Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că există o mare doză de neîncredere în sistem, pentru că toată lumea vrea să vorbească cu ministrul: „Nimeni nu are încredere să discute cu alte instituții, cu profesorul, cu directorul de școală, cu inspectorul, ceea ce mie îmi arată că sistemul nu funcționează bine”. Oficialul a făcut declarațiile în cadrul unei sesiuni LIVE de răspunsuri la întrebări pe pagina de Facebook a ministerului și în care a prezentat și câteva direcții strategice pe 2025.
Daniel David a spus că există o doză foarte mare de concentrare a puterii, că lumea vrea să vorbească cu ministrul „pentru orice problemă”, și că „nimeni nu are încredere să discute cu alte instituții, cu profesorul, cu directorul de școală, cu inspectorul, cu directorii din minister sau cu secretarii de stat”.
Ministrul Educației și Cercetării a mai spus că el consideră că este o greșeală la un ministru să facă micro management.
„Implementarea operațională nu o să o fac eu. O să fiu atent să funcționeze bine lucrurile, iar când apar probleme mari, nu orice problemă minoră de sistem trebuie să ajungă la ministru, când apar probleme mari, să mă asigur că reacționăm rapid, transparent și în același timp, dacă nu există reguli prin care să corectăm problema care a apărut, să creez rapid regulile respective. Cred că asta este funcția unui ministru, nu să fie un fel de administrator care face micro management la un sistem atât de complicat și de complex”.
Declarația integrală a lui Daniel David privind neîncrederea în sistem
„Din păcate, vedem cu toții că există o doză prea mare de neîncredere, suspiciune, cooperarea nu funcționează foarte bine. Văd o zonă de concentrare foarte mare a puterii. Adică toată lumea dorește să vorbească cu ministrul pentru orice problemă. Nimeni nu are încredere să discute cu alte instituții, cu profesorul, cu directorul de școală, cu inspectorul, cu directorii din minister, cu secretarii de stat. Toți vor să discute cu ministrul, ceea ce mie îmi arată că sistemul nu funcționează bine. Dacă au fost miniștrii care au vrut să facă micromanagement, eu cred că este o mare greșeală pentru un sistem atât de complicat și complex.
Și eu vreau să fiu sincer de la început și să vă spun că rolul meu este să ies în față totdeauna când trebuie să discutăm despre viziune, despre strategie, să monitorizezi implementarea operațională, dar nu să o fac eu. O să fiu atent să funcționeze bine lucrurile, iar când apar probleme mari, nu orice problemă minoră, de sistem, trebuie să ajungă la ministru, când apar probleme mari, să mă asigur că reacționăm rapid, transparent. Și în același timp, dacă nu există reguli prin care să corectăm problema care a apărut, să creez rapid regulile respective. Cred că asta este funcția unui ministru, nu să fie un fel de administrator care face micromanagement la un sistem atât de complicat și de complex.
Și atunci m-aș bucura cu toții să ne mai dăm o șansă. În acest sistem complicat și complex apar și lucruri bune. Hai să vorbim și despre ele!
E drept că apar și lucruri proaste, apar greșeli, apar nedreptăți. Hai să vorbim despre ele fără să le mai amplificăm. Hai să vorbim despre ele fără să le distorsionăm. Mai ales că, așa cum am spus, aveți în acest moment un ministru care n-a venit nici pentru interese politice, nici pentru interese personale, ci să facă lucrurile să funcționeze bine, astfel încât atunci când voi vedea astfel de probleme, voi încerca să caut soluții la ele, nepretinzând că sistemul e perfect sau că deciziile mele totdeauna sunt fără greșeală”.