400.000 de elevi din totalul de 3 milioane nu au acces la internet – a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Educației. Discuții pentru implementarea unui program de vouchere pentru internet

[jp_post_view]
Copii cu tablete la scoală / Foto: World Vision Romania
„Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane de elevi nu au acces la internet acasă. E vorba de comunitățile în care nu există conexiune de internet acasă”, a declarat subsecretarul de stat din Educație Jean Badea, în conferința de lansare a strategiei de digitalizare a educației.

Unii dintre acești 400.000 au un telefon, dar nu beneficiază de internet. Sper că în doi ani vom avea internet în toate comunitățile„, a continuat Badea.

Oficialul a vorbit despre implementarea unor vouchere pentru internet. „Există la acest moment în implementare la Ministerul Comunicațiilor serviciul universal, serviciu de poștă astfel încât fiecare cetățean din țara asta să poata trimite. Discuțiile avute cu ANCOM este (sic!) ca acest serviciu să se extindă și pe partea de internet și pentru comunitățile defavorizate să se poată, printr-un program social, acorda vouchere pentru internet, adică un voucher în valoarea abonamentului la internet. Dacă un elev nu își permite abonamentul la internet, statul să îi dea un voucher”, a precizat Badea.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de lansare în dezbatere publică a strategiei pentru digitalizarea educației din România.

Citește și:
VIDEO Evaluări digitale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute odată cu introducerea alfabetizării digitale la grădiniță – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În cațiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Competențele digitale – predate în învățământul primar de anul viitor. Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să conțină probă de abilități digitale din 2024. Pentru profesori competențele digitale vor fi introduse încă din formarea inițială – măsuri incluse în Strategia privind digitalizarea educației în România / Țintă: 90% din populație să fie alfabetizată digital
VIDEO Monica Anisie: Strategia de digitalizare a educației cuprinde și curriculum școlar pentru meserii emergente


2 comments
  1. Fiecare cetatean sa poata trimite ce??? Interventiile dlui semi-secretar „este” deja fulminante. Ii propun sa faca o pauza, nu de alta, dar nu se pot procesa atatea cugetari strategice. Time-out bitte!

  2. Doar cu speranta subsecretarului, nu vor avea internet. Trebuie să si faca ceva pt asta! Si nu doar el, ci tot ministerul educației, cit mai urgent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gafă a președintei comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD): „Am reușit! De săptămâna viitoare, școlile și grădinițele pot trece în sistem fizic prin decizie proprie, dacă rata de incidență a scăzut sub 3 la mie. Fără rate de vaccinare și alte idei nefaste” / Școlile și grădinițele au trecut chiar de astăzi la ore față în față, indiferent de rata de vaccinare, în localitățile cu incidență sub 3 la mie

Gafă a președintei Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD). Aceasta a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că de săptămâna viitoare școlile și grădinițele îi pot aduce…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Buzău critică profesorii de chimie și scrie că au o „comoditate în aplicarea achiziţiilor dobândite la cursurile de formare”

Un aspect negativ identificat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău se referă la comoditatea profesorilor de chimie în aplicarea achizițiilor dobândite la cursurile de formare. Este vorba despre raportul cu Starea învățământului…
Vezi articolul

Suveranismul, explicat tinerilor de rectorul Universității din București, Marian Preda: Suveranitatea este o caracteristică trecută în Constituție / Când abordarea e excesivă, să fim suverani față de ce? Față de fondurile europene, față de piața muncii din Europa?

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale ar trebui să se prezinte la vot „minim 2 milioane” de români în plus față de turul întâi, din care vasta majoritate să…
Vezi articolul

Legislație clarificată pentru directori și profesori, prin ordonanță de urgență. Liderul sindical Marius Nistor: Cei care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor beneficia de alocația de hrană și de voucherul de vacanță

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii „care predau și în regim de plata cu ora și depășesc 8.000 lei net vor…
Vezi articolul