Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață”. Acesta a spus că „școala te pregătește să ai succes la examenul de la școală.”
„Eu am vrut să subliniez ceea ce spunea doamna Ștețco: cum știm că o disciplină nu este mai important decât cealaltă? La noi cum știm? Cum știm la ceilalți? De exemplu, în Suedia nu există bacalaureat ca la noi. Am fost, am văzut. Am fost în Danemarca ș.a.m.d. Dar la noi cum știm? La noi, când știm ceva, știm pentru că există un examen, o evaluare.
Din păcate, în România, școala nu te pregătește pentru viață. Școala te pregătește să ai succes la examenul de la școală. Și, din cauza aceasta, există această mare diferență, care e o problemă de etică, la urma urmei, între așa-zisele școli de elită și celelalte școli, pentru că în școlile de elită se adună tot ce-i mai bun (…)”, a spus Mircea Bertea.
La disciplinele din domeniul artelor nu se acordă importanța cuvenită, se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului buzoian în anul școlar 2023-2024. Conform sursei citate, interesul pentru aprofundarea şi dezvoltarea unor discipline la care se dă examen influenţează substanţial şi ofertele care vizează domenii noi de studiu din zona artistică şi culturală.
Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025
- 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.