Ministerul Educației a reziliat un acord de parteneriat cu asociația lui Alexandru Cumpănașu – surse

[jp_post_view]
Cei cu medii sub 5, școli profesionale
Ministerul Educației / Foto: edu.ro
Ministerul Educației a anulat un acord de parteneriat din 18 decembrie 2018 cu Asociația pentru Implementarea Democrației a controversatului personaj Alexandru Cumpănașu, scrie Educație Privată, citând surse din instituție. Informația a fost confirmată și de sursele Edupedu.ro. Astfel, acordul și-a încetat aplicabilitatea din data de 31 martie 2021.

Este vorba despre proiectul „Dezvoltarea de reglementări instituționale privind etica, integritatea și anticorupția în sistemul de educație” – derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 în valoare de 4.892.870,30 lei, din care 3.716.880 lei din buget al Ministerului Educației.

Prin acest proiect, Asociația pentru Implementarea Democrației, a lui Alexandru Cumpănașu și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” predau lecții de „etică, integritate și anticorupție” la mese rotunde, ateliere și seminarii funcționarilor din Ministerul Educației într-un proiect cu fonduri europene în valoare de 4,8 milioane de lei, potrivit listei publicate de Ministerul Educației, cu proiecte în derulare, în care instituția este beneficiar sau partener.

Într-un răspuns pentru Edupedu.ro din 30 martie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că este în curs de derulare o analiză solicitată „pe baza unor ‘semne de întrebare’ cu privire la cât de adecvat este parteneriatul” semnat în anul 2018.

Reamintim că Academia de Poliție este singura instituție de învățământ din România căreia i-a fost retrasă anul trecut acreditarea pentru școala doctorală (nu mai poate organiza doctorate) după ce s-a descoperit că zeci de lucrări de cercetare (doctorate) fuseseră plagiate.

Asociația pentru Implementarea Democrației este una dintre cele două ONG-uri conduse de Alexandru Cumpănașu, abonate la bani publici. Acesta are cel puțin un dosar penal în care apare numele său, după ce Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 din București au început urmărirea pentru acuzația de incitare la ură și discriminare față de profesori după ce Alexandru Cumpănașu a postat zeci de clipuri video pe rețeaua socială chinezească TikTok în care lansa mesaje îndreptate împotriva acestei categorii profesionale.

Personaj acuzat că nu are facultate, care a declarat pentru G4Media.ro că nu și-a terminat studiile în drept începute la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, dar care apoi a scris pe pagina sa de Facebook că “oficial, am diplomă de studii superioare. Mai exact, am absolvit ‘OUS Royal Academy of Economics and Technology in Switzerland’, și am obținut Executive MBA in Leadership and Change Management”, potrivit Stiripesurse.ro.

Anterior acestui demers juridic, pe 8 ianuarie 2021, mai multe organizații neguvernamentale și grupuri naționale și locale, inclusiv VeDem Just, Rezist, Corupția Ucide sau Freedom House, au emis o luare de poziție față de “comportamentul public inacceptabil” manifestat la adresa minorilor și profesorilor de către Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României. Asociațiile semnatare cereau membrilor organizațiilor conduse de Cumpănașu să reacționeze față de comportamentul acestuia.

Pe lista publicată de minister apar încă două alte proiecte cu fonduri europene în care asociația lui Alexandru Cumpănașu este implicată. Într-unul dintre acestea, „Sistem de management al calității pentru Ministerul Educației Naționale și structuri subordonate – CAF, SIPOCA 397” era angajat ca „expert tehnic coordonare implementare”, până în februarie 2021, și actualul secretar de stat din Ministerul Educației Radu Szekely, fost director de cabinet al ministrului Ecaterina Andronescu. Contactat de Edupedu.ro, Szekely a declarat că s-a retras din proiect pe 22 februarie 2021, în prima zi de lucru la minister și că nu știa de prezența în proiect a lui Cumpănașu: „Asta nu știam, sincer. Știu că e un alt proiect care a fost implementat de el dar, na, se poate, că era în toate proiectele la vremea respectivă”.

Sursă foto: Edu.ro

Citește și:
Asociația lui Cumpănașu și Academia de Poliție îi învață „etică, integritate și anticorupție” pe angajații din Ministerul Educației, într-un proiect de 4,8 milioane lei / Ministrul Cîmpeanu: Este semnat în 2018. Am solicitat o analiză cu privire la cât de adecvat este parteneriatul
O asociație fantomă, patronată de Cumpănașu, a participat la Ministerul Educației la consultările pentru modificarea structurii anului școlar / Cîmpeanu: A fost invitată ca toate asociațiile de elevi înregistrate legal / Ministerul Justiției: Nu există înregistrarea unei asociaţii cu denumirea Asociația Elevilor Discipulus


3 comments
  1. Prea târziu.. Sigur i-ați virat aproape toți euroii deja… RUȘINE STAT ROMÂN…. RUȘINE!!!!

  2. Cumpanasu ,nenea ala penibil care improsca cu noroi profesorii pe instagram sau tik tok?Vai ,tovarase ministru ,ce alegere buna faceti ! Vai de tara asta!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Directorul Școlii Gimnaziale din Curcani, unde aproape 40% dintre elevii au luat peste nota 5 la Evaluarea Națională 2023: O mare greșeală a fost că nu am ținut cont de rezultatele de la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru că puteam să prevenim lucrurile. Am deschis o școală de vară gratuită pentru a încerca să mai ridicăm puțin nivelul elevilor

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, nu este deloc mulțumit de rezultatele elevilor de la Evaluarea Națională 2023 și spune că își asumă acest eșec. Într-un interviu…
Vezi articolul

Un profesor timișorean, condamnat în primă instanță pentru că a umilit o elevă la Bacalaureat, în 2017. A primit 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce a insultat-o și încercat să o scoată cu forța din examen pentru că și-a uitat buletinul acasă

Un profesor universitar din Timișoara, care a umilit o elevă la examenul de bacalaureat derulat acum cinci ani, a fost condamnat în primă instanță. Bărbatul a fost găsit vinovat de…
Vezi articolul

Ministrul Digitalizării: în educația digitală “nu cred că soluțiile cele mai bune trebuie să vină de la atotștiutorul stat”, ci din privat și societatea civilă / “Vrem să urmăm modelul estonian”, cu o alianță națională pentru competențe digitale

“Știu că Estonia are (…) un fel de alianță națională pentru îmbunătățirea competențelor digitale. Și vreau să fac un lucru similar”,  cu firme IT naționale și internaționale, a spus, duminică,…
Vezi articolul