Lobby-ul universităților europene: Planul UE de refacere economică, de 750 de miliarde de euro, „neglijează cercetarea” deși pandemia a dovedit că aceasta e esențială

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Pachetul fără precedent al Uniunii Europene pentru refacerea economică post-pandemie, anunțat săptămâna trecută de Comisia Europeană, a dezamăgit lobby-ul mediului universitar, potrivit Times Higher Education. Aceste organizații reprezentative pentru sector arată că prea puțini bani din fondul istoric de 750 de miliarde de euro vor merge către cercetare, ceea ce, avertizează ele, ar însemna că cercetarea pe termen lung, necesară pentru prevenirea unor viitoare pandemii, ar urma să fie subfinanțată.

Planul de 750 de miliarde de euro, bani ce vor fi alocați sub forma unor granturi și împrumuturi, include o actualizare a programului-cadru al UE pentru cercetare și inovare, Orizont Europa, ce va incepe anul viitor. Acesta va primi o sumă suplimentară de 13,5 miliarde, ridicând bugetul total pe șase ani la 94,4 miliarde de euro, cu scopul de a întări rezistența la viitoare șocuri și capacitatea UE de a răspunde la crize precum cea produsă de pandemia Covid-19.

Dar, potrivit publicației THE, Thomas Estermann, director pentru guvernare, finanțare și dezvoltare de politici publice la Asociația Europeană a Universităților, spune că această sumă este nesemnificativă, raportat la fondul total destinat refacerii economice, fapt pentru care „e evident că retorica nu se regăsește în cifre.”

  • Alte asociații arată că banii sunt bineveniți, dar nu sunt nici pe departe suficienți. Un astfel de organism, The Guild of European Research-Intensive Universities, susține că „incapacitatea de a depăși pandemia rapid a arătat că investițiile noastre au fost semnificativ de mici în știința fundamentală, de frontieră (…) Continuarea acestui curent ar fi o greșeală majoră”. „Bun, dar insuficient,” este citată la rândul său Liga Universităților Europene de Cercetare.

Mult mai dur în exprimare a fost un europarlamentar german, Christian Ehler, citat la rândul său de Times Higher Education, potrivit căruia, în contextul în care creșterea economică europeană ar trebui să se bazeze e tehnologie și inovație și pe reducerea emisiilor de carbon, „lipsa unei creșteri semnificative a bugetului european de cercetare nu este doar o dezamăgire, este un act sinucigaș”.

Sursa citată amintește, însă, că pachetul european alocă bani în principal statelor rmembre, deci, teoretic, ar putea întări bugetele naționale de cercetare.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetătorii pot depune proiecte la ELI-NP, laserul de la Măgurele, anunță echipa consorțiului european Extreme Light Infrastructure. Apelul de proiecte este deschis și pentru centrele din Ungaria și Cehia

Extreme Light Infrastructure (ELI), cea mai avansată infrastructură de cercetare bazată pe laseri de mare putere, lansează al doilea apel de proiecte la care cercetătorii sunt invitați să depună propuneri,…
Vezi articolul

Tanczos Barna, interimar la Ministerul Cercetării. Florin Cîțu a acceptat miercuri demisiile miniștrilor USR-PLUS, printre care și cea a lui Ciprian Teleman / UPDATE: Iohannis a semnat demisiile și numirea interimarilor

Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), este noul ministru interimar de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, după ce marți miniștrii USR-PLUS și-au dat demisia în bloc din Guvern, iar președintele…
Vezi articolul

Cercetători români: Experiențele de stres înainte de examene sunt modelate de sănătatea mintală a studenților / Intervențiile în sănătate mintala aplicate în mediul universitar ar putea face experiența învățării și a examinării universal mai plăcută

Experiențele de stres în context de examinare sunt modelate de sănătatea mintală a studenților, arată un studiu coordonat de cercetători de la Universitatea din București. Coordonatoarea studiului, conf. univ. dr.…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că inventariază toate aparatele de testare pentru coronavirus, „din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le pune la dispoziția Ministerului Sănătății”

„Vreau să vă anunț că am luat măsura să inventariez toate PCR-urile [aparate cu care se fac testele pentru COVID-19] din cadrul universităților și institutelor de cercetare, pentru a le…
Vezi articolul

Propunerile a 3 cercetători, cu privire la conducerea Institutelor Naționale de Cercetare: Mandatele directorilor trecuți de vârsta de pensionare să înceteze și să se organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor

„Cele aproximativ 50 de Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare (Institute, de aici încolo) ale României primesc anual peste 100 milioane de Euro de la bugetul central prin așa-numitul Program Nucleu. Încă…
Vezi articolul