Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat luni, 25 august, la Antena 3 CNN, că a dispărut din spațiul public în ultima perioada pentru ca România să treacă cu bine de evaluările agențiilor de rating S&P și Fitch din iulie și august, care ar fi putut retrograda țara noastră la categoria Junk. Acesta a precizat că nu a putut să ofere explicații în fața societății, pe motiv că „agitam întregul sistem prin ceea ce trebuia să spun”.
„Ați văzut că până pe 15 august n-am vorbit prea mult, prea detaliat, pentru că, știind că Educația a intrat în Pachetul unu [n. red. de măsuri fiscal-bugetare], așteptam să văd aceste evaluări, să trecem aceste hopuri, atât pentru educație, cât și pentru țară”, a declarat Daniel David.
- Evaluările despre care vorbește Daniel David sunt evaluările agențiilor S&P și Fitch privind ratingul de țară, care au avut loc în lunile iulie și august 2025. Aceste evaluări ar fi putut retrograda România la categoria Junk. Ieri, ministrul a afirmat că, prin includerea Educației în primul pachet de măsuri de austeritate, „am contribuit la stabilitate țării”.
„Acum că am trecut [n. red. de cele două evaluări], putem să vorbim, deși mai avem două hopuri, dar țin foarte mult, mai degrabă de Pachetul doi, și anume ce se va întâmpla cu evaluarea Moody din septembrie și evaluarea Comisiei Europene din 15 octombrie”, a mai menționat el.
Ministrul a mai spus că este „un paratrăsnet”, pentru că a fost nevoit să recurgă la tăcere în ultimele săptămâni, dar și pentru că nemulțumirea cauzată în spațiul public în urma adoptării măsurilor de austeritate a fost răsfrântă asupra sa.
„Revenind, acestea sunt măsuri de criză. Ce am transmis eu oamenilor din sistem: că le înțeleg efectiv nemulțumirea. Am fost un paratrăsnet de la adoptarea Pachetului unu până în 15 august, pentru că, repet, n-am putut vorbi, n-am putut să explic prea multe, că numai agitam întregul sistem prin ceea ce trebuia să spun. Am fost paratrăsnet pentru nemulțumiri și critici, foarte multe justificate. Nimănui nu-i place să intre într-o astfel de logică de criză, dar și [n. red. paratrăsnet] pentru diverse catastrofe și exagerări care o să vedeți că nu sunt de fapt …”.
Nu este prima dată când Daniel David își justifică tăcerea în acest fel. Săptămâna trecută, acesta a adus explicații similare, după cum a semnalat Edupedu.ro.
- „Eu sunt paratrăsnet, sac de box, pentru că nici nu puteam să dau în spate, nici nu puteam să relativizez lucruri. De ce nu? Dar vă spun de ce. Dacă pachetul unu începe să fie relativizat și pus sub semnul întrebării înainte de evaluarea din iulie, înainte de evaluarea din 15 august, Fitch, degeaba ai făcut, intrai în Junk [n. red ratingul țării], ai și început un pachet care era foarte nepopular”, a afirmat el.
Ministrul Educației și Cercetării nu a mai avut apariții în spațiul public de la adoptarea primului pachet de măsuri fiscal-bugetare pe 14 iulie și până acum 3 zile, când a participat la Forumul cercetătorilor de la Chișinău.
În primă instanță, Daniel David nu a mai participat la ședințele de Guvern din luna iulie și a renunțat să mai prezinte raportul săptămânal în zilele de joi, întrerupând comunicarea directă cu profesorii.
Pe 31 iulie, ministrul a anunțat că intră în concediu de odihnă. „Era planificat din primăvară”, a precizat acesta pentru a-și justifica absența în toiul protestelor sindicatelor. În plus, în această perioadă nu a avut loc nicio conferință de presă cu jurnaliștii acreditați la MEC, fară ca reprezentanții instituției să ofere vreo explicație.
Singurul moment în care acesta a comunicat cu presa de specialitate a fost în cazul IȘE, când a fost acuzat că a cenzurat aproximativ 80% din răspunsul cercetătorilor din cadrul institutului pentru Edupedu.ro.
Recent, Daniel David a reînceput să participe la interviuri televizate sau în mediul online cu explicațiie pentru măsurile luate. La Forumul cercetătorilor de la Chișinău, acesta a declarat că „venind aici m-ați adus în normalitate”.
