Cazurile Covid-19 cauzate de o variantă indiană – în creștere în școlile din Anglia, pe fondul renunțării la obligația elevilor de a purta mască / Numărul de focare e în continuare redus

[jp_post_view]
Foto: © Justoomm | Dreamstime.com
Varianta Delta a noului coronavirus, descoperită în India, a început să se răspândească în școlile și colegiile din Anglia, în condițiile în care în această țară s-a renunțat la purtarea obligatorie a măștilor de către elevi, la liceu, scrie The Guardian.

Publicația citează date culese între 26 aprilie și 30 mai de către agenția Public Health England (PHE), cu privire la focarele identificate în asociere cu această variantă a virusului. Datele, solicitate de către sindicate, arată că numărul de infecții cu această variantă a virusului a crescut în această perioadă, ajungând la 140 de incidente.

The Guardian o citează pe Christina Pagel, director al unității de cercetări operaționale clinice a University College London, potrivit căreia datele indică faptul că școlile sunt o “sursă majoră” de transmisie, după ce guvernul a renunțat la folosirea măștilor de către elevi, în învățământul secundar.

Un reprezentant al agenției PHE a indicat faptul că numărul de focare în școli este în continuare redus, dar “există o ușoară creștere în săptămânile recente”, în linie cu o creștere a infectărilor cu noile variante detectate în comunitate.

Foto: © Justoomm | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîțu: Singurii oameni care au rămas în funcție de peste 30 de ani sunt liderii de sindicate / Să discutăm despre această lege: Este ok ca acele cotizații să fie făcute automat din conturile oamenilor?

Premierul Florin Cîțu a amintit astăzi la Parlament, în legătură cu protestele sindicaliștilor de săptămâna aceasta, că „singurii oameni care au rămas în funcție de peste 30 de ani sunt…
Vezi articolul

Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU / Încălzirea nu este asigurată în 574 de școli (3,4%). Florin Cîțu: Avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcționează școlile

Dintr-un total de 25.539 de clădiri în care funcționează unități școlare, peste 17.500 nu au autorizație din partea inspectoratelor pentru situații de urgență în caz de incendiu, 4.171 sunt autorizate,…
Vezi articolul

Ziua Națională a Franței: Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, parada militară va fi înlocuită de o ceremonie dedicată personalului civil și militar mobilizat în pandemia COVID-19

Data de 14 iulie marchează ziua națională a Franței. Într-o declarație emisă pe 24 Iunie, Ambasadorul Franței în România, Michele Aramis – a evidențiat caracterul excepțional al serbării naționale, care…
Vezi articolul