Admitere la liceu 2025 pentru elevii cu cerințe educaționale speciale – repartizarea publicată de inspectoratele școlare / Lista pe județe

Foto: John Schnobrich on Unsplash

Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) au fost repartizați în licee joi, 17 iulie, iar rezultatul repartizării este afișat online și la sediul inspectoratului școlar județean / al Municipiului București, prevede calendarul de admitere la liceu 2025. Vom publica listele cu elevii cu CES repartizați la liceu pe locurile destinate lor pe măsură ce vor fi actualizate de inspectoratele școlare.

Conform ordinului care reglementează admiterea la liceu 2025, inspectoratele școlare județene alocă pentru elevii romi și pentru cei cu CES locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă.

În perioada 16-18 iulie, candidații cu CES nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă și candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru romi completează fișele cu opțiuni în vederea admiterii la liceu în etapa de repartizare computerizată generală.

Tot în perioada menționată mai sus pot completa fișele cu opțiuni de admitere la liceu și candidații romi și cei cu CES care au fost repartizați pe 17 iulie, dar renunță la acele locuri, pentru că vor să fie repartizați în etapa generală.

„NOTĂ: 1) Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025-2026, completează opțiunile în perioada 16 – 18 iulie 2025”, prevede calendarul oficial.

Site-uri Inspectorate școlare județene, paginile de admitere 2025
Exit mobile version