Mesaj de invitație la consultări și propuneri al ministrului Educației și Cercetării Daniel David, după câteva zile de la aprobarea în Parlament a Legii Bolojan și după o serie de critici publice față de măsurile impuse pentru Educație. Într-un comunicat publicat pe pagina Ministerului Educației, demnitarul justifică din nou măsurile luate fără prea multă consultare și fără calcule de impact, cu presiunile crizei bugetare. David spune în mesajul său că măsurile adoptate de Guvern – inclusiv creșterea normei didactice și reducerea burselor – vor fi puse în aplicare „cât mai echilibrat”.
Ministrul cere „reacții raționale” în fața unei „situații anormale”, „de criză”, generată de deficitul bugetar. Oficialul promite consultări pentru o implementare echilibrată a măsurilor ce vizează creșterea normei didactice, reducerea orelor plătite suplimentar și redimensionarea sistemului de burse.
„Din păcate, observ reacții normale de la oameni normali în situații normale! Noi, însă, nu suntem în acest cadru”, a scris ministrul, făcând referire la nemulțumirile exprimate de profesori, sindicate, elevi, studenți și organizații civice în ultimele zile. Daniel David scrie din nou că tăierile operate sunt necesare pentru a evita un colaps al bugetului în toamnă: „Statul nu poate acoperi creșterile nesustenabile legate de resursa umană și de burse (…) am corectat rațional și decent contribuția domeniului nostru la deficitul țării”.
Ministrul detaliază trei direcții principale ale reformei impuse de constrângerile bugetare:
- Creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână, menționând din nou că „ne aflăm astfel încă ușor sub media europeană”;
- Reducerea numărului de norme libere la plata cu ora, printr-o formulă considerată „corectă pentru sistemul public”, aliniată la „practici europene”;
- Redimensionarea sistemului de burse, deși „fondul total rămâne mai mare decât acum doi ani”.
David subliniază caracterul temporar al unora dintre măsuri și insistă că ele sunt „acceptabile, adică raționale și decente”.
Ministrul promite că va invita actorii relevanți din educație și cercetare la dialog pentru „a contribui cu soluții de implementare echilibrată”. Printre prioritățile sale, enunțate în mesaj:
- evitarea aplicării rigide a noii norme în mediul rural, acolo unde școlile funcționează eficient;
- distribuirea corectă a burselor sociale;
- deschiderea spre „soluții complementare sau noi” pentru eficientizarea sistemului.
Redăm mesajul integral al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cu privire la discuțiile din spațiul public asupra măsurilor fiscal-bugetare asumate de Guvernul României în Parlament:
„Prima mea reacție la măsurile fiscal-bugetare care vizează domeniul nostru a fost exprimată imediat după asumarea acestora în Parlamentul României.
Am urmărit, între timp, reacțiile din spațiul public și am început discuții cu unii actori din domeniul nostru. Din păcate, observ reacții normale de la oameni normali în situații normale! Noi, însă, nu suntem în acest cadru! Din păcate, suntem într-un cadru în care statul nu poate acoperi creșterile nesustenabile legate de resursa umană și de bursele din domeniul nostru (de altfel, din toate zonele bugetare). Așadar, avem nevoie de reacții normale de la oameni normali într-o situație anormală (de criză!). Mai mult, văd o serie de manipulări și distorsiuni, care au scopul de a speria oamenii. De aceea, pentru adevăr, este important să vă raportați la comunicarea oficială a Guvernului și a mea.
În cazul domeniului nostru, adevărul este că dacă demersurile legate de măsurile fiscal-bugetare vor parcurge toate celelalte etape legale, de săptămâna viitoare va trebui să gândim modalitatea lor de implementare cât mai echilibrată. Ca membru al Guvernului a trebuit să corectez rațional și decent contribuția domeniului nostru la deficitul țării (alături de alte domenii), pentru a evita ca din toamnă, în general, țara să aibă probleme cu plata salariilor/pensiilor/burselor/ajutoarelor sociale. În acest sens, pentru a proteja angajații, salariile și funcționarea sistemului de burse din domeniu nostru, măsurile care ne vizează implică mai ales
(1) creșterea normei didactice (cu 2 ore, nu mai mult, aflându-ne astfel încă ușor sub media europeană),
(2) reducerea numărului de „norme libere” și a plății cu ora a acestora (după o formulă corectă pentru sistemul public și care, prin reperele impuse claselor/școlilor, nu iese din practici identificabile la nivel european sau în tradiția foarte recentă a țării) și
(3) redimensionarea sistemului de burse (dar cu fondul de burse mai mare decât acum doi ani, când a început creșterea nesustenabilă). Pentru situația de criză în care ne aflăm, aceste lucruri sunt acceptabile, adică raționale și decente (iar unele sunt și temporare).
Voi invita actorii interesați să contribuie cu soluții de implementare echilibrată a acestor măsuri fiscal-bugetare, care să ajute sistemul de educație-cercetare pe linia performanței și echității. Mă interesează, în primul rând, să gândim măsuri prin care
(1) să se evite fragmentarea inutilă și rigidă la creșterea normei cu două ore, în general, dar mai ales în mediul rural (unde să nu o accentuăm major și chiar să o evităm acolo unde, spre exemplu, școlile funcționează deja bine prin raportare la rezultatele obținute la examenele naționale) și
(2) să se realizeze distribuirea corectă a burselor sociale. Sunt deschis și la alte soluții complementare sau noi, care pot eficientiza implementarea acestor măsuri fiscal-bugetare”.