Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Prim Plan de la TVR Info, că „avem și varianta în care vin părinții (la școală – n.red) și încep să spună ei ce notă trebuie dată, ce barem trebuie făcut”. Acesta a precizat că „părintele nu este profesor”, dar „profesorul trebuie să înțeleagă că vocea părintelui trebuie ascultată”.
„Avem și varianta în care vin părinții (la școală – n.red) și încep să spună ei ce notă trebuie dată, ce barem trebuie făcut și așa mai departe. Deci, nu știm să participăm toți 3, ca să spun așa, toate cele 3 componente ale triadei profesor-elev-părinte, să înțelegem că nu mai poate să fie unul șeful, trebuie să co-creeze educația, dar fiecare cu rolul specific, adică părintele nu este profesor. Profesorul trebuie să înțeleagă că vocea părintelui trebuie ascultată, iar elevul, la rândul lui, are o voce, de multe ori, dincolo de părinte, adică părintele nu se poate substitui elevului. Dacă am înțelege aceste lucruri, eu cred că am putea să avem un sistem în care nu doar că suntem mai performanți, dar ne-am simți cu toții și mai bine”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.”
Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că sunt foarte mulți părinți care nu acceptă decât notele maxime pentru copiilor lor: „În clipa în care copilul n-a obținut aceste note, aproape că nu te ascultă”.
„Eu, uneori, am senzația – am vorbit și cu colegi de-ai mei, directori de colegii mari din București – că părinții au de la noi așteptarea să fim un fel de bone”, a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, la DC News.
Andreia Bodea a mai spus că are sentimentul că nu este lăsată să-și facă treaba.
„Este normal să stăm la aceeași masă, dar hai să stabilim care sunt limitele. Tu poți interveni, cu priceperea și cu competențele tale, și lasă-ne pe noi de acolo încolo să ne facem treaba. Eu am sentimentul, de cele mai multe ori, că vreau să-mi fac treaba și nu sunt lăsată să-mi fac treaba.”
Despre evaluarea elevilor, potrivit ROFUIP 2024
Art. 103 – „(1) Evaluarea rezultatelor la învăţătură se realizează permanent, pe parcursul anului şcolar.
(2) La sfârşitul clasei pregătitoare și clasei I, evaluarea dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil împreună cu consilierul școlar, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
ART. 104 – (1) Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educației şi de specificul fiecărei discipline. Acestea sunt:
a) evaluări orale;
b) teste, lucrări scrise;
c) experimente şi activităţi practice;
d) referate;
e) proiecte;
f) probe practice;
g) alte instrumente stabilite de comisia pentru curriculum şi aprobate de director sau elaborate de către Ministerul Educaţiei/inspectoratele școlare.
(2) În învăţământul primar, la clasele I-IV, în cel gimnazial, liceal, profesional şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an şcolar.
ART. 106 – (1) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin:
a) aprecieri descriptive privind dezvoltarea copilului – la nivelurile antepreşcolar, preşcolar şi clasa pregătitoare;
b) calificative la clasele I-IV din învățământul de masă şi, respectiv, pentru clasele I-IV și pentru nivelul de învățământ gimnazial din învăţământul special care şcolarizează elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate;
c) note de la 1 la 10 în învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi în învăţământul postliceal;
d) prin punctaje/coduri specifice, în cazul testelor standardizate aplicate în afara evaluărilor externe prevăzute de lege;
e) prin rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare, pentru clasa pregătitoare şi clasa I.
(2) Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: „Calificativul/data”, respectiv „Nota/data” sau în catalogul electronic, în cazul unităţilor-pilot în care se utilizează acesta, cu obligativitatea tipăririi, înregistrării şi arhivării acestuia la sfârşitul anului şcolar prin compartimentul secretariat.”
Foto: Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.