VIDEO Copy-paste la Palatul Victoria. Premierul Viorica Dăncilă a citit în ședința de Guvern același discurs pe care-l citise cu o zi înainte

[jp_post_view]
În ședința de Guvern de miercuri, 31 octombrie, de la Palatul Victoria, prim-ministrul Viorica Dăncilă a ținut un discurs copiat în mare parte din discursul ținut cu o zi înainte, la o conferință despre politica de coeziune în Uniunea Europeană.
Vezi cele două discursuri, de la Parlament și apoi de la Guvern, ambele prezentate cu toată presa de față:

Citește transcrierea celor două discursuri, așa cum au fost publicate chiar de Guvern:

 

30 octombrie, Palatul Parlamentului (gov.ro)

Uniunea Europeană trebuie să ofere cetățenilor săi prosperitate, stabilitate, solidaritate socială, pace, libertate și securitate. Avem nevoie de o Europă mai integrată, mai puternică și mai coezivă, clădită pe obiective și direcții de acțiune consensuale. (…) În centrul preocupărilor Comisiei se află promovarea transformării economice prin stimularea investițiilor la nivelul UE, prin încurajarea inovării, a digitalizării, dar și prin sprijinirea intreprinderilor mici și mijlocii. (…) Peste numai două luni, începând de la 1 ianuarie 2019, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul care ne va călăuzi pe parcursul celor șase luni este „Coeziunea, o valoare comună europeană”. În acest spirit, vom urmări ca politicile Uniunii Europene să se raporteze în permanență la principiul coeziunii, ca element definitoriu al Uniunii Europene, pentru a reclădi încrederea cetățenilor.

31 octombrie, Palatul Victoria (gov.ro)

Uniunea Europeană trebuie să ofere, în continuare, cetăţenilor săi prosperitate, stabilitate, solidaritate socială, libertate, pace şi securitate. Avem nevoie de o Europă cu un grad mai ridicat de integrare, mai puternică, clădită pe obiective şi direcții de acțiune consensuale. În centrul preocupărilor Comisiei se află promovarea transformării economice, prin stimularea investiţiilor la nivelul Uniunii Europene, prin încurajarea inovării, digitalizării şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. (…) Peste numai două luni, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul care ne va călăuzi pe parcursul celor şase luni este „Coeziunea, o valoare comună europeană”. În acest spirit, vom susţine o raportare permanentă a politicilor Uniunii Europene la principiul coeziunii, ca valoare comună, pentru încrederea cetăţenilor.

Autoplagiatul în Legea cercetării

Potrivit Ordonanței nr. 28/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, autoplagiatul este o abatere de la normele de bună conduită.

Art. 4, alin e) din Legea cercetării:

„e) autoplagiatulexpunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.” (sursa aici).

Dacă vrei să dezvoltăm proiectul Edupedu și ești un susținător, ca și noi, al Educației, ne poți susține fie prin donații, fie prin platforma Patreon. Îți mulțumim!
Become a Patron!


1 comment
  1. Ar fi bine să nu vă grăbiți când prelucrați imagini video. Și în general, dar mai ales când e vorba de persoane oficiale!
    Sper să aveți timp să corectați ce e greșit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Se pregătesc tăieri masive de clase la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară / Solicităm realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali” – Consiliul Național al Elevilor

În întreaga ţară se pregătesc tăieri masive de clase din diferite unităţi de învăţământ preuniversitar, la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă…
Vezi articolul

INTERVIU „Dacă vreau să fac un lucru bun, să ajut pe cineva, trebuie să o fac până la capăt”, spune Maya Prediger, actriță la 12 ani în filmul caritabil Copacul Dorințelor – Amintiri din Copilărie, care are avanpremiera miercuri în cinematografe / Toți banii strânși vor ajunge la copiii bolnavi

În 2019, când au început filmările pentru primul film caritabil din România, Maya Prediger avea 12 ani și a interpretat pentru prima oară un rol – o fată pe nume…
Vezi articolul

190 de mii de copii vor primi tichetele educaționale de 500 de lei până în prima săptămână din decembrie, potrivit ministrului Boloș. Restul de 55 de mii o să primească banii până în februarie 2023

190.000 de copii o să primească tichetele educaționale pentru rechizite și îmbrăcăminte până în prima săptămână din decembrie, după cum a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

De zece ori mai mulți bani atrași pentru proiectele de tineret și continuarea unor activități pe subiecte de interes real pentru tineri – „moștenirea” unui program: Capitala Tineretului Constanța

Trasee istorice, artă stradală și exercițiul organizării unor evenimente publice, de la dezbateri la spectacole, sunt doar partea vizibilă a “moștenirii” proiectului Capitala Tineretului – ediția Constanța. Proiectul, pregătit în…
Vezi articolul

Streinu-Cercel, despre evoluția „dromader” a epidemiei: Acum noi vedem capul, în lunile iulie – august va fi acalmie, după care din septembrie – octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei

Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „prof. Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a estimat joi seara că, în contextul pandemiei de COVID-19, românii vor putea ieşi la muncă fără restricţii spre…
Vezi articolul