GRAFICE Procentul copiilor și tinerilor cu Sars-CoV-2 în total cazuri scade pentru prima dată în ultimele 8 săptămâni

[jp_post_view]
Grafic Edupedu.ro
Procentul copiilor și tinerilor cu Sars-CoV-2 în total cazuri scade pentru prima dată în ultimele 8 săptămâni, potrivit datelor Ministerului Sănătății analizate de Edupedu.ro. Este vorba despre reducerea până la 6,43%, cu 0,1 puncte procentuale, scădere înregistrată în ultima săptămână.

Procentul cazurilor de tineri și copii din grupa de vârstă 0-19 ani a avut o creștere ușoară în total cazuri, de la 6,18 la 6,53, cu 0,35 puncte procentuale în perioada 13 septembrie – 25 octombrie 2020. În săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie această valoare a scăzut ușor, fiind prima fluctuație de acest fel din perioada analizată.

Rata de creștere săptămânală este și aceasta în scădere în ultimele două săptămâni, față de perioadele anterioare. Concret, dacă diferența între numărul de cazuri din săptămâna 30 sept – 4 oct, de exemplu, și 5 – 11 octombrie era de 38,5%, în perioada 19 octombrie-1 noiembrie creșterile săptămânale au fost de 13,8, respectiv 12%.

Numărul cazurilor de infectare a fost, însă, cel mai ridicat în ultima săptămână – 2.158. Acest lucru a făcut ca rata de progresie medie a virusului să fie de 308 cazuri pe zi.

În cinci zile din șapte, săptămâna trecută a fost depășit pragul de 300 de infectări pe zi, cu 200 mai multe decât se înregistrau în prima săptămână de școală de exemplu.

La 8 săptămâni de la începutul anului școlar, în România au fost înregistrate 15.849 de cazuri de infecție cu Sars-CoV-2 la populația din grupa de vârstă 0-19 ani.

Reamintim că Edupedu.ro a arătat într-o analiză, săptămâna trecută, că școala nu a contribuit la creșterea ratei de infectare cu Sars-CoV-2 în rândul populației de vârstă 0-19 ani, prin raportare la numărul total de cazuri. Rezultatul analizei a fost confirmat atât de ministrul Sănătății, cât și de ministrul Educației. Nelu Tătaru a declarat „componenta “școală” a însemnat 6-6,5% din tot ce înseamnă grupa de vârstă 0-19 ani, cu o componentă, săptămâna trecută, pe care o avem de 4.000 de copii infectați între 0-9 ani și de 7.000 și ceva între 10-19 ani. Elementul “școală” nu este în sine… este cel mai bine reglementat, ca să spunem așa, dar drumul până la școală, drumul de la școală, acei părinți care așteaptă în grupuri la poarta școli cele 4 ore până termină copiii și perioada de după amiază…”

Ministrul Educației, Monica Anisie a spus la rândul său că: „Nu există o legătură între deschiderea școlilor și creșterea numărului de infectări. În spațiul școlii nu există pericolul infectării. S-au luat toate măsurile de siguranță, sunt dezinfectanți, se poartă mască. Nu școala este cea care influențează în vreun fel creșterea numărului de îmbolnăviri. Nu în spațiul școlii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul e dincolo de poarta școlii”.

Întrebată de ce s-au mai închis atunci școlile, Monica Anisie a răspuns: “Este o măsură pe care Ministerul Sănătății a prevăzut-o și de aceea s-a emis și ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății. Vorbim despre ideea de a proteja pe copii și, la momentul la care am semnat acel ordin, Ministerul Sănătății a venit cu această propunere ca în momentul în care rata infectării ajunge la 3 la mia de locuitori să trecem în scenariul roșu, adica să desfășurăm cursurile online”.

Săptămâna aceasta începe cu 3.605 școli și grădinițe aflate în scenariul 100% online, potrivit Ministerului Educației. Asta înseamnă de 3 ori mai multe față de acum 12 zile.

Dintre cele 3.605 unități aflate în această situație, doar 369 sunt în Scenariul 3 ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.236 de unități de învățământ sunt în scenariul 100% online din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare, precizează ministerul.

Foto: Grafice Edupedu.ro


1 comment
  1. Fiindca s-au inchis o parte din scoli, ceea ce voi vreti foarte tare sa anulati, din nu se stie ce motive (de fapt, e cam clar de ce!).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 12% dintre părinții participanți la un amplu sondaj susțin examenul de admitere la colegiile naționale / Federația părinților propune ca Evaluarea Națională să rămână singura formă de testare pentru admiterea la liceu

Propunerea Ministerului Educației ca admiterea la Colegiile naționale să fie organizată de acestea inclusiv prin examen este susținută de doar 12% dintre zecile de mii de părinți care au participat…
Vezi articolul

Campania de vaccinare antiHPV reîncepe în această lună: Ce trebuie să facă părinții fetelor cu vârste de peste 11 ani / Coordonatorul grupului de vaccinologie explică de ce este recomandată și vaccinarea băieților

Ministerul Sănătății reia, în această lună, campania gratuită de vaccinare antiHPV, care previne cancerul de col uterin, a fetelor cu vârste între 11 și 14 ani pentru care deja părinții…
Vezi articolul

Institutele Confucius din Marea Britanie, acuzate că fac jocurile regimului comunist de la Beijing, așteaptă să-și afle soarta. Studiu de caz despre impactul jocurilor politice asupra mediului academic – University World News

Situația Institutelor Confucius, organisme controlate de China și instalate în instituții de învățământ superior în multe state, inclusiv România, face obiectul unei ample analize a relației între structurile de putere…
Vezi articolul