Daniel David: Contează memorarea, dar nu în varianta în care o făceam noi. Când informația se află la un click de telefon, este o mare greșeală a memora lucruri pe care le memoram eu, de exemplu, când nu exista internetul sau nu exista telefonul mobil

Foto: UBB

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că memorarea contează, „dar nu în varianta în care o făceam noi”. Acesta a spus că este o mare greșeală „a memora lucruri pe care le memoram eu, de exemplu, când nu exista internetul sau nu exista telefonul mobil”. Soluția oferită de ministrul Daniel David se referă la faptul că „ar trebui să memorăm mai degrabă strategiile prin care știm cum să accesăm informații”. Declarațiile au fost făcute la podcastul „Dialog liber”.

„În acest moment, ar trebui să memorăm mai degrabă strategiile prin care știm cum să accesăm informații, strategiile prin care învățăm cum să prelucrăm informațiile ca să le transformăm în cunoaștere. Deci, contează memorarea, dar nu în varianta în care o făceam noi”, a spus acesta.

Moderator: Următoarea întrebare vine de la domnul Ciprian Ciucu, primar. Dânsul întreabă scurt: este posibilă educația sau un proces de învățare fără memorare?

Daniel David: „Sigur că nu, dar este foarte important ce memorezi. În lumea de astăzi, când informația se află la un click de telefon, a memora lucruri pe care le memoram eu, de exemplu, când nu exista internetul sau nu exista telefonul mobil, este o mare greșeală. Copiii nu o să o facă, se plictisesc și părăsesc, ca să spun așa, sub aspectul motivației, școala. Chiar dacă sunt fizic acolo, mintea lor este altundeva.

În acest moment, ar trebui să memorăm mai degrabă strategiile prin care știm cum să accesăm informații, strategiile prin care învățăm cum să prelucrăm informațiile ca să le transformăm în cunoaștere. Deci, contează memorarea, dar nu în varianta în care o făceam noi. Când ai cunoștințele sau informațiile accesibile, este – poate folosesc un cuvânt mai greu, dar suntem la un podcast și nu suntem într-un context formal – o prostie.

Nu văd de ce ne-am pune să mai memorăm date peste date în zona istoriei sau alte lucruri. Îmi pui o întrebare, știi unde le găsesc și important este cum procesez informația respectivă. Trebuie să memorezi metoda de prelucrare, nu informația respectivă.”

Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „în mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să promoveze doar memorarea”. Aceasta a precizat că „memorarea are un rol de bază în învățare, spune psihologia cognitivă, pentru că al nostru creier nu poate să lucreze dacă nu are cu ce.”

Amintim că Unitatea de Cercetare în Educație a transmis, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că „dacă examenele naționale rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă”. Răspunsul vine în contextul în care proiectele cu noile-planuri cadru de liceu au fost puse în consultare publică și instituția a fost întrebată care ar trebui să fie legătura dintre planurile-cadru/programe și examene/metoda de evaluare a competențelor.

În decembrie 2024, profesorul de matematică Flavian Georgescu a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „orele trebuie să fie mult mai practice”. „Evident, copiii au nevoie să înțeleagă practic cum stau lucrurile și la ce le folosesc. Noi nu mai putem veni să fim niște mașini de scris în fața lor”, a precizat acesta.

Citește și:
În mod cert nu ne dorim ca evaluarea și programele școlare să promoveze doar memorarea, deși memorarea are un rol de bază în învățare, spune Irina Horga, cercetător științific al Unității de Cercetare în Educație
Dacă Evaluarea Națională și Bacalaureatul rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă, susține Unitatea de Cercetare în Educație a Ministerului Educației și Cercetării
Exit mobile version