Încep înscrierile pentru admiterea în învățământul profesional și dual. Harta meseriilor, cu toate școlile profesionale și liceele tehnologice

[jp_post_view]
admiterea în învățământul profesional
admiterea în învățământul profesional
Prima etapă pentru înscrierea elevilor în învățământul profesional, dual începe luni, pe 29 iunie și durează până pe 3 iulie, apoi continuă în perioada 6-7 iulie 2020, potrivit calendarului admiterii.

Din cauza situaţiei speciale din acest an şcolar, cauzată de criza sanitară COVID 19, opţiunile elevilor pentru o unitate de învăţământ care are ofertă pentru învăţământul profesional şi calificările din oferta acesteia se completează de către candidaţi asistaţi de diriginţi/ cadrele didactice din unitatea de învăţământ gimnazial la care elevul a făcut clasele V-VIII, pe baza unei programări pe zile şi ore a tuturor elevilor, potrivit alegetidrumul.ro.

Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole.

Admiterea în învățământul profesional și dual

Candidaţii nu se prezintă şi nu depun personal documentele de înscriere la unităţile de învăţământ profesional pentru care optează.

Locuri suplimentare epntru elevii cu CES
Pentru anul şcolar 2020-2021 se vor aloca locuri distincte peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES). Modificarea este menţionată în OMEC nr. 4617/22.06.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 545/25.06.2020. Repartizarea candidaților pe aceste locuri se realizează de către Comisia de admitere județeană/ Comisia de admitere a municipiului București, în baza unei proceduri stabilite de Comisia națională de admitere.
Absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2020-2021 în:
  • Învăţământul profesional
  • Învăţământul dual
  • Învăţământul liceal tehnologic.
Formarea elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual este susţinută din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de:
  • 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional
  • 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual

A doua etapă de înscriere a elevilor în învăţământul profesional şi în învăţământul dual se va derula în perioada 24 iulie – 4 august 2020.

Oferta educaţională pentru anul şcolar 2020-2021 pentru învăţământul profesional, pentru învăţământul dual şi pentru învăţământul liceal tehnologic este disponibilă pe site-ul alegetidrumul.ro.

Admiterea în învățământul profesional și dual: Folosește Harta Învățământului Profesional și Tehnic
Fișiere atașate:

Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels


1 comment
  1. Intr-adevar meseria face diferenta. Sudor, electrician, strungar, tehnician veterinar. Dar bucătar, ospătar, frizer, vânzător? Astea se pot face si la cursuri intensive la AJOFM. Si cu pandemia asta locuri de munca in horeca, servicii, ospetie? Alegeți cu cap va rog. O meserie care chiar merita sa investeștei 3 ani din viata. Parerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou concurs școlar, anunțat de Ministerul Educației: Olimpiada Națională de Creativitate Științifică. Calendarul olimpiadelor naționale și internaționale

Un nou concurs școlar a fost anunțat de Ministerul Educației, care a publicat Calendarul olimpiadelor și competițiilor școlare internaționale, naționale și regionale pentru anul școlar 2018 – 2019. „În calendarul olimpiadelor…
Vezi articolul

Deținuții vor putea urma cursuri în sistemul de învățământ dual, în afara penitenciarului / Una dintre condiții pentru participare: persoana „să prezinte suficientă încredere că nu mai comite alte infracțiuni”

Decizia privind participarea persoanelor private de libertate la cursurile învățământului dual, a directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 11 ianuarie. Scopul acestor cursuri este…
Vezi articolul

O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune directoarea Liceului Energetic din Constanța

O afirmație a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a bulversat oarecum liceenii, care au reținut că ar putea să meargă la facultate din școala profesională, spune Claudia Nițu, directoarea Liceului Energetic…
Vezi articolul

Caligrafie și poezii învățate pe de rost, IT la școala primară, opțional de limba latină pentru „raționament și abilități logice” – printre noutățile curriculumului ce va fi introdus în Italia în grădinițe, școli primare și ciclul gimnazial

Programele de știință și tehnologie, artele, limbile străine, dar și istoria și geografia Vestului și a spațiului mediteranean sunt priorități în noul curriculum care va fi aplicat, peste un an,…
Vezi articolul

Admitere 2022. Nici jumătate din locurile de la școlile profesionale nu s-au ocupat în prima etapă / Au rămas peste 22.000 de locuri, iar cel puțin 1.860 de tineri vor ajunge aici

Joi au fost publicate rezultatele repartizării computerizate pentru admiterea la liceu 2022. Elevii au completat peste 2,3 milioane de opțiuni. În total 6.852 absolvenți, adică 5,87%, au rămas nerepartizați, potrivit…
Vezi articolul

Liliana Preoteasa, managerul proiectului ROSE: Îi învățăm pe copii un tip de test și dacă i-ai scos de acolo nu mai știu pe ce lume sunt și nu știu să răspundă / Elevii de clasa a IX-a evaluați din matematica de a VIII-a au avut un scor mediu echivalent cu nota 3,7

„Elevii de clasa a IX-a testați la matematică din materia de clasa a VIII-a au avut un scor mediu de 37,53, echivalentul notei 3,75, după ce dăduseră Evaluarea Națională. Îi…
Vezi articolul