Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor, anunță Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, care susține că nu a fost colaborator al Securității / Antonescu: ”Am ajutat un prieten care a fugit. Nu am avut altă relație cu Securitatea decât în calitate de victimă”

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor de la Școala Generală Niculițel (Tulcea), arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în adeverința oficială. Cu toate acestea, CNSAS susține că lui Antonescu nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, poliția politică a regimului comunist, scrie G4Media.ro.

UPDATE: Candidatul a spus ulterior că a dat declarația după ce un prieten a încercat să fugă din România. De remarcat o premieră: CNSAS a restricționat accesul la nota de constatare care a stat la baza emiterii adeverinței, arătând că doar Crin Antonescu o poate consulta. Antonescu a declarat marți că va cere nota de la CNSAS și o va face publică.

”Nota de constatare pe care s-a intemeiat adeverinta poate fi consultata de titularul adeverintei la sediul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Prezenta poate fi contestata la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Bucuresti, de catre orice persoana interesata, in termen de 48 de ore de la data publicarii pe pagina de internet a CNSAS”, scrie în adeverința eliberată de CNSAS.

Spre comparație, notele de constatare ale celorlalți candidați verificați de CNSAS pot fi consultate de publicul larg la sediul CNSAS.

Încă o noutate: în adeverința eliberată lui Crin Antonescu, CNSAS nu transcrie nimic din declarația dată de acesta la Securitate în dosarul colegului său profesor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version