Recent, ministrul Educației a declarat că, începând cu anul 2022 și până în prezent, numărul normelor din sistemul de învățământ a crescut, ceea ce a dus implicit și la o creștere a numărului de cadre didactice. În opinia sa, această dinamică contribuie la deficitul bugetar în care se află România. Din păcate, această declarație pare să ignore realitățile trăite zilnic de profesorii din teren și să direcționeze responsabilitatea unei crize generale asupra unei categorii profesionale care de ani buni se luptă pentru supraviețuire.
Am intrat în învățământ în anul 2009, într-o perioadă în care și atunci se vorbea despre austeritate (am avut salariul redus cu 25% și naveta nu se deconta). La începutul carierei mele, predam în două școli din mediul rural, în județul Vaslui: aveam 10 ore la o școală și 8 ore la alta, fiind nevoită să fac naveta între localități pentru a-mi completa norma. De-a lungul anilor, odată cu scăderea natalității și cu modificările succesive la nivelul planurilor-cadru, situația s-a deteriorat.
Astăzi, am ajuns să predau disciplina de specialitate în patru școli diferite pentru a-mi putea asigura norma didactică. Din respect pentru elevi și din credința că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, refuz să accept ore din afara specializării mele (cum ar fi educație plastică sau educație fizică), domenii în care, la rândul lor, sunt copii talentați care merită profesori calificați și dedicați.
An de an, mă prezint la inspectorat cu dosarul pentru completarea normei. Sunt nevoită să mă împart între mai multe comunități, să cunosc zeci sau sute de elevi noi în fiecare an, să învăț particularitățile fiecărei școli, ale fiecărei clase, ale fiecărui colectiv. Și nu sunt un caz singular. Mii de profesori din țară, în special din mediul rural, trăiesc această fragmentare profesională.
În tot acest timp, populația României a scăzut, realitate reflectată în statisticile oficiale, în sălile de clasă tot mai goale, în școlile care se închid sau se comasează. În schimb, numărul parlamentarilor a rămas constant. Salariile celor aflați la conducerea țării nu par să reflecte nici „deficitul” invocat, nici „criza” despre care suntem anunțați cu o întârziere strategică, abia după alegeri.
Ni se spune că România este într-o situație critică, că proiectele se vor prăbuși dacă Uniunea Europeană nu ne mai alocă fonduri prin PNRR. Dar nu ni se explică de ce mereu aceiași oameni – în situația aceasta, profesorii, – sunt cei care trebuie să suporte consecințele? De ce la fiecare „război” economic sau bugetar sunt trimiși „soldații”, iar „generalii” rămân în birouri, cu aceleași salarii, aceleași beneficii și aceeași detașare față de realitatea de zi cu zi? De ce noi suntem mulți și ei sunt puțini?
Educația nu este vinovată pentru deficit. Cadrele didactice nu sunt o povară pentru buget. Dimpotrivă – în lipsa unei strategii coerente, a unui plan național de susținere a învățământului rural, a unor politici pe termen lung, tocmai acești oameni, profesorii, sunt cei care țin sistemul în picioare.
Nu cerem privilegii, ci doar să fim tratați cu onestitate și respect.
Până atunci, vom continua să ne împărțim între mai multe școli, să ne cărăm materialele didactice între localități, să completăm dosare peste dosare pentru o normă întreagă și să ținem vie, cu eforturi personale, o educație pe care alții doar o mimează în discursuri politice.
Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.