Regulile școlilor pilot, care se pot înființa din acest an, publicate în Monitorul Oficial cu doar o zi înainte de data limită de înscriere. Ce pot pilota unitățile care se înscriu și cum vor fi plătiți profesorii care predau

[jp_post_view]
Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com
Cu doar o zi înainte de data limită prevăzută de hotărârea de guvern pentru înscrierea școlilor care vor să facă de la 1 septembrie programe pilot, 15 august 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial metodologia pentru acestea. Regulile făcute de Ministerul Educației stau la baza planurilor și dosarelor de înscriere.

Guvernul a aprobat cadrul normativ pentru aplicarea articolului 26 din Legea Educației încă din 16 iulie. Atunci a stabilit data de 15 august ca dată limită pentru înscrierea școlileor care vor să intre în programul pilot.

Ordinul de ministru 4.811, care a apărut abia miercuri seara, pe 13 august 2020, în Monitorul Oficial, a fost semnat de ministrul Monica Anisie pe 30 iulie, documentul nefiind publicat de minister în tot acest timp.

Metodologia de înființare și funcționare a unităților–pilot, experimentale și de aplicație cuprinde șapte componente:

  • modalitatea prin care unitățile de învățământ preuniversitar pot solicita dobândirea acestui statut;
  • criteriile de selecție;
  • modelele curriculare și de carieră didactică;
  • structura de personal și modalitățile de organizare a normei de muncă pentru personalul didactic și nedidactic;
  • mecanismele de finanțare;
  • mecanismul de monitorizare și evaluare;
  • alte reglementări necesare înființării și funcționării, inclusiv Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.
Ce sunt școlile-pilot

Sunt școli sau clase din școli care pun în aplicare intervenții educaționale inovative, proiecte de cercetare educațională, noi modele curriculare și de carieră didactică, „în vederea evaluării și determinării potențialului de valorificare extinsă și de fundamentare a politicilor educaționale la nivel național, inclusiv din perspectiva pregătirii tinerilor pentru o bună integrare în societate”, susține textul citat.

Ce anume pot pilota școlile-pilot
  1. elemente inovative la nivel de curriculum (noi modele/tipuri de teste/subiecte/itemi din structura examenelor/evaluărilor naționale, modalități de organizare/predare-învățare a unor discipline de studiu din trunchiul comun, o nouă disciplină în oferta de curriculum la decizia școlii, o nouă disciplină de studiu care propune abordări transversale, alte documente curriculare care necesită calibrare)
  2. variante de organizare a programului școlar de predare-învățare
  3. modalități de dezvoltare profesională a cadrelor didactice sau de evoluție în carieră;
  4. strategii didactice, resurse educaționale, inclusiv din domeniul învățării de tip blended learning/online;
  5. intervenții inovative în domeniul managementului școlar și al dezvoltării culturii organizaționale
  6. modalități de evaluare a rezultatelor școlare; intervenții inovative bazate pe date de cercetare psihosocială, pentru integrarea optimă în comunitate, pe piața muncii și în societate, în general
  7. abordări inovative și tendințe de dezvoltare a științelor educației.

In ultima parte a documentului este prevăzut și că:

„În cazul aplicării unor inovații cu grad mare de complexitate la nivelul curriculumului național (de exemplu, planuri-cadru de învățământ noi, programe școlare noi etc.) este necesară o planificare a implementării intervenției educaționale pilotate pentru un întreg ciclu de învățământ.

Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia”

Ce trebuie să facă școlile care vor să devină unități-pilot

Pentru a intra în program școlile vor depune la Ministerul Educației solicitarea de includere în programul  de pilotare.

Criteriile de selecție pentru școlile-pilot sunt:

  • solicitare scrisă din partea unității de învățământ pentru funcționare cu statut de școală-pilot
  • declarație scrisă, asumată de conducerea unității de învățământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate, inclusiv un document care să evidențieze acordul părinților, dat în urma consultării consiliului/asociațiilor reprezentative ale părinților din cadrul unității de învățământ și, după caz, a consultării consiliului elevilor
  • structură instituțională adecvată aplicării tipului de intervenție stabilit de Ministerul Educației și Cercetării
  • resurse umane calificate/specializate în raport cu intervenția pilotată
  • proiect de strategie de pilotare și plan de acțiune care să reflecte:
    • viziunea unității de învățământ cu privire la intervenția care urmează a fi pilotată
    • analiza de nevoi la nivelul unității de învățământ, care va evidenția motivația acesteia de a se implica în intervenția pilotată, inclusiv punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi etc.
    • analiza implicațiilor etice și modalitățile prin care se asigură respectarea drepturilor copilului, conform legislației în vigoare, în acord cu codul de etică și conduită al unității
    • modalitățile de evaluare a calității educației (internă și/sau externă)
    • analiza riscurilor de implementare și a planului de management al riscurilor.

Pentru anul școlar 2020-2021, lista unităților de învățământ preuniversitar care vor funcționa ca unități-pilot, experimentale și de aplicație se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării, până cel târziu la data de 15 august 2020.

Cum vor fi plătite cadrele didactice de la școlile-pilot

Încadrarea sau selecția personalului didactic implicat în școlile-pilot se realizează potrivit reglementărilor legale în vigoare pentru ocuparea unei funcții didactice și unor reglementări specifice contextului de desfășurare a activității – proiect de cercetare educațională finanțat din alte surse decât bugetul de stat, grant de cercetare, realizare sau conducere de activități de practică pedagogică.

Pentru școlile-pilot cadrele didactice selectate vor beneficia de un program de instruire/ formare cu privire la aplicarea elementelor incluse în intervenția educațională/ proiectul de cercetare educațională, anterior debutului acestuia la nivelul activităților cu elevii, prevede metodologia.

Salariile pot varia, în funcție de timpul necesar activităților, se arată în metodologie.

Cadrele didactice implicate în activități specifice vor fi remunerate potrivit timpului de muncă efectiv lucrat pentru aplicarea intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională sau pentru organizarea și desfășurarea practicii pedagogice, în funcție de contractul individual de muncă (structura încadrării)/de anexele la contractul individual de muncă.

Propunerea de pilotare a intervenției educaționale/proiectului de cercetare educațională va include o analiză a impactului demersului propus asupra profilului de formare al absolventului programului, precum și o analiză a elementelor comune pentru unitățile-pilot și unitățile din învățământul de masă, astfel încât să se asigure șanse egale tuturor elevilor la examene/evaluări naționale și să se asigure condițiile minime care ar putea permite transferul de la o unitate-pilot către o unitate de învățământ de masă pe parcursul derulării proiectului sau la finalul acestuia, se mai arată în document.

Puteți consulta aici Metodologia-cadru din 30 iulie 2020 de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație

Ce prevede Articolul 26 din Legea 1/2011

„Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcţionarea în sistemul de învăţământ preuniversitar a unor unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie”.

Reamintim că pe 11 iunie inițiatorul acestui proiect al școlilor pilot, fostul consilier al ministrului Educației, Marian Staș, a declarat pentru Edupedu.ro că dacă Hotărârea de Guvern cu școlile pilot este publicată rapid, lansarea unei clase sau a două clase chiar începând cu anul școlar 2020-2021 este posibilă.

Staș promovează un model de creare de arii de competențe, în locul disciplinelor și materiilor de acum, prin care școlile capătă autonomie, iar modulele pe care elevii le-ar putea alege ar trebui să fie tot mai numeroase pe măsură ce aceștia înaintează în școală. A vorbit despre desființarea titularizării în forma actuală și a inspectoratelor școlare, dar vrea menținerea inspecțiilor școlare.

Staș a demisionat după 4 luni de mandat. Venirea lui Marian Staș la minister, în februarie 2020, a fost marcată de ministrul Anisie cu un haștag. Anisie a comentat la anunțul lui Staș cu replica: #rupempisica

Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

264 de elevi ucraineni de clase primare învață la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, în clase speciale unde predau profesori ucraineni / Ministrul Educației vrea să extindă acest model de predare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a vizitat luni, pentru a doua oară Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, unde a crescut numărul elevilor ucraineni care învață cu profesori din țara lor…
Vezi articolul

Performanță la sat. Elevii de la școli din mediul rural cu media 10 la Evaluarea Națională 2023. Cele trei medii de 10 din Ialomița sunt ale elevilor din mediul rural, tot trei sunt și în Ilfov. Câte doi sunt și în județele Neamț și Maramureș

12 elevi de la școli din mediul rural, care au susținut Evaluarea Națională 2023, au luat nota 10 atât la Limba română, cât și la Matematică, potrivit rezultatelor consultate de…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025, profil pedagogic, educație timpurie. În disciplinele de specialitate, didactica predării coboară în clasa a X-a, iar pentru elevi reprezintă un avantaj, spune Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” / Exemplu de orar realizat de elevi

Directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, Carmen Tică, spune că le-a prezentat elevilor de clasa a XII-a propunerile din noile planuri cadru iar aceștia au spus că răspund…
Vezi articolul

Liceul din Pomârla, județul Botoșani, a pierdut dreptul de proprietate a 1.800 ha de pădure și a unor terenuri agricole de peste 150 de hectare / Directorul unității de învățământ consideră că decizia Curţii de Apel Suceava este imorală

Liceul din comuna Pomârla, situată în judeţul Botoşani, a pierdut dreptul de proprietate şi administrare asupra unor terenuri forestiere de aproximativ 1.800 de hectare şi a unor terenuri agricole de…
Vezi articolul