Academia Oamenilor de Știință anunță că membrii săi au decis diminuarea cu 20% a indemnizaţiei lunare / Academia, criticată dur pentru lipsa de producție relevantă și pentru sinecurile generoase / Sindicalistul Anton Hadăr e nr. 2 în Academie

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) a anunţat, miercuri, că membrii săi au decis să-şi diminueze cu 20% indemnizaţia lunară, sumele rezultate putând fi utilizate pentru finanţarea unor proiecte ştiinţifice, transmite Agerpres. Academia e condusă de președinta Doina Banciu și de vicepreședintele Anton Hadăr, influent lider al sindicatului Alma Mater, scrie G4Media.ro.

„Membrii AOSR înţeleg cu toţii situaţia României şi au decis să participe la efortul general de echilibrare a bugetului prin diminuarea cu 20% a indemnizaţiei lunare de membru şi, respectiv, conducere. Sumele ar putea fi utilizate pentru finanţarea proiectelor ştiinţifice pentru tineri cercetători sau acolo unde decidenţii vor aprecia. Nădăjduim ca exemplul nostru să fie urmat şi de alte entităţi ştiinţifice şi academice, în efortul naţional de redresare economică a României”, a transmis AOSR într-un comunicat remis AGERPRES.

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) a fost criticată constant încă de la înființare pentru lipsa rezultatelor științifice, dar și pentru că de-a lungul timpului s-a transformat întrun furnizor de sinecuri pentru apropiați ai PSD și pentru sindicaliști.

În trecut au existat inițiative legislative ale USR de desființare a academiei, dar parlamentul dominat de PSD a respins propunerile.

Citește mai mult pe G4Media.ro

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version