Ministrul Muncii: Părinții vor primi în continuare indemnizația de 75% din salariu, dacă școala se va desfășura online

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Părinții vor primi în continuare indemnizația de 75% din salariu dacă școala se va desfășura online, inclusiv în cazul copiilor bolnavi care stau acasă, a declarat astăzi ministrul Muncii, Raluca Turcan, potrivit Digi24.

„Dacă vor exista în continuare cursuri în format online și vor fi nevoiți părinții să stea acasă, atunci acea formă de sprijinire a părinților pentru supravegherea copiilor acasă va continua din partea Guvernului, așa cum am făcut și până acum”, a declarat Turcan.

Ministrul Muncii a spus că măsura se poate aplica și în cazul copiilor bolnavi care stau acasă.

„Dacă sunt familii vulnerabile, așa cum am prevăzut toate situațiile, atunci când am decis redeschiderea școlilor, sunt convinsă că și dacă se ia această decizie, tot prin ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății vor fi reglementate și astfel de situații”, a mai spus ministrul Muncii.

Decizia privind redeschiderea școlilor va fi luată astăzi. Președintele Klaus Iohannis are, începând cu ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru pe această temă cu mai mulți membri ai guvernului.

La ședința de la Cotroceni vor participa premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății – Vlad Voiculescu, ministrul Educației – Sorin Cîmpeanu, șeful DSU – Raed Arafat și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Pe 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că, începând cu data de 8 februarie, majoritatea școlilor din România se vor redeschide, acest lucru făcându-se însă în funcție de trei scenarii – verde, roșu și galben.

Sursă foto: gov.ro


1 comment
  1. Dna Turcan a zis ca se vor acorda zile pentru supraveghere copil in continuare, dar astazi in data de 8 februarie 2021 legea nu a fost actualizata astfel incat parintii copiilor cu probleme medicale ce au recomandare in continuare pentru scoala online sa poata solicita aceste zile angajatorilor. Practic suntem cu recomandarea scrisa de a nu merge in colectivitate dar angajatorul refuza acordarea zilelor de supraveghere neexistand o baza legala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Alexandru N. Stermin. La subiectul al II-lea, elevii au avut de caracterizat un personaj

Elevii olimpici de clasa a VIII-a care au participat la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie au putut susține examenele de la…
Vezi articolul

Daniel David despre plata suplimentară a profesorilor: Performanța nu o văd neapărat numai într-o logică meritocratică legată de olimpiade, trebuie să fie și indicatori și criterii care tot de excelență țin, dar în zona de a fi mai incluzivi, de a da o atenție mare și profesorilor care fac efortul extraordinar să lucreze în medii defavorizate, în medii rurale

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat în conferința online de la finalul săptămânii trecute că indicatorii de performanță destinați acordării bonusurilor pentru cadrele didactice vor fi finalizați până…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Educatori au fost publicate. Candidații au avut un eseu în care să prezente particularitățile unui basm popular

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ preșcolar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul