(P) Care sunt provocările învățământului preșcolar actual? Ce resurse didactice ar trebui să utilizeze părinții și profesorii în educația timpurie?

[jp_post_view]
Primii șase ani de viață sunt esențiali pentru dezvoltarea armonioasă și echilibrată a copiilor. În această etapă se formează 85% din structurile neuronale ale creierului și se dezvoltă funcțiile cognitive, emoționale, sociale, lingvistice și motorii. Conexiunile între neuroni sunt întărite în funcție de stimuli – afecțiune, comunicare, învățare – și totul se întâmplă într-un ritm amețitor. În acest cadru general privind dezvoltarea copiilor, este necesar să punem accent pe educaţia timpurie și pe importanța covârșitoare a utilizării resurselor didactice în procesul instructiv-educativ.

Educația timpurie este fundamentală în dezvoltarea creierului copilului și reprezintă baza formării lui ca adult. Cele mai importante provocări din domeniu sunt legate de calitatea, relevanța și eficiența educației și mai puțin de acces, potrivit Strategiei privind modernizarea infrastructurii educaţionale 2017-2023 realizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Pornind de la această realitate nu tocmai îmbucurătoare, constatăm faptul că în procesul de predare-învățare resursele didactice, precum caietele, ghidurile de pregătire, fișele de lucru și materialele-suport sunt o necesitate pentru a oferi o educație de calitate, eficientă și adecvată cerințelor actuale. Conștient de resursele de care are nevoie pentru a-i ajuta pe copii să învețe, personalul didactic selectează anumite instrumente suplimentare pentru ca procesul de predare-învățare să fie eficient. Dacă materialele puse la dispoziția sa nu sunt suficiente, atunci este nevoie de alte resurse didactice pentru a-i forma copilului competențele prevăzute de programa școlară.

Accesul la resurse didactice de calitate

Aici intervin actorii din spațiul editorial autohton, cărora le revine datoria de a susține procesul instructiv-educativ prin conceperea de materiale care să dezvolte într-o manieră integrată cunoștințele și abilitățile copiilor.

De peste 15 ani, editura care sprijină constant creșterea calității educației timpurii prin conceperea de materiale educaționale performante este Editura Diana, în al cărei portofoliu editorial se regăsesc caiete auxiliare aprobate MEC, materiale didactice valoroase, precum și jocuri și jucării educative.

Avantajele folosirii caietelor educaționale în învățământul preșcolar

Caietele educaționale pentru preșcolari de la Editura Diana sunt adaptate particularităților de vârstă ale copilului. Acestea cuprind fișe de lucru, jocuri, activități și exerciții prin care copiii să-și dezvolte creativitatea, motricitatea fină și abilitățile de scriere, citire și calcul matematic. Folosind caiete tipărite, cei mici vor fi capabili să se concentreze, să gândească logic și să-și identifice propriile emoții, în timp ce învăță despre ei și despre mediul înconjurător.

În primii ani de viață, copiii care explorează mediul înconjurător folosindu-și la maximum toate cele cinci simțuri vor înregistra o dezvoltare mai rapidă. Utilizarea în mod constant a resurselor didactice în activitățile de educație și formare a copilului preșcolar, completează și consolidează informațiile primite în această etapă.

Capcanele educației digitale la vârsta preșcolară

Telefoanele, tabletele sau calculatoarele interferează cu toate activităţile copiilor, de la învățarea prin joc, la folosirea imaginaţiei sau explorarea mediului înconjurător. În cazul copiilor care sunt expuși la dispozitive digitale mai multe ore pe zi, s-a constatat o medie mai scăzută la rezultatele testelor cognitive. De aceea, comunicarea directă și joaca asistată de un adult, precum și integrarea copilului într-o colectivitate sunt mult mai utile decât a-l lăsa pe copil să se joace singur sau în fața unui ecran.

Concluzii

Comunitățile școlare care se confruntă cu o dezvoltarea slabă a infrastructurii existente, cât și accesul limitat al copiilor la materiale didactice contribuie la menținerea decalajelor în cadrul proceselor educaționale.

Cei care folosesc caietele educaționale și resursele didactice pentru preșcolari de la Editura Diana pun accent pe unicitatea fiecărui copil, pe importanța securității sale emoționale și stimularea creativității, astfel încât aceștia să fie participanți activi la propria dezvoltare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE VIDEO Ministrul Cercetării și Digitalizării a ațipit de mai multe ori în timpul unei conferințe de presă. „Am avut o zi grea, iar dimineață m-am trezit la 5” / Oficialul și-a cerut scuze

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, a ațipit de mai multe ori la o conferință de presă care a avut loc joi, la Sibiu, relatează publicația locală sibiuinimagini.ro, citată de Digi24…
Vezi articolul

DOCUMENT Zilele libere de 1-5 iunie se acordă și se plătesc tuturor angajaților din Educație, indiferent dacă sunt în grevă sau nu – precizări de la sindicate, care acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Vezi articolul

DOCUMENT Consultarea pentru Strategia digitalizării educației din România, lansată de minister cu o lună înainte de alegerile în care ministrul candidează și la 8 luni de la declanșarea pandemiei

În pragul alegerilor parlamentare, Ministerul Educației a lansat procesul de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind Digitalizarea Educației din România 2021-2027. Potrivit calendarului, consultarea publică va avea loc în perioada…
Vezi articolul

Ministerul Educației duce cu zăhărelul elevii și profesorii. Noul ROFUIP nu este gata nici la sfârșitul lunii mai, deși ar fi trebuit aprobat de aproape o lună

Ministerul Educației nu a aprobat încă regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și încalcă propriul calendar oficial. Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea Regulamentului-cadru de…
Vezi articolul

Inspecții an școlar 2024-2025. Monitorizarea modului de corelare a temelor pentru acasă cu vârsta elevilor și utilizarea metodelor moderne de predare-învățare-evaluare, printre aspectele vizate

Monitorizarea modului de corelare a temelor pentru acasă cu vârsta elevilor este unul dintre aspectele urmărite de Inspectoratul Școlar Județean Buzău în cadrul inspecțiilor din anul școlar 2024-2025. Alte aspecte…
Vezi articolul