Rata finală de promovare a Bacalaureatului 2020, după contestații, a crescut cu 1,6 puncte procentuale: procentul final de promovare a BAC-ului este de 64,5

[jp_post_view]
Rata finală de promovare a Bacalaureatului 2020
Foto: Pexels.com
Creștere cu 1,6 puncte procentuale a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor. Ministerul Educației anunță că 64.5% dintre elevii prezenți la examenele bacalaureatului au promovat probele, după modificarea notelor în cadrul contestațiilor, față de 62.9% înainte de contestații.

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut și el de la recordul de 232 înregistrat înainte de contestații la nu mai puțin de 307.

Rata finală de promovare a Bacalaureatului 2020: Comunicatul integral al Ministerului Educației:

64.5%: rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020 (după soluționarea contestațiilor)

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Rata finală de promovare a Bacalaureatului 2020: calcularea procentului

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Citeşte şi: Iulian Cristache, federația părinților: Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis / În învățământul primar va fi un adevărat dezastru / Ghidul Ministerului Sănătății prevede ca până la 11 ani copiii nu au voie să poarte mască

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

Vom reveni cu informații suplimentare privind aceste probe în fiecare zi de desfășurare și cu comunicatul final, după soluționarea contestațiilor din etapa specială.

Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9  iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8:00 -14:00.

***

Informații detaliate privind rezultatele înregistrate la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, după soluționarea contestațiilor, pot fi consultate în dosarul de presă atașat.”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate

Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 în zilele de 5, 6 și 7 februarie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul