Consilierii școlari nu mai sunt obligați să predea, iar profesorii de sprijin și logopezii vor avea norma didactică de predare mărită cu 4 ore – proiect / Cum se modifică normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul de sprijin, logoped și psiholog

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog din școli și din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, CJRAE, Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, CMBRAE, vor ajunge la 20 ore, potrivit proiectului de Procedură privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. 

Proiectul va modifica Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, din 31 iulie 2024 care conține prevederile actuale privind normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog.

Pentru cadrele didactice cu aceste funcții care au o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I se poate reduce norma cu 2 ore, fără afectarea drepturilor salariale, dar din activitatea de pregătire metodico-științifică și complementară.

Consilierii școlari nu mai au obligația de predare inclusă în norma didactică, cum era specificat în regulamentul CJRAE
Norma didactică consilier școlar – Regulament CJRAE

Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare

Norma didactică consilier școlar – Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare din consultare publică

De la 1 septembrie 2025, profesorii itineranți și de sprijin și logopezii din școli, care lucrează cu elevi cu cerințe educaționale speciale, CES, vor avea norma didactică de predare mărită cu 2 ore: de la 16 la 18 ore pe săptămână, deși două regulamente în vigoare aprobate prin ordin de ministru prevăd o norma de 16 ore. O consecință a creșterii normei didactice ar fi reducerea numărului de posturi de profesor de sprijin, în condițiile în care numărul profesorilor de sprijin este sub standardul legal, după cum nota Edupedu.ro pe 17 iunie.

Prin Procedură privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare, pusă în consultare publică, norma este stabilită la 20 de ore.

Noile norme didactice propuse pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog

Art. 4: 

2) Norma de activitate a coordonatorului serviciilor de sprijin educațional din cadrul compartimentului de servicii educaționale specializate din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, denumite în continuare CJRAE, sau din cadrul Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, denumit în continuare CMBRAE, cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore de activități de coordonare metodologică și organizatorică a activității profesorilor consilieri-școlari, profesori-psihologi, profesorilor-logopezi sau a profesorilor itineranți și de sprijin, din care 6-8 ore constau în activități de consiliere psihopedagogică, terapie logopedică sau activități de sprijin educațional, după caz, pentru beneficiarii serviciilor educaționale; monitorizarea și evaluarea activității profesorilor consilieri-școlari, profesori-psihologi, profesorilor-logopezi sau a profesorilor itineranți și de sprijin, după caz, încadrați la CJRAE/CMBRAE, cu consultarea obligatorie a directorilor unităților de învățământ în care își desfășoară activitatea; asigurarea suportului și îndrumării profesorilor debutanți, precum și coordonarea procesului de intervizare profesională; coordonarea procesului de elaborare a materialelor suport și a instrumentelor de lucru din domeniul specific; coordonarea programelor și proiectelor din domeniul specific, derulate la nivel județean/al municipiului București; coordonarea elaborării de analize, studii, cercetări, alte lucrări de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție psihoeducațională, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(3) Norma de activitate a responsabilului compartimentului de evaluare, orientare școlară și profesională din cadrul CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore de activități de coordonare metodologică a activității compartimentului; monitorizarea elaborării de rapoarte/informări/procese-verbale/situații statistice; elaborarea și furnizarea de rapoarte/informări/situații statistice referitoare la antepreșcolari/preșcolari/elevi cu cerințe educaționale speciale (CES); promovarea activității/serviciilor oferite la nivelul compartimentului, din care 6-8 ore constau în activități de evaluare psihoeducațională/psihologică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor; consultanță acordată părinților/aparținătorilor legali și cadrelor didactice; activități de analiză a datelor din evaluarea multidisciplinară și evaluarea psihoeducațională, aplicarea criteriilor de orientare școlară și profesională în vederea orientării școlare și profesionale de către Comisia de Orientare Școlară și Profesională și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea rapoartelor privind activitatea compartimentului, verificarea bazei de date a compartimentului privind antepreșcolarii/preșcolarii/elevii cu CES, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(4) Norma didactică aferentă postului de profesor-consilier școlar din compartimentul de servicii educaționale specializate al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore de activități de suport și coordonare metodologică a profesorilor-consilieri școlari din unitățile de învățământ preuniversitar, de consiliere școlară, consiliere și orientare în carieră a beneficiarilor primari ai educației, activități de consiliere acordată părinților și consultanță cadrelor didactice, elaborarea de analize, studii, cercetări, proiecte și alte lucrări în specialitate, dintre care 12-14 ore de activități de consiliere psihopedagogică, desfășurate individual și în grup cu preșcolarii/elevii, consiliere și orientare în carieră, consiliere în vederea orientării și reorientării școlare și profesionale a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu CES, activități de consiliere acordată părinților/reprezentanților legali și consultanță cadrelor didactice;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție psihoeducațională, activități metodico-științifice, colaborarea cu comunitatea educațională/locală, participarea la comisiile metodice și alte activități metodico-științifice.

(5) Norma didactică aferentă postului de profesor-psiholog din compartimentul de servicii educaționale specializate al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore de activități de evaluare și consiliere psihologică a beneficiarilor primari ai educației, de suport și coordonare metodologică a profesorilor-consilieri școlari din unitățile de învățământ preuniversitar, activități de consiliere acordată părinților și consultanță cadrelor didactice, elaborarea de analize, studii, proiecte și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție psihoeducațională, activități metodico-științifice, colaborarea cu comunitatea educațională/locală, participarea la comisiile metodice și alte activități metodico-științifice.

(6) Norma didactică aferentă postului de profesor-consilier școlar din unitatea de învățământ cu personalitate juridică cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de consiliere psihopedagogică, desfășurate individual și în grup cu preșcolarii/elevii, consiliere și orientare în carieră, consiliere în vederea orientării și reorientării școlare și profesionale a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu CES, activități de consiliere acordată părinților și consultanță cadrelor didactice și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție psihoeducațională, colaborarea cu comunitatea educațională/locală, colaborarea cu asistentul social și asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar în cadrul echipelor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale, participarea la ședințe și lectorate cu părinții, la comisiile metodice și consiliile profesorale cu tematică specifică și alte activități metodico-științifice.

(7) Norma didactică aferentă postului de profesor-logoped din compartimentul de servicii educaționale specializate al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de suport și coordonare metodologică a profesorilor-logopezi, activități de evaluare a tulburărilor de limbaj și de comunicare; corectarea tulburărilor de limbaj și de comunicare prin programe de intervenție specifice; activități de consiliere acordată părinților și consultanță cadrelor didactice în problematica specifică; elaborarea de analize, studii, cercetări, proiecte și alte activități de specialitate, din care 12-14 ore de activitate pentru depistarea și evaluarea tulburărilor de limbaj și de comunicare; corectarea tulburărilor de limbaj și de comunicare prin programe de intervenție specifice; consilierea acordată părinților și consultanța cadrelor didactice în problematica specifică;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție logopedică, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(8) Norma didactică aferentă postului de profesor-logoped școlar din unitatea de învățământ cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore/săptămână care constau în: depistarea și evaluarea tulburărilor de limbaj și de comunicare; corectarea tulburărilor de limbaj și de comunicare prin programe de intervenție specifice; consilierea acordată părinților și consultanța cadrelor didactice în problematica specifică și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea programelor de prevenire și intervenție logopedică, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(9) Norma didactică aferentă postului de profesor itinerant și de sprijin din compartimentul de servicii educaționale specializate al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de suport și coordonare metodologică a profesorilor itineranți și de sprijin, activitate directă cu antepreșcolarul/preșcolarul/elevul integrat, elaborarea de analize, studii, cercetări, proiecte și alte activități de specialitate, din care 12-14 ore de activitate directă cu antepreșcolarul/preșcolarul/elevul integrat în clasă și în cadrul camerelor-resursă din unitatea de învățământ;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea planurilor educaționale personalizate, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(10) Norma didactică aferentă postului de profesor itinerant și de sprijin din unitatea de învățământ cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore/săptămână aferente normei de predare se realizează prin: activitate directă cu antepreșcolarul/preșcolarul/elevul integrat în clasă și în cadrul camerelor-resursă din unitatea de învățământ; participare, în timpul orelor de predare-învățare, la activitățile care se desfășoară în clasă; participare la activitățile educative școlare și extrașcolare din grupă/clasă în calitate de observator, consultant, coparticipant și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea planurilor educaționale personalizate, activități de mentorat, colaborarea cu comunitatea educațională/locală și alte activități metodico-științifice.

(11) Norma didactică aferentă posturilor de profesori din cadrul compartimentului de evaluare, orientare școlară și profesională al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel:

a) 20 de ore de activități care constau în: evaluare psihoeducațională/psihologică a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor; evaluare psihologică, completare și eliberare a fișei de evaluare psihologică pentru antepreșcolarii/preșcolarii/elevii care provin din medii dezavantajate; analiză a datelor din evaluarea multidisciplinară și evaluarea psihoeducațională, aplicare a criteriilor de orientare școlară și profesională în vederea orientării școlare și profesionale de către Comisia de Orientare Școlară și Profesională, elaborare a raportului sintetic de evaluare și alte activități de specialitate;

b) 20 de ore/săptămână care constau în: activități de pregătire metodico-științifică și complementară, stabilirea măsurilor și întocmirea planurilor educaționale personalizate, colaborarea cu comunitatea educațională/locală, participarea la comisiile metodice și alte activități metodico-științifice.

(12) Pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, numărul de ore aferent activităților prevăzute la alin. (2) lit. b), alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b), alin. (5) lit. b), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. b), alin. (8) lit. b), alin. (9) lit. b), alin. (10) lit. b) sau alin. (11) lit. b) poate fi redus cu 2 ore/săptămână, fără afectarea drepturilor salariale.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ce face un consilier școlar? Noile atribuții din regulamentul CJRAE: În situații de criză sau risc, consilierul școlar poate interveni fără acordul de părintelui
De la 1 septembrie 2025, profesorii de sprijin și logopezii vor avea norma didactică de predare mărită cu 2 ore, la 18, odată cu transferul la CJRAE/CMBRAE, deși 2 regulamente în vigoare prevăd o normă de 16 ore / O consecință ar fi reducerea numărului de posturi de profesor de sprijin
Exit mobile version