Lidl susține UNICEF în demersul său de reducere a abandonului școlar din mediul rural.

[jp_post_view]
jucariile fac bine
jucariile fac bine

 

În cadrul campaniei ”De sărbători, jucăriile fac bine”, Lidl sprijină UNICEF în demersul lor de a ajuta copiii din mediile defavorizate să finalizeze învățământul obligatoriu.  Astfel, până pe 24 decembrie, pentru fiecare jucărie achiziționată din magazinele sale, Lidl donează un leu către UNICEF.

Campania a pornit în urma ultimelor date alarmante privind abandonul școlar. În România, 2 din 10 copii renunță la educație înainte de a finaliza învățământul obligatoriu. Ca și consecință, copiii care nu termină 10 clase sunt expuși unui risc mai mare să trăiască la limita sărăciei și a excluziunii sociale, condiții pe care ajung să le transmită ulterior propriilor copii.

Cum putem ajuta?

Până în data de 24 decembrie, la fiecare jucărie achiziționată de clienți, magazinele Lidl donează 1 leu către organizația UNICEF. Banii strânși vor contribui la susținerea educației de calitate a elevilor din medii defavorizate. Astfel ei vor dispune de cunoștințele și competențele de care au nevoie pentru a se integra în societate și pe piața muncii.

„Suntem responsabili pentru generațiile care urmează, pentru modul în care se dezvoltă și pentru calitatea viitorului lor. De aceea, ne alăturăm unui nou demers sustenabil de sprijinire a educației, prin care, împreună cu UNICEF, ne propunem să creștem calitatea formării cadrelor didactice, să reducem rata de abandon școlar din mediul rural și să pregătim elevii de astăzi pentru a-și urma visurile”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

 

Despre UNICEF în România: UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cum arată o școală nou construită în Danemarca, fără clase delimitate și bănci, „pentru a încuraja creativitatea”. Primarul: Este extrem de important să continuăm să privim cu 30-40 de ani în față, în loc de un singur ciclu electoral înainte

Danemarca speră să își inoveze sistemul educațional prin deschiderea unui nou tip de școală în orașul Varde, concentrându-se pe curiozitate și creativitate. Școala „Frello” din Varde, numită după pictorul danez…
Vezi articolul

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației

Trei organizații americane care furnizează servicii de tip „homeschooling” în România „sunt în afara cadrului legal”, spune Ministerul Educației, într-un răspuns pentru Edupedu.ro. Este vorba despre „entitățile HomeLife Academy, ChristianLife Academy…
Vezi articolul

Cererea de înscriere la BAC 2025 a fost modificată, printr-o erată, de Ministerul Educației și a fost introdusă sintagma „elev”. Inițial, elevii de clasa a XII-a erau obligați să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu, deși nu au acest statut

Cererea-tip de înscriere pentru susținerea probelor orale de la BAC 2025 a fost modificată de Ministerul Educației și a fost introdusă sintagma „elev”, potrivit unei erate trimise de către Ministerul…
Vezi articolul

Orange România: Cele 82.000 de tablete nu se livrează într-un singur contract, sunt 4 contracte dintre care primul livrat la termen, alte două în curs și ultimul încă nesemnat / Replică la anunțul Ministerului Educației că ar fi livrat doar 25 de mii de dispozitive

Orange Romania și-a îndeplinit toate obligațiile și a livrat tabletele conform prevederilor contractuale în cadrul întregului proces de dotare a instituțiilor de învățământ pentru desfășurarea cursurilor online, susține compania într-un răspuns…
Vezi articolul