Browsing Category
Știri
PROIECT Profesorii ar putea să justifice notele elevilor de la lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea copilului sau părintelui
Secretarul de stat din Ministerul Educației, pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, și-a anunțat candidatura din partea PNL la alegerile pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița
Rectorul Universității din Târgu Mureș, senatorul Leonard Azamfirei, a câștigat al patrulea mandat din postura de candidat unic / În comisia de concurs – alți rectori colecționari de mandate, colegi în conducerea CNR: Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu, Marilen Pirtea, Ioan Vasile Abrudan
Până pe 9 februarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației situația cu actele de studii pentru absolvenții 2024 – document
Rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan, a câștigat al patrulea mandat la conducerea instituției
Elevii de clasa a VII-a pot participa în premieră la Olimpiada Națională de Chimie, din 2024. Regulamentele actualizate pentru ONC și olimpiada de fizică au fost publicate de Ministerul Educației – descarcă
Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 ianuarie 2024 – document
Harta abuzului și hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România – Rise Project: „Fiecare cerc de pe hartă reprezintă un caz de profesor abuzator”, iar „majoritatea încă predau”
Ministerul Educației anunță festiv, după 5 luni, că plătește o parte din sumele restante pentru transportatorii care au eliberat abonamente gratuite elevilor de la începutul școlii, fără să primească banii
Comisia de Etică a Universității din București discută joi acuzațiile de abuz ale mai multor studente la adresa lectorului universitar Horea-Mihai Bădău
Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România