Satisfacţiile şi nemulţumirile profesorilor din România – Rezultatele Raportului TALIS 2018 Volumul II au fost publicate de minister

[jp_post_view]
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
România are printre cei mai mulţi profesori nemulţumiţi de salariile lor, 77%, potrivit rezultatelor publicate azi de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei. În privinţa satisfacţiei la locul de muncă, 94% dintre profesori sunt în general satisfăcuţi de locul lor de muncă. În 5 ani, între 2013 şi 2018, procentul profesorilor din România, care raportează că profesia lor este valorizată de societate a crescut cu 6 puncte, de la 35 la 41%. Procentul este mai ridicat decât media ţărilor OECD (26%), potrivit raportului citat. 

Între 2013 și 2018 procentajul profesorilor care raportează că profesia lor este valorizată de societate a crescut în aproape jumătate dintre țările și economiile cu date disponibile. În România, în aceeași perioadă, procentajul profesorilor care raportează că profesia lor este valorizată de societate a crescut cu 6 puncte procentuale, menţionează nota de ţară pentru raportul TALIS 2018 Volumul II al OECD.

Satisfacţia la locul de muncă şi salariile

TALIS definește satisfacția la locul de muncă prin sentimentul de împlinire și de satisfacție pe care îl au profesorii în raport cu activitatea lor.

Satisfacția la locul de muncă poate avea o asociere pozitivă cu atitudinile profesorilor față de activitatea și față de performanța lor.

În România, 94% din profesori raportează că, în general, sunt satisfăcuți în privința locului lor de muncă (media OCDE: 90%).

Mai mult, 74% din profesori se declară satisfăcuți în privința termenilor contractului lor de predare (cu excepția salariului, (media OCDE: 66%).

În România, doar 23% din profesori raportează că sunt satisfăcuți în privința salariilor, procentaj mai scăzut față de media OCDE (39%).

Gradul de satisfacţie al directorilor

În România, 96% din directorii din învățământul gimnazial raportează că, în general, sunt satisfăcuți în privința locului lor de muncă (media OCDE: 95%).

În plus, 46% din directorii din învățământul gimnazial raportează că sunt satisfăcuți în privința termenilor contractului lor (cu excepția salariului) (media OCDE: 66%).

În România doar 38% din directorii din învățământul gimnazial sunt satisfăcuți în privința salariilor lor, procentaj mai scăzut față de media OCDE (47%).

TALIS este un studiu international făcut de OECD în 48 de ţări. În fiecare țară, un eșantion reprezentativ de 4.000 de profesori și directori din 200 de școli a fost selectat aleator. Luând în calcul toate componentele sondajului, aproximativ 250.000 de profesori au răspuns la studiu, reprezentând peste 8 milioane de profesori din 48 de țări și economii participante. În România, 3.658 de profesori care predau la nivel gimnazial și 199 de directori au completat chestionarele TALIS.

Primul volum TALIS 2018, Teachers and School Leaders as Lifelong Learners (Profesorii și conducătorii școlilor ca persoane care învață pe tot parcursul vieții), a fost publicat pe data de 19 iunie 2019 și a explorat dimensiunile referitoare la cunoștințele și abilitățile care caracterizează profesionalismul cadrelor didactice și al conducătorilor școlilor. Cel de-al doilea volum, Teachers and School Leaders as Valued Professionals (Profesorii și conducătorii școlilor ca profesioniști valoroși), publicat pe 23 martie 2020, a explorat prestigiul, oportunitățile privind cariera, cultura cooperării și autonomia.

Care sunt nevoile declarate de directorii țărilor OCDE vs. lipsurile indicate de directorii români de școli?

Cele mai frecvente probleme de lipsă de resurse raportate de directorii școlilor gimnaziale din țările participante la studiul OCDE sunt:

  1. lipsa de personal de sprijin
  2. lipsa profesorilor cu competențe de predare pentru elevii cu nevoi speciale
  3. lipsa de timp pentru leadership (fiecare raportat de aproximativ o treime dintre directori)

În România, principalele probleme semnalate de directori sunt:

  1. echipamente digitale insuficiente sau necorespunzătoare (50% dintre directori)
  2. lipsa profesorilor cu competențe de predare pentru elevi cu nevoi speciale (45% dintre directori)
  3. spații de învățare insuficiente sau necorespunzătoare (44% dintre directori);
  4. materiale didactice insuficiente sau necorespunzătoare (41% dintre directori)

Prioritățile de intervenție politică pe care profesorii din țările participante la TALIS le-au indicat cel mai frecvent ca fiind necesare sunt:

  1. reducerea dimensiunilor clasei (raportată de 65% din cadrele didactice)
  2. îmbunătățirea salariilor profesorilor (64%)
  3. oferirea unei calificări profesionale de înaltă calitate pentru cadrele didactice (55%)
  4. reducerea sarcinii administrației cadrelor didactice (55%)

În România, aceste priorități au fost, în ordine, următoarele:

  1. creșterea salariilor profesorilor (indicată de 75% dintre profesori)
  2. îmbunătățirea clădirilor și dotărilor școlilor (indicată de 65% dintre profesori)
  3. asigurarea unor programe de formare continuă de înaltă calitate pentru profesori
  4. reducerea sarcinilor administrative ale profesorilor prin recrutarea de personal auxiliar suplimentar
  5. reducerea numărului de elevi în clase prin recrutarea mai multor profesori. Fiecare dintre aceste ultime trei priorități a fost indicată de 55-56% dintre profesori

FOTO: Captura OECD


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modificări la Definitivat și gradele didactice, proiect: Calificativele de la inspecție, echivalate cu note / Perioada suspendării cursurilor, considerată vechime la catedră / 10 candidați în sală la proba scrisă

Cine nu a susținut deloc inspecția la clasă, poate primi echivalarea notei cu ultima inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat, anul trecut sau la ultimul examen de Titularizare,…
Vezi articolul

Liderul sindical Anton Hadăr, despre tăierea voucherelor de vacanță: Măcar să dea Guvernul cei 800 fără să mai ceară angajatului 800 lei. Este o pierdere a salariatului din Educație

Anton Hadăr, liderul federației sindicale a cadrelor universitare „Alma Mater”, a criticat propunerea Guvernului Ciolacu de a reduce valoarea voucherelor de vacanță pentru anul 2025, subliniind că aceasta va afecta…
Vezi articolul

Directori de școli, profesori din comisii, inspectori școlari și personal care va face parte din Direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar, ce vor înlocui inspectoratele, vor fi formați într-un program de 15 milioane de euro lansat de Ministerul Educației

Cel puțin 10.000 de directori de școli, profesori din comisii și consilii, inspectori școlari, dar și personal care va face parte din direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar, DJIP, și birourile…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

OFICIAL Profesorii trebuie să obțină 15 credite transferabile europene – ECTS la fiecare 5 ani școlari. Programele de formare au cel mult 75-125 de ore și cel puțin două treimi sunt activități practice

Profesorii din învățământul preuniversitar vor fi obligați, începând cu anul școlar 2025-2026, să acumuleze minimum 15 credite ECTS la fiecare 5 ani școlari de activitate la catedră, potrivit noii metodologii-cadru…
Vezi articolul