Mai mulți părinți ai unor tineri care au împlinit 18 ani au semnalat faptul că, deși sunt încă elevi, copii lor nu au primit alocația de stat de când a…
Schimbare radicală de poziție din partea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în ceea ce privește plagiatul și plagiatorii. În urmă cu 4 luni, înainte ca șef al Partidului Național Liberal să…
Judecătorul Marius Iosif, care a anulat toate sesizările de plagiat depuse la Consiliul de Analiză a Titlurilor Universitare (CNATDCU) în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă, a ieșit la pensie după…
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, critică într-o postare pe Facebook proiectele de legi ale Educației lansate în consultare publică de Ministerul Educației până pe…
Proiectele de legi ale Educației, lansate în consultare publică pe 13 iulie, până pe 24 august 2022, „au fost construite în Ministerul Educației, cu resurse interne”, spune Ioana Lazăr, secretarul…
Peste 35.000 de copii au participat la sesiuni de lectură și peste 24.000 de cărți ilustrate au fost oferite copiilor atât din zona rurală, cât și din zona urbană săracă,…
Lucrările de demolare a unei clădiri din municipiul Fălticeni au fost oprite, luni, după ce un profesor, Ion Ilișescu, a recurs la un gest extrem și s-a urcat pe zidurile…
Consiliul Local a Sectorului 6 a aprobat, marți, demararea programului „școală după școală” în sector, pentru anul școlar 2022 – 2023, anunță primarul Ciprian Ciucu. Programul va asigura personal pentru…
„Legea învățământului superior – dacă va fi aprobată în această formă – va avea efectul amnistierii de facto a plagiatorilor și a altor falsificatori. Dacă Dragnea a avut un Iordache,…
La întâlnirea-reuniune a consorțiilor universitare românești cu premierul României, Nicolae Ciucă, niciunul dintre cei 25 de rectori și reprezentanți ai universităților „veniți din toată țara”, nu a ridicat problema titlurilor…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu bagatelizează discuția despre acuzațiile de plagiat aduse la adresa șefului său de cabinet și de partid, premierul Nicolae Ciucă. Într-un interviu pentru Digi24, la emisiunea „În…
Pentru prima dată după 3 luni și 20 de zile, la ședința de astăzi de la Palatul Victoria, cei prezenți au purtat mască de protecție. Întâlnirea la care a fost…
Un loc de joacă pentru copii speciali a fost inaugurat în sectorul 5 al Capitalei. Spațiul este destinat educației incluzive și sunt așteptate circa 300 de copii, potrivit unui comunicat…
Aproximativ 10.000 de tineri din județul Iași, în mod special cei localizați în mediul rural, vor avea acces la educație pentru sănătate sexuală și reproductivă realizată de specialiști și/ sau…
Prevederile proiectului Legii învățământului preuniversitar vor adânci inegalitățile dintre copii, scrie organizația Salvați Copiii România într-un comunicat în care recomandă reintroducerea bursei de studiu și renunțarea la posibilitatea colegiilor naționale…
Un chestionar de consultare pentru părinți, cu privire la admiterea la liceu și noul Bacalaureat din proiectul de lege a învățământului preuniversitar, a fost lansat de Federația Națională a Asociațiilor…
Fostul ministru britanic de finanţe Rishi Sunak, candidat pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a criticat dur duminică China pe care a descris-o drept „cea mai mare ameninţare pe termen…
Un complex arheologic de la 55 de kilometri de Constanța poate fi vizitat într-o excursie de jumătate de zi, poate când nu e vreme de plajă sau atunci când vrei…
„Prin noua lege nu se face descentralizarea. Prin noua lege se prevede că, la doi ani de la intrarea în vigoare a legii, vor fi inițiate aceste procese de descentralizare…
Anul acesta, 1.216 elevi care au terminat gimnaziul și au dat Evaluarea Națională au rămas fără un loc la liceu în București, după prima repartizare computerizată. Mai sunt disponibile doar…
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București, a prezentat o scurtă istorie a CNATDCU, într-o declarație de presă pentru Agerpres. Declarația sa vine în contextul în care Edupedu.ro a scris că,…
Proiectele legilor Educației sunt în dezbatere publică până în data de 24 august și până acum au fost primite peste 500 de propuneri, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.…
Ieșire în decor a președintelui Academiei Române, care de 3 ani conduce principalul for de analiză a plagiatelor din doctorate (CNATDCU). Ioan Aurel Pop le-a transmis rectorilor și ministrului, pe…
Sorin Cîmpeanu a fost întrebat de ce în proiectul legii Educației nu este prevăzută nici o modalitate de a îmbunătăți învățământul simultan. Declarația a fost făcută în cadrul unei dezbateri…
Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul șantajării jurnalistei Emiliei…
În total, 110 ordine de ministru și ministru și hotărâri de guvern ar urma să fie modificate, dacă se va schimba legea Educației. Amintim că cele două proiecte de legi pentru…
„Nu cred că cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, sunt în integralitatea lor în linie cu Proiectul “România Educată”, transmite Remus Pricopie, rector al Școlii Naționale de Studii…
Reacția fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, autor al legii Educației nr. 1/2011 vine după ce Edupedu.ro a semnalat că CNATDCU, instituția-cheie în analizarea plagiatelor, este desființată în proiectul Legii…
Jurnalistul HotNews Adrian Vasilache l-a întrebat miercuri în mod repetat pe purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, dacă nu îi este rușine cu un premier care încearcă să scape…
Reacția deputatului USR, Iulian Bulai, președinte al grupului ALDE din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pe Facebook, vine după ce Edupedu.ro a semnalat că, în plin scandal al plagiatului premierului…
Reacție dură a președintelui USR, Cătălin Drulă, la tentativa de desființare a CNATDCU – instituția-cheie care soluționează plagiatele din doctorate – propusă de noua lege a educației. „Să-ți fie rușine,…
15 lecții interactive despre fizică, chimie și astronomie de bază, dedicate copiilor nevăzători sau cu deficiențe de vedere, integrați în școli speciale sau în învățământul de masă, au fost create…
Programul de cooperare în domeniul învățământului superior și cercetării academice între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior și Cercetării Științifice din Palestina (2022-2025) a fost semnat azi într-o…
Mesaj al Premierului Nicolae Ciucă în contextul anunțurilor de la loturile olimpice școlare despre câștigarea a numeroase medalii de aur și argint. Șeful Executivului susține că „rezultatele lor remarcabile” „dau…
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe…
În actuala lege a Educației Naționale nr. 1/2011 nu exista decât noțiunea de învățământ special, nu se făcea vreo diferențiere între stat sau privat. Printr-un amendament adus legii, care a…
146 de candidați la concursul de Titularizare 2022 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit unor date ale Ministerului Educației. Vezi mai jos care este situația notelor de 10…
Un precedent indică de ce premierul Nicolae Ciucă nu dorește ca suspiciunile de plagiat din teza sa de doctorat, susținută, în 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAP) ”Carol I”,…
O scrisoare deschisă a profesorilor și cercetătorilor din America și Europa Occidentală, în privința plagiatului, este adresată universităților românești și Ministerului Educației, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Fenomenul este…
Elevii români au obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz la a 18-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie, desfășurată la Paris. Lotul a urcat…
Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Ministrul Educației reacționează după îngrijorările profesorilor din cluburile și palatele copiilor. Sorin Cîmpeanu scrie într-o declarație trimisă presei că „palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare nu se desființează”…
Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie 2022, organizată de China și desfășurată online, au luat 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz,…
Ministrul Educației a prezentat, într-un comunicat de presă, 10 motive pentru care vrea să schimbe legea Educației. Printre motive se află nemulțumirile liceenilor legate că faptul că „nu au o…
Toți copiii din România vor avea începând de anul viitor, obligatoriu, o evaluare de profil extrem de minuțios întocmită, începând de la grădiniță și care va fi menținută „activ” și…
Introducerea limbii latine la proba facultativă a examenului de BAC, pentru profilul umanist, specializarea filologie, este solicitată de Societatea de Studii Clasice din România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
„Profesorii de la palatele și cluburile copiilor sunt forțați astfel să aleagă între două rele: să rămână ca simpli angajați, în care examenele date înainte pentru a se specializa în…
Echipa României a obținut un rezultat excepțional la Olimpiada Internațională de Fizică – IPhO2022, clasându-se pe locul 2 la nivel mondial, fiind de departe cea mai bună echipă din Europa,…
Noile modele de cataloage școlare și de carnete de elev, pentru anul școlar 2022-2023, structurat pe module, au fost publicate de Ministerul Educației pe edu.ro, la secțiunea „Acte de studii…
Filialele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti organizează gratuit, vara aceasta, pentru copii, ateliere de lectură, teatru, tururi ghidate, vizite la case memoriale, vizionări de filme, cercuri de literatură, jocuri de societate, diverse…
Primul spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România ar putea fi finalizat până la sfârșitul acestui an, lucrările fiind în prezent gata în proporție de 95%, a declarat, joi, Oana…
Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module, fiind eliminată denumirea de „semestre”…
Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt așteptați la școala de vară „Eco 2.0” desfășurată gratuit în București, în curtea Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), în perioada…
Ministerul Educației a răspuns într-un timp foarte scurt cererii Consiliul Național al Elevilor care reclama într-un comunicat de presă faptul că elevii nu sunt consultați și nu au drept de…
În proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, lansat în urmă cu 2 zile de Ministerul Educației în consultare publică, reprezentanții elevilor aleși prin vot direct de către colegii lor nu…