Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Diana Bucuță, inspector pentru învățământ primar: Strategiile noastre didactice trebuie regândite. Nu mai putem lucra foarte mult, mai bine mergem pe principiul puțin și bine în formarea competențelor

[jp_post_view]
„Strategiile noastre didactice trebuie regândite. Nu mai putem lucra foarte mult, mai bine mergem pe principiul puțin și bine” în formarea competențelor, a spus Diana Bucuță, inspector școlar pentru învățământul primar la ISj Sibiu, la prima conferință „hibrid” SuperTeach, Revoluția mentalităților – Despre predare și învățare în secolul 21.

Cele mai importante declarații de la conferință și LIVE Video de la eveniment

Diana Bucuță, Sibiu – Inspector Școlar pentru Învățământul primar:

  • „Este un moment al exercitării descentralizării și autonomiei.
  • Este un moment care ne sperie și sperie și zona de management școlar pentru că este un exercițiu de democrație și de lidership pe care nu l-am mai exersat până acum și s-ar putea să ne fie dificil. Încă nu știm cum începem, concret, pe care din scenarii, abia după data de 7 septembrie, când DSP-ul în fiecare județ comunică rata de incidență acumulată pentru fiecare unitate administrativ teritorială, abia atunci unitățile de învățământ pot propune concret scenariul pe care pornesc.
  • Este o legislație pe care va trebui s-o parcurgem săptămâna viitoare la nivelul lunii inspectoratelor școlare. Primim propunerile de scenarii de la școli, le avizăm, urmând ca hotărârea să fie luată în fiecare județ de fiecare Comitet județean de situații de urgență
  • Am încrederea că vom reuși să trecem cu bine peste această perioadă grea, ne vom adapta și vom învăța să aplicăm tot ceea ce am acumulat în ultimele șase luni. Într-adevăr perioada martie-septembrie a fost o provocare pentru noi toți, a fost o perioadă care ne-a scos din zona de confort, am trecut poate printr-o zonă de frică pentru ca mai apoi să ajungem într-o zonă de creștere și, respectiv, zonă de învățare.
  • Va trebui să avem mare grijă de copiii, să avem grijă să le asigurăm toată securitatea, să luăm toate măsurile de distanțare, măști, circuite în clasă, circuite pe hol, este clar că nu va fi ușor.
  • Dar în egală măsură dacă avem grijă de copii trebuie să avem grijă și de părinți, trebuie să le asigurăm aceea predictibilitate de care au nevoie, să le transmitem încrederea că vom gestiona lucrurile cu inteligență.
  • Este dificil ceea ce se întâmplă acum și fiecare profesor trebuie să fie pregătit pentru a se muta dintr-un scenariu în altul. Dacă în luna mai a fost un moment dificil pentru întreaga Românie și pentru întreaga lume poate, acum deja știm că avem trei scenarii și oricând, în orice săptămână, scenariul se poate schimba și noi trebuie să ne adaptăm. De aceea mă gândesc că avem nevoie de mai mult ca oricând de-o proiectare flexibilă, de o proiectare pe care să o putem adopta oricând din mers și îmi imaginez această proiectare cu o rubrică foarte mare de observații.
  • Este foarte important să ne restructurăm demersul didactic. Noi avem acum de implementat la clasă niște rutine noi pentru elevi și mă gândesc la colegii mei din învățământul primar, pe care îi coordonez și încerc să-i ajut în această perioadă, să creez niște routine noi pentru copii, să păstreze distanța de 1 m, să folosească corect masca, să urmeze acele trasee bine definite în curte, pe holuri, în clase, să respecte noile reguli de distanțare.
  • Toate aceste rutine nou create trebuie învățate și ne vor ocupa timp în cadrul orelor și atunci este clar că strategiile noastre didactice trebuie regândite, tot demersul didactic trebuie regândit. Ar trebui să alegem varianta de bază, să nu uităm că avem de format competențe, dar la un nivel de bază. Nu mai putem lucra foarte mult, mai bine mergem pe principiul puțin și bine”.

Cel mai emoționant început de an școlar: 14 septembrie 2020 înseamnă revederea după 6 luni dintre profesori și elevi. Niciodată în istoria recentă a școlii, în viața elevilor sau a profesorilor actuali, nu a mai existat o perioadă atât de lungă în care să nu se întâlnească. Iar anul care începe va fi plin de provocări, pentru că nimic din ceea ce se întâmplă acum în România și în lume nu mai seamănă cu ce era înainte, nici măcar școala. Totul va fi schimbat, iar oportunitatea dată de această criză sanitară poate modifica fundamental, în bine, comportamentele de învățare și metodele de predare, iar asta depinde doar de profesori și de managerii sistemului de învățământ.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Am propus Ministerului Educației, fără să dea niciun ban, să intervenim ca să reducem burnoutul profesorilor prin tehnici pe care le pot învăța și aplica. De un an așteptăm aprobarea care ar presupune doar interes din partea ministerului pentru starea de sănătate a cadrelor didactice cu efect asupra copilului

Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, spune că, împreună cu mai mulți colaboratori, a propus Ministerului Educației de peste un an un proiect cu tehnici pentru a reduce…
Vezi articolul

Directorii școlilor cu rată mică de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților vor fi schimbați, spune ministrul Educației: Vom lua măsuri chiar și la nivel de inspectorat școlar județean / Sunt 3.000 de școli sub pragul de 60%

Directorii școlilor cu rată mică de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților vor fi schimbați din funcție, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi24. Acesta a lăsat…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Acțiunea actuală a sindicatelor este legitimă în măsura în care cer şi lucruri legate de legea educației, nu doar de salarii. Turnesolul bunei lor credințe este dacă au revendicări legate de Evaluarea Națională

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, vorbește într-un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook despre nevoia de recredibilizare a sindicatelor. Acesta enumeră câteva dintre evenimentele care s-au petrecut, legate…
Vezi articolul