Compania de stat Nuclearelectrica, care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunțat sâmbătă că a incheiat un parteneriat cu Universitatea Valahia din Targoviște pentru formarea de ”specialiști de top”. Universitatea Valahia din Targoviște este clasată pe ultimele locuri în topurile de specialitate în rândul universităților din România, după cum arată Edupedu.ro.
Parteneriatul semnat între Nuclearelectrica și Universitatea Valahia va avea în vedere cooperarea pentru: asigurarea bazei de practică pentru studenți; acordarea de burse; promovarea programelor de internship; dotarea și echiparea laboratoarelor facultăților și Institutului de Cercetare Stiințifică și Tehnologică Multidisciplinară din cadrul Universității Valahia; susținerea activităților de cercetare stiințifică, dezvoltare tehnologică și inovare în domenii precum reactoarele modulare mici, eficiență energetică și digitalizare; proiecte comune de colaborare; susținerea activităților stiințifice și promovarea excelenței academice.
„Dezvoltarea parteneriatului cu Universitatea Valahia, dincolo de interesul comun pentru dezvoltare academică și stiintifică, este un demers de formare de ingineri nucleariști care să devină noua generație de nucleariști. Oportunitatea este dublă, atât în tehnologie CANDU, cât și în tehnologie avansată, SMR”, a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște s-a clasat anul acesta pe locul 26 din 32 în clasamentul Metaranking Național 2024, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.
Controlul politic asupra unor instituții de învățământ superior din România, consfințit de legile Deca-Iohannis, se distinge cel mai bine în actualul moment electoral prin situația de la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde nu doar rectorul, ci și reprezentanți ai conducerii Senatului universitar și cel puțin un fost decan influent au fost anunțați în 2024 drept candidați în apropiatele alegeri parlamentare. Toți – pe listele PSD, partid în care o parte dintre ei au jucat un rol însemnat în ultimii ani, a scris Edupedu într-o anchetă din 2024.