Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, se declară “personal” adeptul școlii față în față, dar “regulile trebuie respectate”

[jp_post_view]
Nelu Tătaru / Foto: gov.ro
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni, la postul B1 TV, că măsurile de protecție împotriva pandemiei trebuie respectate, potrivit Agerpres. În context, el a spus că “personal” este adeptul școlii față în față, dar a făcut din nou trimitere la norme pentru a explica situația actuală.

Tătaru a menţionat că ‘elementul şcoală este cel mai reglementat’, dar a amintit că există mobilitate în afara şcolii, potrivit sursei citate.

Nelu Tătaru: 

  • “Orice activitate pe care am relaxat-o s-a făcut în baza unor norme. (…) Deschiderea şcolilor s-a făcut pe trei scenarii. (…) Eu personal sunt adeptul şcolii faţă în faţă, când condiţiile o permit. Dar trebuie să adaptăm efectiv capacitatea şcolară, resursa umană didactică şi nedidactică dintr-o şcoală, precum şi numărul de elevi dintr-o clasă. Sănătatea copiilor este esenţială”.

Despre acțiunile luate de autorități în țară, el a spus că „avem o transmitere comunitară diferită”, condiţii în care măsurile nu pot fi identice la nivel naţional.

„Adaptarea o facem de la localitate la localitate, în contextul în care avem un indice dat de către DSP, dar avem şi o perioadă de 48 de ore în care vedem evoluţia în acea comunitate. (…) Noi fiecare activitate relaxată o avem cu anumite norme şi măsuri în vederea funcţionării şi desfăşurării. Cred că esenţial ar fi să putem să respectam acele reguli, după cum este esenţială şi respectarea Legii 55, care are specificat foarte clar, de la articolul 64 până la 70, cine verifică aceste reguli şi care sunt sancţiunile. Cred că totuşi acolo ar trebui să ajungem. Nu intenţionăm să ajungem la stat poliţienesc, dar trebuie să ştim că fiecare are partea noastră pe care trebuie să o facem în acest sens. Consider că pe fiecare palier trebuie să avem o măsură a acţiunilor noastre”, a spus Tătaru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții care au copii înscriși la program prelungit la creșă și grădiniță plătesc lunar mâncarea copiilor – prevedere introdusă în ROFUIP 2024 la capitolul îndatoriri / Banii se achită pe o lună în avans

Prevederea prin care părinții care au copii înscriși la program prelungit la creșă și grădiniță plătesc lunar o contribuție de hrană a fost introdusă în Regulamentul de Organizare și Funcționare…
Vezi articolul

Daniel David, despre noile planuri-cadru pentru liceu: Chiar pentru unele discipline, care au fost impuse prin lege, am putea să stabilim în timpul dezbaterii publice că nu se justifică ca discipline. Poate ar trebui să fie teme pe care să le ducem în disciplinele clasice

Noul ministru al Educației, Daniel David, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre noile planuri-cadru pentru liceu. Acesta a declarat că „pentru unele discipline, care au fost impuse…
Vezi articolul