Surse: Se schimbă scenariul în școli din București, cu o zi înainte de începerea școlii. Comitetul municipal pentru Situații de Urgență se reunește duminică dimineața

[jp_post_view]
școli din București
Școală / Foto: Pexels.com
Autoritățile schimbă scenariul de începere a școlii în câteva unități din Capitală, cu doar o zi înainte ca elevii să înceapă anul școlar 2020-2021. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se reunește duminică dimineață, potrivit surselor Edupedu.ro. 

În cadrul ședinței, școala numărul 156 va intra pe scenariul galben (deci cu sistem hibrid) din scenariul roșu în care fusese plasat inițial (ceea ce însemna predare exclusiv online). Alte școli, din sectorul 5, vor ieși din scenariul galben și vor intra în roșu, pentru că nu s-au terminat lucrările de renovare, potrivit surselor noastre. 

Răzgândirile din Capitală vin la o zi după o decizie similară în Sibiu, unde toţi cei 1.440 de elevi din municipiu care figurau joi, în documentele publicate de Ministerul Sănătății, în scenariul roşu, au aflat că vor putea să înceapă de fapt de luni școala fie în formă hibrid, fie 100% în clase. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu a fost nevoit să îşi schimbe decizia, la intervenţia Primăriei, relatează Agerpres, așa că elevii, părinții și profesorii din 3 licee din Sibiu au aflat abia în sâmbăta dinaintea începerii anului școlar că se vor duce fizic de luni la școală.

Amintim că Guvernul Orban a lăsat pe ultima sută de metri decizia privind modul în care va gestiona deschiderea școlilor în anul școlar 2020-2021, după ce le-a închis de pe 11 martie 2020 în contextul pandemiei COVID-19.

Întrebat constant pe parcursul verii cum se deschid școlile, premierul Ludovic Orban răspundea, pe 29 iulie: Presiunea de a comunica informații despre deschiderea școlilor acum este, mai degrabă, rezultatul inițiativei demagogice a PSD.

Autoritățile locale și directorii de școli au aflat, odată cu întreaga societate, abia pe 5 august (cu o lună înainte de începerea oficială a anului școlar pentru profesori) că decizia deschiderii școlii se descentralizează și că ei joacă, așadar, rolul decisiv în modul în care vor învăța elevii din comunitățile lor.

“Normele au fost transmise, spunem noi, în timp util”, a declarat sâmbătă, 12 septembrie 2020, Monica Anisie, în ceea ce privește normele sanitare privind deschiderea școlilor.


2 comments
  1. Poate scoala respectiva considera ca pentru elevii sai cel mai bun scenariu este online, dar ca sa nu supere, „se lungesc” cu renovarea. Sau poate pur si simplu, lucrarile de renovare s-au prelungit si nu au incotro.

  2. Interesant acest virus. Nu stiam ca este sensibil la lucrari de renovare. Poate peste o saptamana constatam ca virusul dispare daca facem autostrazi. Nu ar fi grozav?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul Liceului Pedagogic din Iași, după ce Primăria a alocat anul trecut 100.000 de lei pentru documentații tehnice, dar nu a mai cheltuit banii: Corpul principal de clădire continuă să se degradeze în mod accelerat din cauza infiltrațiilor de apă – Ziarul de Iași

Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu situația în care se află Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, după ce Primăria a alocat anul trecut 100.000 de lei pentru documentații…
Vezi articolul

Daniel David: Aștept să văd măsurile propuse de Guvern privind reducerea deficitului bugetar, dar nu se pune problema scăderii salariilor sau a concedierilor în zona Educației și Cercetării. Cât timp eu sunt ministru, în cercetare nu reducem personalul

Ministrul Educației a dat asigurări „că nu se pune problema reducerii salariilor sau a concedierilor în zona Educației și Cercetării. Cât timp eu sunt ministru al Educației și Cercetării, în…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă. 3 cereri ale copiilor “pentru a putea recupera o parte din ce am pierdut”: Să fie protejați, să aibă acces garantat la educație, să participe la deciziile care-i privesc

Protejarea copiilor, inclusiv prin comisii anti-bullying în școli, garantarea accesului la educație, inclusiv prin educație remedială, programe personalizate și digitalizare, respectiv cooptarea copiilor în deciziile care îi privesc sunt cele…
Vezi articolul