Caz major de fraudă cu citări într-o revistă academică, la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Conferențiarul Dan Lupu „a introdus 280 de citări fictive ale unor lucrări proprii sau semnate în co-autorat” – Pressone / Printre coautorii articolelor, secretarul de stat Gigel Paraschiv și rectorul Liviu Maha, fostul prorector Mihaela Onofrei / Universitatea anunță „măsuri imediate”

Consiliul Rectorilor

Foto: Pixabay.com

Un conferențiar de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Dan Lupu, editor al unui jurnal academic de Drept-Finanțe, a modificat articolele a peste 200 de autori pentru a-și plasa propriile lucrări în bibliografiile acestora, scrie Emilia Șercan pentru Pressone.ro. El și-a crescut, astfel, reputația academică, iar printre articolele sale incluse în citările fictive, în publicația unde figura ca editor-șef fostul rector Tudorel Toader, se numărau unele care îi aveau drept coautori pe rectorul actual al UAIC, Liviu George Maha, dar și pe secretarul de stat din Ministerul Educației, Gigel Paraschiv. Universitatea anunță, luni, într-un comunicat de presă, că acest caz va fi analizat de comisia de etică, că a fost decisă readucerea lucrărilor afectate în starea inițială și că Dan Lupu nu mai e editor al revistei respective, dar nici al Comisiei de etică a UAIC.

Pressone relatează că, după ce a aflat că situația de la publicația „Journal of Public Administration, Finance and Law” (JOPAFL) e investigată de presă, Dan Lupu a declanșat o operațiune de „mușamalizare”: a șters de pe site toate edițiile publicației, apoi a eliminat toate inserțiile frauduloase din 184 articole (din perioada 2020-2024), apoi a reîncărcat edițiile revistei pe site.

Potrivit sursei citate, Dan Lupu „a introdus 280 de citări fictive ale unor lucrări proprii sau semnate în co-autorat, în aproape 200 de articole științifice, semnate de universitari din 22 țări, fără știrea acestora”. La Jurnalul menționat, din echipa administrativă fac parte aproape numai angajați ai Facultății de Economie și Administrația Afacerilor, unde Dan Lupu este conferențiar.

Potrivit publicației, în perioada în care s-a desfășurat frauda, Jurnalul era condus de profesoara Mihaela Onofrei, fost prorector care a condus universitatea cât fostul rector Tudorel Toader a fost ministru al Justiției. Iar Tudorel Toader figura ca editor-șef din 2014, dar este citat spunând că „eu, personal, nu m-am ocupat de această revistă sub nicio formă, nici de consiliere, nici de a face ceva concret și nici nu există vreun accept scris, vreo formalizare a acestei poziții ale mele în boardul revistei”. Numele lui a fost înlăturat de pe site-ul publicației pe 25 februarie, „la scurt timp după ce unul dintre autorii străini a semnalat frauda printr-un email, trimis jurnalului”.

Potrivit publicației citate, contactat fiind în legătură cu faptele sale, Dan Lupu a recunoscut frauda spunând că a făcut-o „din orgoliu” și „din prostie”. El a precizat că și-a dat demisia din Comisia de Etică a universității, comisie din care făcea parte, după ce a fost contactat de Pressone.

Potrivit Pressone, printre coautorii articolelor cărora Dan Lupu le-a inserat fraudulos citări în alte articole se numără și actualul rector UAIC, Liviu George Maha (46 de citări fictive pentru 3 articole, inclusiv unul care se află în top 5 citări pe Google Scholar pentru Liviu Maha), dar și secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv (3 citări fictive).

Pressone notează că majoritatea autorilor ale căror articole au fost modificate „provin din țări unde există un control mai lax asupra calității publicațiilor academice (…) precum Nigeria, Africa de Sud, Gambia, Namibia, Etiopia, Algeria, sau din state asiatice, precum Indonezia sau Bangladesh”, plus autori din România, „în special doctoranzi de la FEAA-UAIC”.

Ce spune Universitatea Alexandru Ioan Cuza:

Instituția de învățământ superior a transmis, luni, un comunicat de presă în care „confirmă faptul că, din păcate, o serie de practici neloiale și străine de etica și deontologia universitară au putut fi identificate în cadrul procedurii de editare și publicare a articolelor într-una dintre revistele asociate cu UAIC prin membrii colectivului de redacție și prin procedura de alocare a identificatorului DOI: Journal of Public Administration, Finance and Law”.

Iar universitatea prezintă o serie de „măsuri imediate”, care, după cum reiese din investigația Pressone, au fost luate chiar de Dan Lupu – plus o sesizare la  Comisia de Etică și „activarea unui mecanism de monitorizare a revistelor asociate UAIC”:

  1. renunțarea de către domnul conf. univ. dr. Dan Lupu la calitatea de editor administrativ al revistei; 
  2. înlăturarea articolelor viciate și readucerea lucrărilor la starea inițială, precum și publicarea pe pagina revistei a unui mesaj de scuze publice din partea echipei editoriale; 
  3. renunțarea de către domnul conf. univ. dr. Dan Lupu la calitatea de membru al Comisiei de etică și deontologie universitară; 
  4. activarea unui mecanism de monitorizare a revistelor asociate UAIC; 
  5. depunerea unei sesizări la Comisia de etică și deontologie universitară a UAIC, pentru analiza în detaliu a situației identificate.

UAIC declară în comunicat că susține:

Iar instituția spune că analizează toate revistele pe care le administrează sau care sunt asociate UAIC.

Comunicatul Universității Al. I. Cuza de luni, 3 martie
Exit mobile version