Universitățile românești – apariții răzlețe în clasamentele Shanghai Ranking, după materiile de studiu / Babeș-Bolyai – cele mai multe apariții

[jp_post_view]
Foto: pixabay.com
Compania de consultanță ShanghaiRanking a publicat, luni, clasamentele sale ale universităților din lume, în funcție de domenii și subiecte de studiu – Global Rankings of Academic Subjects 2020. În total, sunt 54 de clasamente, majoritatea cu 300-500 de poziții, încadrate în 5 domenii-cadru. Printre acestea, EduPedu.ro a reușit să identifice opt universități din România, care figurează cu un total de doar 13 apariții. Este Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Politehnica București, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Transilvania – Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca.

Dintre cele opt subiecte încadrate la categoria Științele Naturii, Edupedu.ro a identificat universități românești din doar trei. Cele mai multe (patru) apar la subiectul Fizică. În toate cele trei categorii figurează Universitatea Babeș Bolyai:

  • Matematică – Universitatea Babeș Bolyai (locurile 401-500)
  • Fizică – Universitatea de Vest Timișoara (locurile 301-400), Babeș-Bolyai (locurile 401-500), Politehnica București (locurile 401-500), Universitatea Transilvania Brașov (locurile 401-500)
  • Științele Pământului – Universitatea București (locurile 301-400), Babeș-Bolyai (locurile 401-500)

La categoria Inginerie, printre cele 22 de clasamente cu sute de universități fiecare, EduPedu.ro a reușit să identifice două universități românești, fiecare într-o categorie:

  • Inginerie electrică/electronică – Politehnica Bucuresti (locurile 401-500)
  • Energie – Universitatea Babeș Bolyai (locurile 301-400)

În cele patru clasamente de la Științele Vieții, EduPedu.ro a reușit să identifice o universitate românească la un singur subiect:

  • Științe Veterninare – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca (locurile 201-300)

La științe medicale, am identificat 3 apariții ale unor universități românești – inclusiv cea mai bună poziționare dintre toate care apar la această ediție ShanghaiRankings:

Medicină – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (locurile 151-200), Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca (locurile 401-500)

Tehnologie Medicală – Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca (locurile 301-400)

EduPedu.ro nu a putut identifica universități românești în clasamentele din categoria Științe Sociale.

Potrivit realizatorilor, universitățile americane domină, ocupând primul loc la 31 de materii, în timp ce universitățile din China ocupă primul loc în 11 clasamente, iar cele din Marea Britanie și Singapore apar cu câte trei poziții întâi. Cea mai performantă universitate este declarată Harvard (14 locuri 1). MIT ocupă primul loc la 6 subiecte.

ShanghaiRanking notează și performanța unui nou venit – Universitatea Paris-Sarclay figurează pe primul loc la matematică, la prima sa apariție în acest clasament.

Potrivit comunicatului, au fost luate în calcul peste 4.000 de universități. În clasamente apar peste 1.800, din 90 de țări. Pentru realizarea clasamentelor au fost folosiți indicatori precum: dimensiunea colaborării internaționale, calitatea cercetării, recunoașterea academică.

Cele mai bune universități din lume – categoriile Științelor Naturii:

Nr 1 pentru subiecte la categoria Stiinte Naturale / Sursa shanghairanking.com/

Cele mai bune universități din lume – Inginerie:

Nr 1 pentru subiecte la categoria Inginerie / Sursa: shanghairanking.com/

Cele mai bune universități din lume – Științele Vieții și Medicale:

Nr 1 pentru subiecte la categoriile Stiintele Vietii si Medicale / Sursa: shanghairanking.com

Cele mai bune universități din lume – Științe Sociale:

Nr 1 pentru subiecte la categoria Stiinte Sociale / Sursa: shanghairanking.com/

 

 

 


2 comments
  1. oare pe ce criteriu…babes are loc in clasament…pe energie???
    va rog sa imi spuneti de unde luati datele astea?
    Nu au sectii de inginerie…nu au proiecte pe energie…de unde?

    Nota Redacției: Acest comentariu a fost editat, prin transformarea cuvintelor scrise cu majusculă în text normal. În scris, Caps Lock (redactarea cu litere mari a mesajelor) este înțeles de obicei ca ton agresiv, țipăt, furie. Edupedu.ro încurajează dialogul civilizat, constructiv. Prin urmare, vă rugăm să vă construiți mesajele fără a folosi majuscule în propoziții întregi și în alte cazuri decât cele în care avem de-a face cu abrevieri sau titluri.

    1. Se bazeaza pe articole publicate in domeniu, iar aici e un amestec de lucruri — insa cei de la facultatile de stiintele mediului si cea de fizica publica intens in ceea ce poate fi incadrat ca fiind la energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noua Metodologie de evaluare externă a calităţii educaţiei în învăţământul superior, prezentată de agenția care evaluează programele universitare, ARACIS: „Aduce o simplificare importantă a procedurilor”

„După 30 de ani în care s-au desfășurat procese de evaluare externă a calității în sistemul de învățământ superior din România, noua Metodologie de evaluare externă a calităţii educaţiei în…
Vezi articolul

Politehnica București – instituția cu cei mai mulți reprezentanți în noul grup responsabil cu elaborarea strategiei naționale pentru tehnologii cuantice, ce reunește oameni din ministere, structuri militare și de informații, universități

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) este organizația care are cei mai mulți reprezentanți într-un nou grup interministerial care va trebui să elaboreze o strategie națională în…
Vezi articolul

Profesorul Marius Pieleanu de la SNSPA se întoarce la cursuri de luni, la jumătate de an de la acuzațiile de abuz sexual. Mai mulți colegi profesori și studenți vor asista la orele lui ca observatori, anunță Facultatea de Științe Politice

Profesorul Marius Pieleanu de la Departamentul de Sociologie revine la catedră la Facultatea de Științe Politice (FSP) din cadrul SNSPA, după ce a fost în concediu fără plată în primul…
Vezi articolul

Trei universități din România dispar din Clasamentul internațional al universităților QS. Babeș-Bolyai și Universitatea din București rămân în categoria 801+

Schimbare dramatică în clasamentul internațional al universităților Quacqarelli-Symonds, înregistrată de universitățile din România: trei dintre instituțiile de învățământ superior românești prezente anii trecuți în rankinguri nu au mai prins top…
Vezi articolul