Mecanism nou de distrugere celulară generat de virusul SARS-CoV-2, descoperit de cercetătorii Universității „Al.I. Cuza” din Iași

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
O cale nouă de atac folosită de virusul SARS-CoV-2 asupra celulelor-țintă, și anume destabilizarea mecanică și permeabilizarea membranelor lipidice celulare a fost descoperită de Cercetători din cadrul Facultății de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), în colaborare cu parteneri din Coreea de Sud, se arată într-un comunicat de presă al universității. Acest mecanism molecular de atac ar putea să explice alternativ virulența și infectivitatea accentuată a SARS-CoV-2.

„Managementul științific și profesionist al epidemiei COVID-19, generată de virusul SARS-CoV-2, este condiționat pretutindeni de înțelegerea mecanismelor moleculare de infecție virală și, în același timp, de utilizarea unor tehnologii ieftine, rapide și ușor de folosit pentru detecția timpurie a materialului viral, înainte de a se produce propagarea necontrolată a virusului. Dogma curentă este că virusul SARS-CoV-2 se atașează specific, prin intermediul unei subunități proteice dedicate (denumita ‘spike S1’), de receptori celulari din celulele-țintă (așa-numiții receptori ‘angiotensin-converting enzyme 2’), fază ce inițiază procesul de infecție celulară. Premergător fazei de invadare a celulei țintă de către virus, s-a evidențiat și un proces proteolitic (degradare proteică, controlată de enzime specifice) în urma căruia subunitatea spike S1 este desprinsă de pe virus și pusă in libertate”, a declarat  Prof. Tudor Luchian, coordonatorul grupului de cercetare din UAIC.

El a adăugat că studiile făcute de cercetătorii de la universitate se află în prezent în fază avansată de peer-review.

„Chiar și în absența unei asemenea interacțiuni specifice, proteina spike S1 este capabilă să genereze căi de permeație moleculară prin biomembrane, fapt ce poate conduce la distrugerea celulei. De asemenea, am descoperit că în prezența unui anticorp monoclonal pentru proteina spike S1, acest proces de lizare membranară este mult atenuat. Conștienți fiind de amploarea pandemiei Covid-19, considerăm că asemenea informații, transpuse în noi tehnologii, pot avea caracter disruptiv pentru evoluția pandemică. Pentru a se realiza un compromis optim între constrângerile impuse de procesul editorial și celeritatea cu care aceste informații ar trebui sa atingă publicul-țintă, putem furniza terțelor părți interesate (companii pharma), la cerere, detalii punctuale despre descoperirile menționate. Suplimentar, am demonstrat aplicabilitatea unui biosenzor proteic pentru detecția în timp real a proteinei spike S1, la nivele fiziologice ale concentrației sale, și asta încă din faza premergatoare infecției virale propriu-zise. Acest rezultat, complementarizat de alte descoperiri recente din grupul nostru ce au relevat posibilitatea detecției secvențelor nucleotidice scurte în timp real, la concentrații de ordinul ~ nM, are potențialul de a genera o clasă nouă de biosenzori, mai ieftini și mai ușor de folosit în unități mobile, pentru detecția timpurie a SARS-CoV-2”, a mai spus profesorul Luchian.

Cercetătorii UAIC care au contribuit la această descoperire sunt: Dr. Alina Asandei, Dr. Loredana Mereuță, Dr. Irina Șchiopu și Prof. univ. dr. Tudor Luchian, din cadrul Laboratorului de Biofizică Moleculară și Fizică Medicală – Facultatea de Fizică.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orban: Școala va începe pe 14 septembrie / Au fost niște opinii exprimate de niște medici epidemiologi, deocamdată nu s-a discutat oficial la nivel guvernamental chestiunea amânării începerii fizice a cursurilor

Școala va începe pe 14 septembrie, a declarat duminică premierul Ludovic Orban, într-o conferință de presă la Bistrița. Orban a spus că, legat de scenariul amintit săptămâna trecută, în care…
Vezi articolul

FOTO Bucureștiul, împânzit de reclame pentru fumat tutun încălzit, noua modă în rândul adolescenților / Parlamentul a respins un proiect de reglementare / Wiener (USR): Industria de tutun a pus presiune pe toată lumea

Centrul Capitalei este împânzit cu publicitate la tutun încălzit, deși promovarea tutunului este interzisă prin lege. Situația este posibilă din cauza unui vid legislativ. O ”chichiță” care ocolește definiția învechită…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesor universitar din Ucraina: Și eu și toți colegii mei suntem bine, suntem în viață. Eu am plecat din Kiev, cursurile sunt complet suspendate pentru 2 săptămâni / Avem un sistem în care verificăm zilnic dacă toată lumea e în siguranță

Profesorul universitar Igor Zaitsev de la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev, despre care am scris săptămâna trecută, a părăsit Kievul și se adăpostește acum într-un sat din apropiere. Când…
Vezi articolul

Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu: Dacă am fi fost neafiliați NATO, eram vulnerabili la același gen de agresiune / Putin joacă la loterie soarta țării sale, poate chiar și soarta lumii / Ceea ce se va întâmpla va depinde foarte mult de capacitatea Ucrainei de a rezista

România se află într-o poziție foarte bună fiind membră NATO în contextul agresiunilor actuale, altfel eram la fel de vulnerabili ca Ucraina, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Bogdan Murgescu…
Vezi articolul

Delegația Consorțiului Universitaria, din care fac parte cele mai mari universități din România, primită la Cotroceni. Implementarea PNRR și a Planului Național de Cercetare, pe agenda discuțiilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, la Cotroceni, o delegație a Consorțiului „Universitaria”, formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Daniel…
Vezi articolul