Fișa de înscriere la concursul național de ocupare a posturilor didactice 2023 a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Arad. Documentul trebuie completat de candidații la concursul de Titularizare 2023…
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, miercuri, regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță valabile pentru copiii care merg din septembrie la acestea. Prima oară au loc reînscrierile, între…
Înscrierile la creșă și grădiniță pentru copiii care merg pentru prima oară încep în data de 6 iunie până în 15 iunie, potrivit calendarului pus în dezbatere publică, anunțat de…
Elevii care au obținut premii individuale la concursurile și olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației își pot echivala proba scrisă de la examenul de Bacalaureat, conform unui document obținut…
Camera Deputaților a votat miercuri cu o largă majoritate adoptarea unei legi care modifică Legea 514 din 2003, prin care consilierii juridici pot avea activitate didactică și în învățământul preuniversitar,…
Au fost aprobate alte 9 școli și licee din Dolj, Constanța și Iași pentru reabilitare prin programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, potrivit unui comunicat de…
Deputații au manifestat o lipsă de reacție față de posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat, într-un termen de un an, lucru “inacceptabil și rușinos” și totodată “au oferit posibilitatea…
Miercuri, 3 mai, este ultima zi în care școlile își pot modifica regulamentele, astfel încât astfel încât spațiile și terenurile de sport să poată fi folosite de elevi după orele…
Înscrierile la clasa pregătitoare încep miercuri, 3 mai, și durează până pe 18 mai, potrivit calendarului oficial. În această perioadă, părinții completează cererea-tip de înscriere, online sau la unitatea de învățământ…
Profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță și cel puțin în următorii 4 ani, conform ordinului de ministru nr. 4.072/2023, semnat pe 26 aprilie, obținut de Edupedu.ro.…
Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, de la 5,51 milioane la 4,49 milioane, scrie rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Ministerul Cercetării anunță că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli – INCAS a luat decizia să se constituie parte civilă în procesul penal deschis de DNA pe numele fostului…
Diriginții vor primi o solicitare să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe, potrivit unei adrese…
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” anunţă o săptămână cu multe fenomene astronomice, potrivit G4Media.ro. „Venus şi Marte se văd seara, iar Saturn dimineaţa, pe la ora 4. Pe 5 se…
Până pe 8 mai, școlile vor actualiza datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar…
Pe data de 5 mai o să fie publicată lista finală a posturilor pentru concursul național de titularizare, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre posturile complete cu viabilitatea de cel puțin…
Mai mule excepții de la normele de etică universitară au fost adoptate de Comisia de învățământ din Camera Deputaților, în ședința în care este dezbătut proiectul legii învățământului superior, marți…
„În luna martie a acestui an, a fost aprobat proiectul de hotărâre de Guvern pentru participarea României la PISA 2025. Iar pentru acest ciclu de testare, al cărui domeniu de…
Marți, 2 mai, elevii și copiii de grădiniță revin la cursuri, după weekendul prelungit de 1 Mai. Urmează Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.…
România este printre țările cu cele mai puține zile de școală din Europa, dar cu multe ore petrecute în școală și programa școlară supraîncărcată. Despre acest paradox al școlii din…
Anul trecut și anul acesta am aflat despre existența unor „Rapoarte Naționale de Literație” care se presupune că ar trebui să arate care este nivelul alfabetizării elevilor din România. Anul…
De ce apelăm la meditații? „Pentru că vrem rezultate imediate. Pentru că nivelul acela de performanță pe care îl regăsim în Evaluările Naționale nu este unul documentat pe vreo cercetare,…
„După atâția ani de educație, constat ca Noica, că fiecare diriguitor al învățământului suferă de ce se cheamă vocație adamică. Eu sunt Adam și de acum din momentul zero, fără…
Oamenii de ştiinţă au realizat primele observaţii ale undelor seismice care străbat miezul planetei Marte, pe baza datelor prelevate de misiunea InSight a agenţiei spaţiale americane NASA, potrivit unui nou…
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler, a declarat pentru News.ro că există o creştere a numărului de cazuri de copii cu tuberculoză în 2022, față de 2021,…
Ediția din acest an a Festivalului de book-trailere Boovie se va desfășura în perioada 25-28 iulie la Brașov, spre deosebire de anii precedenți, când s-a desfășurat la Focșani, orașul unde,…
Profesorii din Marea Britanie sunt sfătuiţi de guvern să nu discute cu elevii despre Andrew Tate, „regele masculinităţii toxice”, influencerul din social media, în ciuda faptului că şcolile raportează un…
Ordinul de ministru care aprobă standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în școlile-pilot a fost publicat în Monitorul Oficial vineri, 28 aprilie, la o lună după ce a…
Un roman nepublicat de Gabriel García Márquez va fi lansat în anul 2024, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la moartea scriitorului columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în…
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) anunță că scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu, potrivit unei adrese obținute…
Sonda marţiană lansată în spaţiu de Emiratele Arabe Unite, care orbitează de doi ani „Planeta Roşie”, a observat mica sa lună Deimos cu o precizie de neegalat până acum şi…
Arheologii au folosit imagini satelitare pentru a realiza o descoperire ”spectaculoasă” a unor tabere militare romane în deşertul Arabiei, relatează DPA/PA Media, potrivit Agerpres. Un grup de cercetători de la Universitatea Oxford,…
Robotul conversaţional ChatGPT, blocat în urmă cu o lună în Italia pentru încălcarea legislaţiei privind datele personale, este din nou autorizat în peninsulă, a anunţat vineri OpenAI, compania care a…
Trei volume de debut vor concura pentru premiul literar Women’s Prize for Fiction din acest an cu noile romane semnate de două câştigătoare anterioare, pe o listă scurtă anunţată miercuri…
Numărul de bugetari trebuie revizuit, susține Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), potrivit Antena3. Declarațiile au loc în contextul în care coaliția de guvernare discută reduceri de cheltuieli…
Ilie Lungu, fost primar în comuna Salcea, din județul Suceava, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea examenului Evaluării Naţionale în cazul fiului său, relatează News…
Ligia Deca critică profesorii care se concentrează doar pe terminarea programei și susține că aceștia trebuie să se concentreze pe competențele copiilor din parcurgerea programei respective – „acolo trebuie să…
Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Congresul UDMR, că este nevoie de „un aparat bugetar mai suplu”, ceea ce nu înseamnă că vor fi dați oameni afară, ci…
Universitățile membre ale Alianței Române a Universităților de Știință și Tehnologie (ARUST) cer din nou Ministerului Educației o suplimentare a numărului de locuri la admitere și “o finanțare corespunzătoare a…
Evaluarea Națională la clasa a II-a începe în data de 9 mai, cu proba scrisă la Limba română, potrivit calendarului oficial. În aceeași zi este organizată și proba scrisă la…
Ziua de 1 mai 2023, luni, este zi liberă nelucrătoare pentru elevi, profesori și părinți. Următoarele zile libere vor fi pe 1 și 2 iunie 2023, care pică joi și…
4.000 de calculatoare recondiționate pentru școlile, grădinițele, ONG-urile și instituțiile sociale deficitare la acest capitol, de la nivel național, sunt anunțate de asociația Ateliere fără frontiere, potrivit unui comunicat primit…
Inspectoratul Școlar Hunedoara nu recomandă nicio sancțiune anume pentru elevul din Deva prins cu droguri asupra sa într-un proiect de mobilitate Erasmus+, în Macedonia de Nord, potrivit raportului final în…
„Prin noua Lege a Învățământului, sprijinită de o finanțare adecvată, trebuie implementate prioritar măsuri de sprijin pentru copiii din mediile dezavantajate precum programe de tip școală după școală și ore…
Inspectorul școlar pentru Arte – Muzică și Educație muzicală de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), Georgeta Aneta Băcioiu, a fost eliberată din funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Este prima…
Comisia de învățământ din Camera Deputaților a respins, joi, o serie de amendamente depuse la proiectul Legii învățământului superior de către USR sau de parlamentari neafiliați, amendamente ce urmăreau limitarea…
Actualii rectori care vor fi în funcție la intrarea în vigoare a proiectului legii învățământului universitar vor putea să rămână la conducerea universităților pentru încă două mandate de câte 5…
Școlile care au beneficiat de măști de la Ministerul Educației, în perioada pandemiei, trebuie să afișeze un poster al proiectului și să trimită inspectoratelor școlare poze în care să fie…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se modifică în formarea profesorilor pentru învățământul preuniversitar, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde se discută proiectul legii învățământului superior, astăzi,…
Șapte din 10 adolescenți au apelat la serviciile de terapie ale Salvați Copiii pentru tulburări de anxietate. Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14…
Peste 80 de cazuri de agresiuni asupra elevilor, din partea profesorilor, din 2021 și până în prezent, se află în evidența Avocatului Poporului, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Conform…
Proiectul de lege privind înființarea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, în urma fuziunii prin comasare a Universității Politehnica București cu Universitatea din Pitești, a fost pus în…
Un mecanism prin care universitățile urmau să aplice, prin carta universitară, limitări pentru mandatele persoanelor din structurile lor de conducere, altele decât rectorii, a fost eliminat, în baza unui amendament…
Aproape 90 de posturi de consilier școlar sunt scoase la concursul de titularizare de către Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, anunță instituția. Vezi mai jos, în articol,…
Toata ziua de ieri (cea care a încheiat dezbaterea legii învățământului preuniversitar) m-am întrebat ce a fost oare în spatele marelui blat al PSD pe legile educației!? Să explic un…