Cu Săptămâna verde, Școala altfel, săptămâna de competențe, simulări peste simulări, anul acesta școlar este distrus total, este de părere profesorul Marius Lobază: În mod cert nu se pot desfășura cursuri în perioada bacalaureatului 2025

Transport gratuit pentru elevi

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat la TVR Timișoara că anul școlar 2024-2025 este „distrus complet” cu „Săptămâna verde, Școala altfel, săptămâna de competențe, simulări peste simulări”. Referitor la probele scrise de la BAC 2025, acesta a spus că „este imposibil să-i înlocuiești pe toți (profesorii -n.red) de la ore. Nu avem atâția profesori”. Reacția vine în contextul în care probele scrise de Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie și ceilalți elevi de clasele Pregătitoare – a XI-a încă au ore de curs până pe 20 iunie.

Potrivit unei notei trimise de Ministerul Educației și Cercetării, elevii care nu susțin probele de Bacalaureat ar putea să nu mai fie chemați la școală, ci să facă ore „online asincron”, adică să li se dea sarcini de lucru de către profesorul lor, sau de către alt profesor care nu va fi implicat în comisiile de examen sau în evaluarea lucrărilor de la bacalaureat.

Moderatoare: Explicați-ne puțin ce înseamnă acest online asincron.

Marius Lobază: O simulare de a face școala. Efectiv, simulăm că facem școala. Pe lângă toate săptămânile pierdute anul acesta, amintesc că, pe perioada competențelor de la bacalaureat, iarăși Ministerul a avut tot felul de idei de a desfășura ore după-amiază. Este a nu știu câta oară când Ministerul uită că în examenul de bacalaureat sunt și profesori pe lângă elevi. Și foarte mulți profesori. Urmează probele scrise și sunt profesori asistenți, sunt profesori în comisii, sunt profesori evaluatori. Este imposibil să-i înlocuiești pe toți de la ore. Nu avem atâția profesori. În mod cert nu se pot desfășura cursuri în perioada bacalaureatului. Acei profesori care sunt, de exemplu, asistenți vor sta de dimineață de la ora 6:00 și până pe la ora 14:00 vor sta în școli. Este imposibil ca ei, după aia, să intre și să țină ore online cu clasele, după atâtea ore de stres. (…) Cu Săptămâna verde, Școala altfel, săptămâna de competențe, simulări peste simulări, practic, anul acesta este distrus total.

De luni, 27 ianuarie, și până vineri, 31 ianuarie 2025, elevii de clasa a XII-a au susținut susține Probele A și B din cadrul examenului național de bacalaureat, dedicate evaluării competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă. Probele pentru evaluarea competențelor lingvistice la limba modernă din cadrul bacalaureatului 2025 s-au desfășurat în perioada 3-5 februarie.

Informații de context despre susținerea probelor la Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor

Probele scrise la examenul de Bacalaureat 2025 vor începe cel mai devreme din istoria recentă, mai precis din ultimii 15 ani cel puțin, conform unei analize a Edupedu.ro: România schimbă datele pentru examene cât mai devreme în anul școlar 2024-2025, ca efect al schimbărilor climatice.

Examenul de Bacalaureat 2025 se va susține în timpul cursurilor, ceea ce poate bulversa procesul educațional la celelalte clase și ridică probleme de resursă umană, mai ales că lucrările vor putea fi vizualizate fizic, în premieră, înainte de depunerea contestațiilor.

Ministrul Educației Daniel David a anunțat că nu va schimba calendarul examenului de Bacalaureat 2025, cu referire la probele de competențe care au avut loc în timpul anului școlar, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie: „Am primit multe mesaje să anulăm aceste probe. […]  A te gândi acum să schimbi e o prostie”, a declarat Daniel David la Euronews.

În luna noiembrie a anului trecut, Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre organizarea examenului de Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor: „Hotărârile se iau fără să fim consultați. Nouă ni se spune ce să facem. Nu suntem parteneri de discuții niciodată cu Ministerul Educației”. 

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima Tv, despre efectele pe care ar putea să le aibă organizarea examenului de bacalaureat 2025 în timpul cursurilor: „Va fi un haos generalizat”.

Cadrele didactice de la Colegiul „Sfântul Sava” din București au avertizat, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Deca, că profesorii vor fi în situația „imposibilă” de a gestiona finalizarea anului și de a participa la examen.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
Citește și:
Simulările examenelor naționale sunt cele care ne produc cele mai mari întreruperi, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă: Colegii mei propun comasarea Săptămânii verzi cu săptămâna Școala altfel, astfel încât să avem o săptămână strict pentru simulări
BREAKING Elevii pot face ore online în timpul probelor scrise la Bacalaureat 2025 din 10-16 iunie – nota Ministerului Educației
Daniel David: Am primit multe mesaje să anulăm probele orale de la BAC, organizate în premieră în timpul anului școlar. A te gândi acum să schimbi e o prostie. Vor fi ghiduri prin care să ajutăm școlile să organizeze acest lucru bine
Directoarea Andreia Bodea, despre probele orale de la BAC 2025: Vor fi ore care nu se vor putea face. Profesorii sunt angrenați în supraveghere, în evaluare
Exit mobile version