Universitatea de Vest din Timișoara va începe activitățile didactice din noul an universitar cu prezență fizică

[jp_post_view]
Foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea de Vest din Timişoara intenționează ca în anul universitar 2021 – 2022 să reia în totalitate activităţile cu studenţii în spaţiile universitare, la toate nivelurile de studii, pentru activităţile didactice teoretice şi practice, cât şi pentru evenimentele alternative şi toate celelalte programe desfăşurate în spaţiile UVT, potrivit Agerpres, care citează un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în situaţia în care legislaţia în vigoare la momentul respectiv va presupune alt mod de desfăşurare a procesului educaţional, decizia va fi adaptată în consecinţă.

UVT precizează că peste 75% din personalul universităţii este vaccinat anti-COVID. 

„În acest context, având în vedere imperativul de a proteja sănătatea cadrelor universitare şi a cercetătorilor, a studenţilor şi familiilor acestora, considerăm esenţial să continuăm promovarea mesajului pro-vaccinare şi în perioada verii, până la începerea noului an universitar, pentru ca procentul studenţilor şi cadrelor universitare vaccinate să fie cât mai mare posibil, astfel ca să se elimine cvasi-total riscul de transmitere a noului coronavirus”, menţionează comunicatul.

Sursă foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara


1 comment
  1. Salutaree!
    Copilasii si elevii fac gradinita si scoala face to face de mult… Cate 30 in grupa sau in clasa, unul langa celalalt.
    Aveti noroc ca autonomia universitara v-a ferit de hotararile de ministru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare.…
Vezi articolul

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai mare punctaj din țară la Rezidențiat 2023: Pentru a obține un rezultat bun trebuie să și renunți la anumite lucruri / Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat 2023, sesiunea din noiembrie, 936 de puncte din 950, la Medicina. „Pentru…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe profesorul de „etică și integritate academică” de la extensia sa din Reșița, trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene

Lectorul Rudolf Cristian de la Centrul universitar din Reșița al Universității Babeș-Bolyai (UBB), trimis în judecată de DNA după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la…
Vezi articolul

Desființarea CNATDCU este o tentativă de mușamalizare a oricărei fraude. Este aberant mecanismul care trimite o decizie de plagiat dată de experții Consiliului la decizia justiției – declară matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în soluționarea plagiatelor

Propunerea de desființare a CNATDCU și de transferare către universități și justiție a rolului de soluționare a plagiatelor din doctorate „este o tentativă de mușamalizare a oricărei încercări de fraudă”,…
Vezi articolul

Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, primește o jumătate de milion de lei, anunță ministrul Educației. Cîmpeanu: 10% din finanțarea de bază a universităților va putea fi cheltuită pentru investiții, printr-un proiect de OUG

Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, va fi finanțat cu o jumătate de milion de lei, a anunțat ministrul Educației după ședința de Guvern de joi,…
Vezi articolul