Cu siguranță vor fi profesori suplinitori care au primit continuitate și vor rămâne fără ore, spune Rodica Leontieș, inspectorul școlar general al ISJ Iași

Foto: prefectura Iași

Efectele legii 141/2025 încep să se contureze și în declarațiile oficialilor. În ședința Colegiului prefectural de la Iași, de luni, 21 iulie, Rodica Leontieș, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași a precizat că situația este deja tensionată în școli, potrivit Ziarul de Iași care a publicat declarația pe 25 iulie. Șefa ISJ atrăgea atenția că în mod sigur profesori suplinitori care au primit deja orele pentru anul viitor școlar, în etapa de continuitate, vor rămâne fără acele ore.

„Deja în unitățile școlare s-a creat o stare de neliniște, pentru că vom avea clar niște completări de normă. Nu vor fi titulari care să rămână fără ore, dar cu siguranță suplinitori care au primit continuitate vor rămâne fără ore. Unitățile școlare mari, colegiile mari pot avea și ele probleme. Dacă am șapte titulari, vine 7 ori 2, adică 14 ore. Persoana dacă a avut prelungire, era încadrată pe niște ore, școala mai are nevoie de 14”, a spus Rodica Leontieș.

Declarația inspectoarei generale de la Iași vine după cea a ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, care a spus deja că profesorii concediați în urma măsurilor de criză vor fi suplinitorii. Oamenii „care sunt angajați pe un an de zile sau pe plata cu ora, contracte care în vară se încheie” nu vor mai fi reangajați de la 1 septembrie în școlile în care numărul de norme va crește, la fel și efectivele de elevi într-o clasă, iar plata cu ora va fi limitată și redusă considerabil ca sumă.

Profesorii suplinitori, în marea lor majoritate profesori calificați, sunt profesorii care au contract de muncă pe perioadă determinată de 1 an pentru că fie nu există post cu viabilitate mai mare, fie nu există numărul de ore necesare într-o singură școală pentru se a putea angaja pe o durată mai mare.

Edupedu.ro a analizat efectele potențiale ale creșterii normelor și circa 14.000 de profesori ar urma să dispară din sistem în urma măsurilor de creștere a normei didactice de predare din Legea Bolojan.

Legea 141/2025 modifică semnificativ regimul normei didactice în învățământul preuniversitar, prin creșterea numărului de ore de predare pentru mai multe categorii de cadre didactice, începând cu anul școlar 2025-2026, adică de la 1 septembrie, potrivit documentului publicat vineri noaptea, pe 25 iulie, în Monitorul Oficial (MO).

Noua lege modifică aproape toate prevederile despre norma profesorilor din legea 198/2023 și introduce o normă de 20 de ore de predare pe săptămână pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Profesorii cu grad didactic I sau cu titlu de profesor emerit, care sunt profesori mentori, au 18 ore de predare în normă.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Exit mobile version