului este slabă, vor începe și cursurile la gimnaziu, mai întâi clasele a 5-a și a 6-a.

„Vom decide la finalul lui mai dacă putem să redeschidem liceele, începând cu liceele profesionale, de la începutul lui iunie”, a adăugat premierul.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Zaman: Venind din mediul rural, avem copii pe care îi preluăm în clasa a V-a fără să știe să scrie, să citească. Cum să le cerem să extragă idei principale dintr-un text? / Trebuie să acoperim lipsurile, pentru ca mai apoi să putem construi

Uneori profesorii sunt puși în situația de a prelua în clasa a V-a elevi care nu știu să scrie și să citească, fapt care reflectă „hibele sistemului de educație”, a…
Vezi articolul

Gabriel Istrate, profesor de informatică la Universitatea din București: Studenții care ajung în Facultatea de Informatică știu mai puțină matematică decât știau poate acum 20 de ani. Nu e neapărat vina lor. Este cu totul alta societatea în care trăiesc

„Nu pot să vorbesc despre cum mai este predată azi matematica în școală, cel puțin în școala elementară, pentru că nu am experiența respectivă. Ce pot să spun eu este…
Vezi articolul

„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică

Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius…
Vezi articolul

Profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii

Un mesaj de susținere semnat de profesorii de la Colegiul Național „Bogdan P. Hasdeu” (CNBPH) din Buzău a fost publicat vineri după-amiază, 12 aprilie, pe pagina de Facebook a liceului.…
Vezi articolul